Cum i-au măcelărit soldaţii unguri pe civilii români din Transilvania în 1940: copii sfârtecaţi, femei violate, gravide tăiate cu baionetele şi capete retezate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai negre pagini din istoria României a fost dominaţia horthystă în Transilvania de Nord Vest, din 1940 până în 1944. Trupele maghiare care au ocupat regiunea în septembrie 1940 au supus populaţia românească unui crunt masacru. Mii de români au fost ucişi şi schingiuţi cu o cruzime greu de imaginat.

Au trecut 75 de ani de la una dintre cele mai mari atrocităţi suferite de poporul român. În septembrie 1940, mii de oameni erau schingiuţi şi ucişi cu cruzime doar fiindcă se născuseră români şi fiindcă locuiau în Transilvania. Supravieţuitorii masacrelor din Transilvania de Nord-Vest, ajunsă timp de patru ani sub stăpânire maghiară, vorbesc despre atrocităţi greu de imaginat şi greu de descris în cuvinte. 

Povestea măcelurilor din Transilvania începe odată cu Dictatul de la Viena. Încheiat la 30 august 1940 cu participarea Germaniei naziste şi a Italiei fasciste, acest act obliga România la cedarea unui teritoriu uriaş din Transilvania, Ungariei condusă de Miklos Horthy, de orientarea fascistă. 

Practic din luna septembrie, zona de nord-vest a Transilvaniei, mai precis 43.492 de kilometri, trebuia cedată Ungariei horthyste. În această zonă erau cuprinse şi Crişana, dar şi Maramureşul. Populaţia care intra sub jurisdicţia maghiară număra peste 2,5 milioane de locuitori, mai mult de jumătate fiind români. Maghiarii şi secuii reprezentau 37,1% din populaţia acestei regiuni. Pe 5 septembrie 1940, la ora 7.00 dimineaţa trupele maghiare au trecut graniţa în zona Sighetu Marmaţiei. Erau două corpuri de armată cu efective de peste 300.000 de soldaţi. La doar trei zile de la pătrundere armatei maghiare în Transilvania a început măcelul. Românii, evreii şi ţiganii au fost ucişi într-un mod înfiorător.

Începutul apocalipsei: crimele de la Nuşfalău

Martorii zilelor cumplite din septembrie 1940 spun că încă din prima zi au început represaliile. De exemplu Hrior Victor Văleanu din Satu Mare spune că încă din prima zi a intrării trupelor au început şicanele şi interdicţiile. 

„Limba română a fost cu totul înlăturată şi chiar cei care ştiau înainte bine româneşte răspundeau în ungureşte şi dacă continua cineva a vorbi îl lăsau fără răspuns, ori îi spuneau «nem tudok oláhul», iar arestările au început după două-trei zile”, povestea acesta. 

Pe 8 septembrie, trupele maghiare intrau în Nuşfalău, în apropiere de Şmileul Silvaniei. Aici teroarea s-a dezlănţuit. Ceea ce s-a întâmplat la Nuşflău poate fi găsit în rapoartele din 1946, mai precis dintr-o sentinţă publică a Tribunalului Popular, prin care erau condamnaţi cei care au participat la măcel. În timpul unui raid maghiar au murit nouă persoane. Oameni nevinovaţi care se întorceau de la muncă acasă. Cel puţin asta arată raportul. Au fost prinşi de un soldat ungur şi de un localnic de etnie maghiară. Iniţial erau şi două femei. Au fost eliberate, în timp ce bărbaţi su fost duşi de mai mulţi soldaţi care s-au alăturat primilor doi şi au fost ucişi cu baionetele.

Masacrul de la Treznea

Coloanele de ostaşi maghiari au ajuns şi în zona Sălajului. În această regiune, în localitatea Treznea, situată la 15 kilometri de Zalău, a avut loc unul dintre cele mai brutale masacre din perioada dominaţiei horthyste. Nu mai puţin de 93 de români au murit, ucişi cu bestialitate. Era 9 septembrie 1940 şi oamenii din Trăznea, fiind cald afară, se aflau la muncile câmpului. Atunci întră în sat batalionul 22 de grăniceri Debrezcen sub comanda locotenentului Akoszi. 

Fără avertisment, soldaţii horthysti trag în tot ceea ce mişcă. Dezlănţuie un atac violent asupra populaţiei paşnice. Primii care-şi pierd viaţa sunt nişte copii cu vitele la păscut pe imaş. Nicolae Brumar, un ţăran despre care relatau ziarele româneşti în 1941, în special ”România nouă”, a fost executat pe câmp, alături de soţie şi cele două fiice.

Muzicologul Octavian Lazăr Cosma, a cărui familie a fost măcelărită la Treznea, poveşte momentele cumplite. 

”Deodată, au răsunat împuşcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniştea şi neputinţa îşi dăduseră mâna, soldaţi înarmaţi se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moşnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat şi mai mult oamenii în sperieţi. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile şi, sub ameninţarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovaţi, care erau împuşcaţi, găuriţi cu baionete, conduşi spre locuri unde urmau să fie executaţi. Motivul? Erau români.”, preciza muzicologul. 

Măcelul a continuat toată ziua, fiind organizate execuţii, pe câmpuri. ”Pe Meseş, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acţiune, cerând execuţii în anume puncte. Erau vizaţi şi intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împuşcat şi lăsat pradă vâlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost şi evrei, inclusiv copii”, îşi continuă mărturisirea Octavian Lazăr Cosma. 

Prunci omorâţi în leagăn

Cu toate acestea, mărturiile cele mai cutremurătoare vin din partea unui supravieţuitor al măcelului horthyst. Este Gavril Butcovan, un sătean din Ip, localitatea ocupată de horthyşti în toamna lui 1940. Mărturiile sale se regăsesc în lucrarea ”O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip”, apărută în 2006. Scenele descrise de bătrânul supravieţuitor sunt cutremurătoare. Coloanele de soldaţi maghiari au intrat în Ip la 14 septembrie 1940. În zorii zilei s-a dezlănţuit iadul. 

”Era întuneric şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copii. Locuinţa era compusă din două camere. Eu, părinţii şi alţi 5 fraţi dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalţi doi frăţiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt impuşcaţi românii. (...) Strada era plină de militari horthyşti şi consăteni maghiari deveniţi părtaşi la masacru”, povesteşte în carte Gavril Butcovan, despre momentul sosirii trupelor horthyste în satul Ip. Capul familiei Butcovan a ieşit afară în întâmpinarea soldaţilor, încercând să-şi salveze familia. A fost împuşcat pe loc. 

Gavril Butcovan a fost şi el împuşcat de un soldat, fiindcă a încercat să-şi ajute tatăl. Soldaţii au intrat în casă şi au omorât tot ce mişca cu o cruzime fără margini. ”Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga «Unde esti maică?!», a fost secerată de gloanţele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn”, povesteşte în ”O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip”, Gavril Butcovan. Soldaţii s-au împrăştiat prin tot satul şi tot Butcovan povesteşte atrocităţile care au avut loc la Ip în aceea zi. Oamenii erau decapitaţi, sfârtecaţi cu baionetele şi schingiuţi. Femeile gravide erau tăiate cu baioneta, iar pruncii nenăscuţi aruncaţi afară. 

”Înainte de a fi executaţi, mulţi români au fost torturaţi, bătuţi, li s-au tăiat mîinile, nasul, urechile, limba, organele genitale, le-au fost scoşi ochii, femeilor le-au fost tăiaţi sânii şi gravidelor le-au fost scoşi feţii din burtă cu baionetele. (...) Doi bătăuşi duceau într-o desagă capul copilului Dumitru Bogza, împuşcat cu cartuşe dum-dum pe claia de gunoi, până i-a fost secţionat gâtul", îşi continua povestirea Gavril Butcovan. Suprevieţuitorul din Ip spunea că peste tot erau mâini tăiate şi cadavre. În cele din urmă, românii ucişi au fost aruncaţi în gropi comune, fără cruce însă, la ordinul expres al ucigaşilor. Şirul omorurilor şi al atrocităţilor a continuat pe tot întinsul zonei ocupate. 

Au avut loc masacre la Cerişa, Marca, Breţcu sau Mureşenii de Câmpie. Seria masacrelor a continuat însă şi în 1944, atunci când România a schimba armele şi a trecut în tabăra aliaţilor. Până la ocuparea Ungariei de către trupele române, administraţia horthystă a făcut sute de victime la Band, Grebeniş,Oroiu,Sărmaşu,Tărian, Prundu Bârgăului sau Mosei, începând cu septembrie 1944 şi terminând cu octombrie a aceluiaşi an. 

Români salvaţi de vecinii maghiari

Nu toţi transilvănenii de etnie maghiară au luat parte la omoruri. Au exista şi cei care şi-au salvat vecinii români de la moarte. Un exemplu este familia profesorului universitar Ioan Puşcaş, salvat de la moarte de o o familie de maghiari. 

image

Români schingiuiţi şi bătuţi în 1940 FOTO martiriromani.ro

”În spatele nostru, în şanţ, erau o grămadă de morţi şi răniţi. Unul dintre soldaţi mi-a pus puşca la piept. Mi-am văzut moartea cu ochii. Nu ştiu de unde am avut putere, dar am început să număr ungureşte. Soldatul a rămas mirat, nu a apăsat pe trăgaci, iar eu continuam să număr, apoi am început să cânt un cântec unguresc, care mi-a venit în minte. Nu ştiu cât timp a trecut, arma lui era ţintuită încă de pieptul meu, când au apărut două fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au văzut ce se întâmplă, s-au năpustit asupra honvezilor”, povesteşte Ioan Puşcaş pentru ”Gardianul”. Profesorul avea pe atunci doar 8 ani.

Numărul victimelor horthyştilor

Conform datelor statistice oficiale primite de Secretariatul de Stat pentru Naţionalităţi, în perioada 1940-1941, au fost omorâte 919 persoane majoritatea români, peste 1.100 de schingiuiţi şi peste 15.000 de arestări. La masacru au participat trupe din armata maghiară, dar şi grupări de paramilitari precum ”Garda zdrenţăroşilor”, ”Vânătorii turanici” sau ”Ordinul vitejilor”. În 1946, mulţi cetăţeni de etnie maghiară care au participat alături de trupele horthyste la măceluri au fost condamnaţi de Tribunalul Popular. Aproximativ 100 de persoane au fost condamnate la moarte. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Răni care nu se vindecă nici după 70 de ani. Mărturii ale supravieţuitorilor masacrului din perioada 1940-1944

Martirii masacrelor horthyste de la Treznea şi Ip, comemoraţi de urmaşi. Peste 200 de copii, femei şi bătrâni - măcelăriţi în urmă cu 74 de ani

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite