Misterele răspândirii comunismului în România. Cum a ajuns la putere partidul închinat ruşilor pentru sovietizarea ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răspândirea comunismului în România rămâne, pe alocuri, un mister. Cel puţin, cum a reuşit o organizaţie care trecea cu puţin peste 1.000 de membri să devină un partid naţional în timp record. Istoricii susţin că, de fapt, comunismul în România a fost transplantat din URSS şi apoi răspândit cu teroare şi momeli în rândul populaţiei.

La 23 august 1944, regimul pro-german al mareşalului Ioan Antonescu era îndepărtat. Trupele sovietice, de altfel, intraseră pe teritoriul României. Regele Mihai I l-a înlăturat pe Antonescu de la putere, promovând în loc o coaliţie formată din marile partide istorice Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social-Democrat Român. 

Pe lângă aceste partide consacrate încă din perioada interbelică, s-a strecurat şi PCDR sau mult mai bine cunoscut drept PCR sau Partidul Comunist Român. Era o formaţiune politică minusculă, fără importanţă la prima vedere şi care a profitat de intrarea Armatei Roşii şi de influenţa pe care o exercita URSS asupra României postbelice pentru a intra în legalitate. Statisticile, în special cea furnizată de Petre Opriş în lucrarea sa „Despre numărul membrilor Partidului Comunist din România la 23 august 1944”, arată că PCR, la aceea dată, avea între 794 şi 1.150 de membrii, adică un partid infim, care abia dacă exista. 

Cu toate acestea, în 1945, au intrat în Guvern, iar în 1946 deţineau puterea în România. Mai mult decât atât, în doar 20 de ani, la 1965, PCR era numit „forţa politică conducătoare a întregii societăţi din Republica Socialistă România”. Cum a fost posibil ca un partid cu un maxim de 2.000 de membri în perioada interbelică şi mai mereu în ilegalitate să pună mâna pe putere şi să subjuge întreaga societate românească?

Istoricii spun că explicaţiile sunt relativ clare şi că, de fapt, în spatele PCR a stat mereu URSS, fără de care această formaţiune politică probabil s-ar fi dizolvat. Istorici precum Gheorghe Buzatu sau Eugen Denize au precizat că PCR a fost doar agentura supusă sovieticilor în România, poarta de intrare în societate românească şi responsabilă de sovietizarea ei în numele URSS.

Comuniştii sponsorizaţi de Lenin şi conduşi de un plăpumar

Partidul Comunist Român a apărut în cercul politic al socialismului şi în special în mediile muncitoreşti. În 1886, apar de fapt primele cercuri socialiste din România, bineînţeles în preajma primelor uzine. Organizarea acestor cercuri muncitoreşti cu vederi de stânga a dus la apariţia în 1893 a primului partid muncitoresc din România, numit Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. Vederile membrilor acestui partid erau însă în mare parte democratice şi echilibrate. 

Era pusă problema salarizării corespunzătoare a muncitorilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, echitate socială şi mai puţin revoluţii şi lovituri de stat. În acest mediu, însă, s-a dezvoltat o aripă radicală, condusă de un plăpumar, Gheorghe Cristescu. Acesta, împreună cu o serie de socialişti, înfiinţează în mai 1921 Partidul Comunist din România, o aripă de extremă stângă a Partidului Socialist.

De altfel, formaţiunea se scindează, devenind partid politic de sine stătător. Vederile primilor comunişti în toată regula erau revoluţionare, bineînţeles, inspirate de doctrina leninistă. De altfel, PCR s-a afiliat imediat la Internaţionala a III-a comunistă. Muncitorii conduşi de un plăpumar au reuşit să atragă şi intelectuali de seamă precum Lucreţiu Pătrăşcanu şi Petre Constantinescu Iaşi. Comuniştii români, spun istoricii, erau de la început total supuşi ruşilor, primind ordine explicite de la aceştia pentru a sabota statul român democratic dar şi pentru a crea agitaţie. 

”Încă înainte de înfiinţarea Partidului Comunist, adepţii ideologiei sale au înţeles că soarta lor era strâns legată de aceea a bolşevicilor ruşi, care reuşiseră să preia puterea în urma loviturii de stat din 25 octombrie -7 noiembrie 1917. Comuniştii români, atâţia câţi erau, îşi dădeau seama că singura lor posibilitate de a cuceri puterea era cu ajutorul pe care li-l puteau oferi bolşevicii ruşi, ajutor în schimbul căruia ei erau gata să se subordoneze complet acestora, în dauna celor mai importante interese naţionale. Aceasta i-a plasat, de la început, pe poziţii subversive, antistatale şi antinaţionale, antiromâneşti în ansamblul lor”, scria specialistul şi doctorul în istorie Eugen Denize în „Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej” apărut în revista ”Memoria”. De altfel comuniştii români s-au bucurat de legalitate doar trei ani. 

În 1924, au fost interzişi, în urma incidentelor de la Tatar Bunar, când a avut loc o revoltă ţărănească de inspiraţie bolşevică, stârnită, se pare, atât de agenţi ruşi, dar şi de comunişti români. Ilegalitatea s-a prelungit până în 1944, cu mici perioade de toleranţă din partea statului. Tot istoricul Denize arată că toţi comuniştii români declaraţi şi aflaţi în ilegalitate erau sponsorizaţi consistent de Rusia sovietică.

”Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului, acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice, comuniştii români au trebuit plătiţi până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român. Astfel, un document provenind de la Biroul Sud al Cominternului din Harkov, din 2 martie 1920, arată că Secţia de propagandă Odesa solicitase, pentru luna iunie 1919, 40.000 de ruble pentru Basarabia şi 60.000 de ruble pentru restul României, iar pentru revoluţionarii români aflaţi la Odesa se cereau 20.000 de ruble”, arată Denize în acelaşi articol. Plăţile au continuat până în 1944, cu recompense bineînţeles pentru acţiunile subversive îndreptate împotriva statului român.

Partid insignifiant dar un adevărat ”Turn Babel”

Până la 23 august 1944, Partidul Comunist Român a fost doar o formaţiune politică minusculă, subversivă şi aproape mereu în ilegalitate. Membrii prinşi, mai ales când erau implicaţi în greve, precum cea de la Uzinele Griviţa din 1933, erau arestaţi şi băgaţi în puşcării. De altfel, aşa cum arată istoricii, activitatea PCR se desfăşura mai ales în străinătate. Astfel, comuniştii români au organizat congrese la Viena dar mai ales la Harkov în 1928 dar şi Moscova la 1931. 

Acest partid nu avea popularitate, cei mai mulţi membri fiind consemnaţi în 1922, adică 2.000 de oameni înscrişi în partid dar şi în 1937, când după însemnările lui Boris Ştefanov, au fost 3.000 de membrii. În rest, din 1921 până în 1944, în afară de aceşti ani de vârf, numărul membrilor varia între 300 şi 1.500 de oameni. Cercetătorul Eugen Denize arată, de altfel, pe baza documentelor, că Partidul Comunist Român era un fel de ”Turn Babel”, format mai mult din străini decât din români. Gheorghe Cristescu a fost singurul preşedinte al PCR etnic român până în 1944, arată Denize. ”Românii reprezentau în anii '30 doar o minoritate de 23%, în timp ce maghiarii erau în proporţie de 26%, evreii de 18%, ruşii şi ucrainenii de 10%, la fel ca şi bulgarii, tot 10%”, preciza Denize.

PCR, unealtă pentru sovietizarea României

După atâta timp în ilegalitate, PCR a devenit preţios pentru URSS, după 23 august 1944, arată specialiştii. ”În momentul când a intrat Armata Roşie în România şi a oferit PCdR şansa nesperată de a lua puterea, el era un partid scheletic prin efective”, preciza istoricul Florin Constantiniu în ”Studii şi articole de istorie” din 2009. De altfel, nu degeaba investise Rusia comunistă în organizaţia românească. Istoricii precizează că, de fapt, ruşii s-au folosit de insignifiantul PCR pentru a sovietiza România. Comuniştii români erau o agentură sovietică cu oameni pregătiţi inclusiv la Moscova, pentru acţiunile de după 1944. Exemple ar fi oameni precum Emil Bodnăraş sau Ana Pauker.

”În România, regimul comunist a fost impus de Stalin la 6 martie 1945, în urma acordului de procentaj Churchill-Stalin din 9 octombrie 1944, iniţial sub forma unei coaliţii controlate de comunişti - ”guvernul de largă concetrare democratică dr. Petru Groza” - apoi, din 1948, sub forma monopolului deţinut de comunişti. În momentul propulsării la vârful puterii, comuniştii nu dispuneau de cadrele necesare pentru a exercita autoritatea”, preciza în ”Studii şi articole de istorie” din 2009, Florin Constantiniu. Liderii comunişti implantaţi de ruşi în România postbelică au recunoscut că fără URSS şi ”Armata Roşie“ pe teritoriul României nu ar fi avut nicio şansă. 

Practic, PCR a fost crescut artificial şi impus românilor de URSS şi armata sovietică. ”Tovarăşi, puneţi mâna pe piept şi vorbiţi drept. Dacă, ferească Dumnezeu, la tine la Constanţa, la tine la Galaţi, şi la tine la Iaşi ar pleca ultimul soldat roşu, ce ar deveni organizaţia de partid de acolo şi ce ar deveni toţi prefecţii şi toţi poliţiştii (n.r. - cei puşi de comunişti). Norocul nostru este că Armata Roşie va mai sta o bucată de vreme aici”, spunea Ana Pauker într-un discurs adresat delegaţilor regionalelor de partid la 14 decembrie 1944. 

Dacă nu erai comunist, erai duşmanul poporului

Cu sprijinul armatei sovietice şi a ageniţilor ruşi, s-a trecut sovietizarea sistematică şi transformarea României în stat comunist. După 1947, s-a trecut la înlăturarea, cu ajutorul sovieticilor, a tuturor adversarilor politici şi la compromiterea partidelor istorice. La 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost forţat să abdice, iar ţara rămânea pe mâinile comuniştilor. În 1948, a început naţionalizarea şi mai apoi, până în 1965, şi colectivizarea. Dar cel mai important pas a fost lărgirea bazei de masă a partidului. Practic, numărul de membri a crescut brusc şi inimaginabil. 

Era, de altfel, cum arată istoricii, principiul „ori eşti cu noi, ori eşti împotriva noastră“. De altfel, au fost atrase clasele vulnerabile, muncitorii săraci, ţărănimea săracă şi întoarsă împotriva „duşmanilor de clasă”, burghezii şi cei cu pământ mult sau avere. Au fost atraşi şi o serie de intelectuali care doreau un trai decent, distincţii sau mărire. ”În anii 1948-1952 s-a desfăşurat un proces extrem de alert, prin care au fost impuse, în toate domeniile, structurile de tip sovietic, s-a acţionat pentru lichidarea fizică a adversarilor politici. A fost perioada celor mai crunte represiuni”, preciza şi istoricul Ioan Scurtu, în studiul ”Perioada socialismului totalitar în România”.

Vă recomandăm să citiţi:

De ce a fost executat Ion Antonescu. Controversele din jurul capetelor de acuzare pledate de Tribunalul Poporului

Dezvăluirile Principesei Margareta despre revenirea Regelui în România: „Nu e amuzant să fii închis într-o maşină, cu kalaşnikovurile spre tine”

Apostolii Epocii de Aur, episodul #12. Ion Coman, călăul Timişoarei în decembrie ’89. „Tovarăşu’, am ordonat să se tragă foc!“

[<a href="//storify.com/bogdanenacheg/getting-started" target="_blank">View the story "Apostolii Epocii de Aur. Un serial marca Adevărul" on Storify</a>]

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite