Sute de apeluri pentru ajutor, oameni ţinuţi prizonieri de nămeţi, zeci de drumuri închise, localităţi lasate în beznă. Filmul celor 24 de ore de iarnă autentică în plină primăvară.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nametii au dat mari batai de cap autoritatilor FOTO Adevarul
Nametii au dat mari batai de cap autoritatilor FOTO Adevarul

Ninsoarea şi viscolul de la finele acestei săptămâni au dat mari bătăi de cap autorităţilor. Drumari, pompieri, medici au fost nevoiţi să intervină pentru a salva sute de persoane rămase înzăpezite.

Duminică dimineaţă, trei drumuri naţionale şi alte nouă judeţene erau încă inpracticabile. Este vorba despre drumurile naţionale DN29 Botoşani – Săveni – Manoleasa, DN29A Dorohoi – Rădăuţi – Prut, DN24C Manoleasa – Rădăuţi – Prut şi drumurile judeţene Coţuşca- Viişoara, Dumeni- Havârna, Hăneşti- Manoleasa, Avrămeni- Mitoc, Pădureni- Dobârceni, Cristineşti- Baranca- graniţă, Darabani- Crucea Milencii, Ibăneşti- Cristineşti- Bajura şi Gulioaia- Dângeni.

În acesta perioadă, la dispeceratul integrat pentru

situaţii de urgenţă au fost înregistrate peste 250 de apeluri din partea cetăţenilor, conducători auto sau pasageri în diferite mijloace de transport, rămaşi înzăpeziţi pe drumurile naţionale sau judeţene din Botoşani.  Peste 220 de persoane au fost salvate, jumătate dintre ele fiind adăpostite în diferite locaţii din Săveni, Ungureni, Mihăileni, Coţuşca sau Româneşti.

“În zona fermei Popăuţi, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, împreună cu drumarii şi jandarmii, au intervenit pentru deszăpezirea a cinci autoturisme şi o ambulanţă. Pe timpul intervenţiei, din cauza vântului puternic, care sufla cu peste 100/ h, viscolind şi

troienind zăpada, s-au înzăpezit de mai multe ori până la intrarea în municipiul Botoşani. Intervenţia a durat mai bine de patru ore”, se arată într-un comuncat de presă al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

În noaptea de vineri spre sâmbată şi sâmbătă dimineaţă, aproape 100 de persoane, care au rămas înpotmolite între Săveni şi Mihai Vitezu,  au fost transportate cu două buldoexcavatoare şi o ambulanţă SMURD,  în cele două localităţi. Extrem de dificilă a fost şi intervenţia pompierilor militari în cazul unui bărbat de 66 de ani din comuna Mitoc, cu probleme cardiace, care avea nevoie de îngrijiri medicale. Pentru că nu au mai putut să înainteze cu ambulanţa salvatorii au fost nevoiţi să meargă pe jos patru kilometri şi să se întoarcă cu bărbatul care a fost transportat pe targa. 

Nămeţii au îngreunat drumul spre spitalul din Botoşani a unui băieţel de 11 luni din comuna Todireni. Numai puţin de patru ore a durat drumul care în mod obişnuit se face în maxim o oră. Fără utilajul de deszăpezire, însă, drumul ar fi fost imposibil.  

Şi poliţiştii de frontieră au intervenit pentru a salva 50 de persoane din zece maşini şi două microbuze rămase înzăpezite pe drumurile din judeţul Botoşani. 

 Sâmbătă seară două persoane, un bărbat şi o femeie au avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale.  

 Bărbatul de 52 ani, prezenta o plagă înjunghiată în abdomen, iar femeia, în vârstă

de 74 ani, suferise un accident vascular cerebral. Medicii din Săveni au solicitat transferul la unitatea spitalicească din Botoşani aseară, deoarece exista riscul agravării stării generale a pacienţilor. Întrucât, la acea oră, pe drumul dintre Săveni şi Botoşani circulaţia era blocată, s-a ales o rută ocolitoare. Astfel, o ambulanţă de transport victime multiple, venită în sprijinul de la ISU Mureş cu cinci pompieri, o ambulanţă cu medic şi asistent aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulantă s-au deplasat în spatele unei Wolle, aparţinând Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, pe ruta Botoşani – Podeni – Vorniceni Săveni, au preluat cei doi pacienţi şi i-au transportat la Spitalul Judeţean Botoşani. 

Din cauza deranjamentelor electrice a fost afectată alimentarea a cinci localităţi, satul Dobârceni, satul Bivolari, satul Murguţa, satul Cişmăneşti şi satul Slobozia. 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite