Florin Ţurcanu, preşedintele condamnat la puşcărie al Consiliului Judeţean Botoşani, nu îşi dă demisia: „Mă mai sacrific o dată pentru binele tuturor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, nu îşi dă demisia după ce a fost condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare. Şeful judeţului îşi păstrează şi funcţia de preşedinte al PNL Botoşani, fiindcă liderii de la centru l-ar fi sfătuit să o păstreze.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a fost condamnat definitiv săptămâna trecută la şase luni de închisoare cu suspendare, după ce ar fi dat afară din partid trei membri cu mandate de consilieri judeţeni şi locali pentru a face loc în aceste funcţii altor favoriţi din partid. 

La sfârşitul săptămânii trecute, după condamnare, prefectul Costică Macaleţi spunea că există şi posibilitatea suspendării din funcţie a preşedintelui Consiliului Judeţean, dar se va pronunţa numai după ce va primit toată documentaţia de la Curtea de Apel Suceava, unde a fost dată sentinţa definitivă. Instanţa nu i-a suspendat însă dreptul lui Florin Ţurcanu de a alege sau de a fi ales. 

Totodată şi preşedintele Consiliului Judeţean s-a gândit la demisia de onoare, vinerea trecută. A plecat şi la Bucureşti la o întâlnire cu liderii partidului, pentru a vedea dacă mai este susţinut atât în funcţia de şef al PNL Botoşani dar şi la conducerea judeţului. După o săptămână Ţurcanu, spune că nu îşi va da demisia şi că va rămâne şef al Consiliului Judeţean dar şi al filialei PNL din Botoani, de ”dragul locuitorilor judeţului”, spune şeful liberal. 

” Dacă era decizia mea, mi-aş fi dat demisia. Dar am analizat, am vorbit cu cetăţenii şi am decis să rămân. În urma discuţiilor şi cu colegii de partid am decis să mă mai sacrific odată şi să merg mai departe pentru binele tuturor. Am obligaţia morală pentru 105.000 de cetăţeni ai Botoşaniului să merg mai departe”, spune Ţurcanu.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Anchetă de amploare a DNA la Consiliul Judeţean Botoşani. Sunt verificate mai multe contracte derulate pe bani publici

Cum şi-au clădit reputaţia şi averea cei mai influenţi oameni ai Botoşaniului. Povestea asistentului veterinar şi a şefului de autobază ajunşi şefi de judeţ

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite