FOTO Nopţi de pomină pentru pensionarii botoşăneni. Distracţie,dans şi bucate alese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Botoşani s-au bătut pe organizat revelioane pentru pensionari. Nu mai puţin de şase revelioane pentru cei care pot prezenta un cupon de pensie sunt organizate în această lună . Meniul bogat, lăutarii dar şi sălile au fost plătite de către cele două instituţii.

Primăria municipiului Botoşani a deschis seria revelioanelor pentru pensionari. Vineri a fost prima seară. Cei peste 700 de pensionari s-au distrat concomitent în două restaurante. Sâmbătă au avut loc alte două revelioane în aceleaşi săli dar cu alţi 700 de pensionari. Mâncarea şi muzica au fost din partea casei, adică a Primăriei.

 Pensionarii au încins hore ca în prima tinereţe şi s-au ospătat dintr-un meniu foarte bogat. Deocamdată şefii de la Primărie nu avrut să dezvăluie sumele folosite pentru organizarea evenimentulu, dar spun că nu se uită la bani când vine vorba de distracţia pensionarilor. Şefii de la Primărie dar şi câţiva parlamentari au venit să facă câte un dans cu pensionarele. 

Şi cum rivalităţile din USL la Botoşani sunt deja de notorietate în toată ţara, chiar şi pe revelioanele pensionarilor a fost competiţie. Dacă şeful PSD de la Primărie, Ovidiu Portariuc a organizat distracţie pentru aproape 1500 de pensionari, preşedintele liberal al Consiliului Judeţean a plusat şi va da mâncare, muzică şi băutură la 2500 de pensionari la sfârşitul acestei luni la Botoşani şi Dorohoi. 

În orice caz cei mai fericiţi sunt pensionari, care deja s-au înscris la toate revelioanele posibile din această lună. Deşi iniţial prioritate aveau pensionarii cu venituri mici, ulterior pentru a nu ieşi scandal în loc de petrecere, şefii de la Primărie s-au răzgândit şi au aplicat regula ”primul sosit-primul servit”.

citiţi şi:

VIDEO FOTO Revelionul Lăutarilor: cei mai iubiţi folclorişti au petrecut la Târgu-Jiu

 

Spectacolele anului 2014 din Capitală. Radu Afrim, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Tompa Gabor montează în teatrele din Bucureşti

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite