FOTO VIDEO Vacanţă în România. Popas în lumea lui Eminescu. Ipoteşti, locul binecuvântat de Dumnezeu de unde au izvorât capodopere ale literaturii române
0
Aflat la câţivă kilometri de Botoşani, locul naşterii lui Mihai Eminescu este un adevărat paradis. Nu doar pentru iubitorii poeziei eminesciene dar şi pentru iubitorii naturii şi frumosului. Ipoteştiul este una din destinaţiile care cu siguranţa încântă călătorul şi se înscrie în paginile Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.
Din centrul municipiului Botoşani, locul naşterii al lui Mihai Eminescu, şi până în Ipoteşti se merge cu maşina mai puţin de 20 de minute. Pentru a ajunge aici, trebuie să parcurgeţi drumul ce leagă Botoşaniul de municipiul Dorohoi, treceţi prin localitatea Cătămărăşti Deal, iar la prima intersecţie trebuie să viraţi la stânga. De aici mai mergeţi încă aproximativ doi kilometri şi veţi ajunge la casa în care marele poet şi-a petrecut copilăria.
Localitatea Ipoteşti face parte din comuna ce îi poartă numele marelui poet, Mihai Eminescu. Memorialul Ipoteşti cuprinde mai multe obiective de interes muzeal şi cultural pentru iubitorii de artă şi frumos. „Casa Memorială Mihai Eminescu”, „Bisericuţa familiei Eminovici” care poartă hramul „Sfinţii Voievozi” ce a fost atestată din 1838, „Biserica satului”, construită din anul 1929 din iniţiativa şi cu contribuţia lui Nicolae Iorga şi Cezar Petrescu, „Casa Papadopol”, casă ţărănească de epocă, „Biblioteca Naţională de Poezie Mihai Eminescu” şi Muzeul „Mihai Eminescu”.
Paradisul pe Pâmânt
„Fiind băiet păduri cutreieram/Şi mă culcam ades lângă isvor,/Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/S-aud cum apa sună-ncetişor/Un freamăt lin trecea din ram în ram/ Şi un miros venea adormitor/ Astfel ades eu nopţi întregi am mas/ Blând îngânat de-al valurilor glas”.
Cine nu a citit oare vreodată aceste versuri? Şi oare cine nu a fost fascinat de frumuseţea şi profunzimea lor? Sunt doar câteva dintre versurile unei poezii ce au fascinat generaţii întregi de copii. Sunt rândurile scrise din inima locului în care şi-a petrecut copilăria Mihai Eminescu. Un loc ce odată văzut greu mai poate fi uitat. O spun cei ce au păşit de-a lungul timpului pe acest mirific pământ.
Aici, în inima naturii străjuită de pomi şi de flori se ascunde micuţa, dar minunata casă în care şi-a petrecut anii copilăriei Mihai Eminescu.
O căsuţă mică şi modestă, dar care fascinează prin măreţia ei
„Locuinţa părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de ţară, dar încăpătoare şi gospodărească, nu lipsită de anume eleganţă rustică. Era o construcţie geometrică, puţin ridicată asupra solului, cu alte două ferestre mari în laturi. Un pridvor înalt în faţă, la care suiau pe vreo şapte trepte de lemn, un acoperământ al tindei, în chip de fronton grec, sprijinit pe două coloane zvelte, dădeau albei clădiri acoperite cu tablă un vag stil neoclasic. De o parte şi de alta a largului pridvor, doi tei străjuiau rămuroşi”.
Aşa descria George Călinescu casa geniului poeziei româneşti. O casă simplă, ţărănească dar cu o încărcătură deosebită. Vizitatorii pot vedea aici valoroase obiecte ce au aparţinut familiei Eminovici. Mobilierul, porţelanuri, cristaluri, linguriţă de argint cu monograma mamei poetului sau sigiliul în aramă al doctorului Şerban Eminovici, fratele poetului.
La câţiva paşi, în aceeaşi curte, călătorul se poate ruga în Bisericuţa ce a aparţinut familiei Eminovici, ce se afla în apropierea Bisericii satului, ce poartă hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril”.
Este o linişte deplină. Se aud doar cântecele păsărilor şi zumzăitul albinelor, iar din când în când paşii oaspeţilor, care parcă încearcă să nu perturbe liniştea locului. Vorbesc în şoaptă şi se minunează de frumuseţea locului.
„Am mai fost când eram foarte mică, cu şcoala. Acum am venit şi cu băiatul meu. Îmi era dor de aceste locuri în care mi-am redescoperit dragostea pentru poezie. Este greu să plec de aici. Mă simt liniştită, împlinită şi împăcată cu mine”, spune în şoaptă o turistă. Iar istoricul casei copilăriei lui Eminescu este de-a dreptul fascinant.
„În 1924 casa copilăriei lui Eminescu nelocuită de ani de zile ajunsese o ruină. În 1940 a fost inaugurat la Ipoteşti primul muzeu memorial înfiinţat în casa reconstruită în 1934 în acelaşi loc. Întrucât nu se respecta structura originalului, casa muzeu este dărâmată, iar în 1979 se inaugurează alta, reconstruită pe vechea fundaţie a casei Eminoviceştilor. Începând cu anul 2000, finisajul exterior şi interior al casei, mobilierul expus – parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – reînvie atmosfera celor 30 de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipoteşti, în casa construită de caminar odată cu mutarea definitivă la moşia din sat”, se arată pe site-ul oficial al Memorialului de la ipoteşti.
De-a lungul timpului, în acest spaţiu, s-au construit mai multe obiective menite să găzduiască activităţi culturale. Totul a început din anul 1992, când a fost înfiinţat Centrul de Studii „Mihai Eminescu”.
În fiecare an, de 15 ianuarie şi 15 iunie, Memorialul Ipoteşti devine loc de pelerinaj pentru poeţi din lumea întreagă., pentru oameni de cultură dar şi pentru simpli iubitori ai poeziei eminesciene.
În aceste spaţii se organizează colocvii, simpozioane, cursuri de vară sau tabere de creaţie.
Iar după o plimbare prin natura, în curtea casei familiei Eminovici turistul îşi poate găsi liniştea sufletească în Biserică. Ridicată în inima complexului muzeal, sfântul lăcaş adăpoşteşte veritabile comori pentru suflet.
Aici, Sfinţii şi Îngerii cu aură neagră acoperă pereţii Bisericii de piatră de la Ipoteşti. Sfânta Biserică a fost ridicată din anul 1930, iar ideea a aprţinut unui alt botoşănean de seamă, Nicolaie Iorga, care a vrut în acest fel să inducă ideea de doliu veşnic pentru Mihai Eminescu.
Lacul codrilor albaştri
De aici, paşii vizitatorului sunt parcă îndemnaţi să îi urmeze pe cei ai lui Mihai Eminescu. Pe cărări întortochiate sau pe drumul de ţară ce duce până la cel mai pitoresc loc din zona Botoşanilor.
Până la celebrul lac cu nuferi vizitatorul face cel mult zece minute. Parcarea e plină de curioşi sau pur şi simplu oameni care vor să facă poze în inima naturii.
De la parcare, turistul trebuie să meargă prin pădure câteva minute. Nu este însă doar o plimbare ci o adevărată delectare pentru suflet şi minte. După ce maşina este lăsată în parcare, făra să vrea vizitatorul este atras ca un magnet de lac. Câteva zeci de metri el trebuie să îi străbată pe jos. Frumuseţea locului nu se compară, însă, cu nimic şi timpul petrecut mergând trece foarte repede. Indiferent dacă este dimineaţă, miezul zilei sau seară, omul este fascinat de lumina ce străbate pădurea ce împrejmuie lacul.
După câteva minute de mers pe jos prin pădure, vizitatorul este întâmpiat de una dintre cele mai frumoase privelişti din ţară. Aici, în mijlocul pădurii din comuna Mihai Eminescu se ascunde „Lacul cu nuferi”. O adevărată capodoperă a naturii, care din păcate se sufocă în nesimţirea oamenirii.
Celebri nuferi galbeni sunt îngropaţi în mizerie şi gunoaie aruncate la întâmplare. Farmecul locului, însă, nu poate fi ştirbit de nimic.
„Păcat, mare păcat de ce este aici. Locul este prea frumos să fie adevărat. Este desprins din poveste. Păcat de oemenii care vin aici şi îl batjocoresc. Păcat de frumuseţea asta a naturii care nu îi înduioşează pe unii vizitatori. Este un loc binecuvântat de Dumnezeu şi sper ca acest lucru să îl înţeleagă şi vizitatorii”, spun mai mulţi turişti veniţi din Piatra Neamţ.
Nuferi albi şi galbeni îmbracă lacul spre încântarea vizitatorilor. Câteva minute petrecute aici, chiar şi în zumzăitul insectelor sunt veritabile momente de relaxare şi odihnă sufletească.
Nicolaie Iorga, George Enescu, Mihai Eminescu, Ştefan Luchian, Grigore Antipa, Octav Onicescu sau Octavian Băncilă sunt doar câteva dintre personalităţile care au văzut lumina zilei în judeţul Botoşani. Un oraş mic din nordul ţării cu o bogăţie culturală impresionantă.
Citiţi şi:
FOTO Paradisul din Ţara Dornelor şi Munţii Călimani, locurile care-ţi taie răsuflarea
Se încarcă comentariile...
