Venus din Drăguşeni: povestea idolului vechi de 6500 de ani care a cucerit toate marile expoziţii din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţini români ştiu că în subsolurile Muzeului Judeţean de Istorie din Botoşani se află o statuetă veche de 6.500 de ani, care a impresionat iubitorii din cele mai mari muzee ale lumi.

În anul 1964, pe dealurile din jurul localităţii botoşănene Drăguşeni, un grup de copii a găsit în brazda întoarsă de plug un idol de lut, cu incizii de o măiestrie rară. Au prezentant statueta profesorului lor de istorie, Artur Crâşmaru, un împătimit al arheologiei. Acesta şi-a dat seama că are în faţă o zeiţă, un simbol al fertilităţii şi fecundităţii din cadrul culturii Cucuteni. „Este o piesă deosebită. Probabil o zeitate, fie acoperită de tatuaje, fie cu port tradiţional. Este o piesă unicat în lume, prin mărime şi frumuseţe. A fost lucrată de un artist de acum 6.500 de ani, în cele mai mici detalii. Face parte dintr-o cultură frumoasă, dar misterioasă“, a declarat arheologul Maria Diaconescu.

Statuia a fost predată Muzeului Judeţean de Istorie, dar în vremea comuniştilor a stat ascunsă în spatele graniţelor închise. După Revoluţie, zeiţa numită şi „Venus din Drăguşeni“ a devenit regina expoziţiilor de arheologie şi istorie veche din străinătate. Statuia a fascinat publicul de pe două continente şi şapte ţări. A călătorit la expoziţii în marile muzee din New York, Vatican, Oxford, Roma, Atena şi Varşovia. 

„Nu ne permitem“

Dacă în străinătate Venus din Drăguşeni se bucură de o recunoaştere aparte, acasă, la Botoşani, doar strădania arheologilor o mai ţine în viaţă. Originalul este ascuns în subsolurile muzeului, aflat într-o stare proastă, iar vizitatorii pot admira doar o replică a statuii. Subfinanţat, Muzeul Judeţean de Istorie, aflat în subordinea Consiliului Judeţean, nici măcar nu îşi permite o expoziţie modernă prin care să valorifice comoara. Directorul muzeului spune că în acest an nici măcar bani de săpături arheologice nu sunt, iar expoziţia este aceeaşi, cu tot cu vitrine şi rafturi învechite. „Nu avem bani decât de supravieţuire. Nu ne permitem să modernizăm expoziţia. Una nouă, modernă, ca în Europa, costă 3 milioane de euro. Noi am cerut 2,9 milioane de lei buget, în schimb am primit doar 1,4 milioane de lei. Nici măcar clădirea în care funcţionăm, veche de 100 de ani, nu o putem repara. Sunt infiltraţii şi are probleme“, a precizat directorul Muzeului Judeţean Botoşani, Lucia Pârvan. Despre condiţii de securitate speciale pentru exponate atât de valoroase nici nu poate fi vorba.

citiţi şi:

20.000 de vizitatori au fost să vadă expoziţia ”Cultura Cucuteni, valori regăsite ale peistoriei europene”, într-o lună

Peste 100 de vestigii, aparţinând civilizaţiei preistorice Cucuteni, aduse la Bucureşti

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite