Amplu exerciţiu la Brăila pentru verificarea echipamentelor sistemului de avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii vor verifica cunoaşterea de către populaţie a regulilor de protecţie civilă Foto: arhivă Adevărul
Pompierii vor verifica cunoaşterea de către populaţie a regulilor de protecţie civilă Foto: arhivă Adevărul

ISU Brăila va simula mâine o explozie urmată de un incendiu pentru a testa sistemul de protecţie civilă dintr-o localitate brăileană.

Pe 26 aprilie,  în intervalul orar 10,00 – 12,00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila va organiza şi desfăşura un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, având ca tip de riscuri asociate explozie urmată de incendiu, testarea şi verificarea echipamentelor sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă a localităţii Chiscani şi a operatorului economic unde se desfăşoară exerciţiul.

Tema exerciţiului este “Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila şi a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al judeţului Brăila pentru conducerea şi coordonarea forţelor de intervenţie prevăzute în planul de urgenţă externă al societăţii Complexul Energetic Oltenia-sucursala Electroncentrale Chiscani, în cazul producerii unui accident major cu efecte în afara amplasamentului”.

”În timpul executării unor lucrări de curăţire a unui rezervor în care a fost depozitată păcură, a avut loc o explozie urmată de incendiu. Explozia produsă a avut ca efect avarierea rezervorului şi incendierea acestuia, precum şi avarierea rezervorului alăturat, existând pericolul de extindere a incendiului la acesta. Din cauza norului de fum dens care se degajă există riscul intoxicării personalului de pe amplasamentul societăţii şi a populaţiei din afara amplasamentului aflată pe direcţia de deplasare a norului. Având în vedere amploarea evenimentului şi a condiţiilor meteorologice (viteza vântului este  de 3 m/s din SE, temperatura 25 0 C, izotermie) se impune punerea în aplicare a planului de urgenţă internă, a prevederilor planului de urgenţă externă şi introducerea semnalului de alarmă la dezastre”, a declarat locotenent colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

Structurile implicate în derularea activităţilor pe timpul exerciţiului sunt: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Chiscani şi personal de pe locul de muncă.

Principalele obiective avute în vedere pe timpul desfăşurării exerciţiului sunt:

- verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, avându-se în vedere planul de urgenţă externă al  societăţii Complexul Energetic Oltenia-sucursala Electroncentrale Chiscani;

- antrenarea tuturor structurilor din cadrul Sistemului judeţean cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi a celorlalte servicii care îndeplinesc funcţii de sprijin pe timpul producerii situaţiilor de urgenţă;

- asigurarea cooperării eficiente a forţelor participante şi conducerii operative a acţiunilor de intervenţie; punerea în aplicare a sistemului informaţional decizional privind alarmarea, alertarea, notificarea, transmiterea datelor, informaţiilor şi prelucrarea acestora celor interesaţi;

- realizarea acţiunilor şi măsurilor ulterioare pentru reabilitarea şi restabilirea stării de normalitate;

- antrenarea personalului privind aplicarea procedurilor operaţionale de intervenţie pentru salvarea persoanelor aflate în zona producerii accidentului şi realizarea cooperării cu structurile abilitate să desfăşoare intervenţii potrivit domeniului de competenţă;

- realizarea legăturilor pentru conducere, informare şi cooperare, începând cu sectoarele de intervenţie, centralizarea datelor, întocmirea rapoartelor şi transmiterea acestora;

- antrenarea în lucrul cu tehnica de intervenţie şi respectarea măsurilor de tehnica securităţii muncii şi de prevenire a accidentelor pe timpul intervenţiei;

- verificarea, cunoaşterea şi aplicarea de către populaţie a regulilor de protecţie în astfel de situaţii.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite