FOTO Paradă impresionantă de Ziua Naţională a României: defilare de trupe, maşini blindate, tunuri, autospeciale de pompieri şi maşini de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită astăzi la Botoşani printr-o paradă militară de mare amploare. Au defilat pe străzi trupele principalelor forţe ale MAI şi MAPN, împrepună cu vehicolele şi armele din dotare.

De "1 Decembrie" , de Ziua Naţională a României autorităţile au organizat obişnuitele manifestări cu depuneri de coroane şi omenirea oamenilor cu fasole si cârnaţi.  Spre deosebire de ceilalţi ani, însă, a fost organizată o paradă de mare amploare, la care au participat structurile MAI şi MAPN. Festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României au început în jurul orei 10.00 în Centrul Istoric al municipiului Botoşani în apropiere de statuia grupului de mitraliori din primul război mondial condusă de maiorul Gheorge Ignat. 

Discursuri şi fasole cu cârnaţi

Evenimentul a debutat ca în fiecare an cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi. Peste 1000 de botoşăneni s-au adunat în Centrul Istoric pentru a asista la festivităţi. Oamenii politici şi autorităţile s-au strâns pentru obişnuitele discursuri. Rând pe rând au luat cuvântul prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu şi primarul municipiului Botoşani Ovidiu Portariuc. Imediat după ce oficialităţile au terminat de ţinut discursurile, partidele politice şi instituţiile statului au depus coroane la monumentul eroilor din Centrul Istoric.  Acţiunea s-a finalizat cu plecarea gărzii de onoare din Centrul Istoric. S-a dat startul al fasolea cu cârnaţi oferită de Primărie. După ce s-au ales cu o porţie, oamenii au mâncat pe loc, la nişte mese amenajate în apropiere.

Defilare pe străzile oraşului

Atracţia principală a festivităţilor a fost însă defilarea pe Calea Naţională a trupelor MAI şi MAPN, pompieri, soldaţi,jandarmi, poliţişti alături de blindate, tunuri şi alte dotări. Sute de botoşăneni au stat şi au urmărit această paradă, aplaudând pe soldaţi sau jandarmi. Prin faţa Primăriei şi a Prefecturii, echipamentele şi trupele erau descrise şi prezentate publicului. Cei mai multi copii au venit să vadă tunurile, blindatele dar şi autospecialele pompierilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

FOTO VIDEO Cum au sărbătorit tinerii români Ziua Naţională peste hotare

FOTO Cel mai mare steag uman din România, realizat la Baia Mare de 1 Decembrie

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite