Cum făceau românii haz de necaz în comunism. Bancurile care exprimau ura faţă de Ceauşescu
0În perioada comunistă, mai ales în cei mai cumpliţi ani, după 1980, românii aveau puterea să facă şi haz de necaz. Cele mai bune bancuri din perioada cea mai grea a comunismului au fost compilate, iar majoritatea ironizează evident sistemul socialist utopic şi deseori ipocrit.
Anii 80, au fost cei mai grei ani ai comunismului românesc. Românii au învăţat ce înseamnă foamea, statul la cozi, curentul electric cu porţia. Totodată în România comunistă Securitatea ascuţise controlul, iar ”turnătoria” era ceva la ordinul zilei. Era un regim care deja devenise prea apăsător pentru majoritatea populaţiei şi de care profita doar o elită obedientă liderilor partidului. În România exista o lege a tăcerii, atent supravegheată de Securitate.
Chiar şi aşa românii au început să-şi manifeste revolta. O formă de revoltă, dar şi un mod de a face haz de necaz, au fost glumele şi bancurile, evident majoritatea pe seama regimului. Călin Bogdan Ştefănescu, fost angajat în perioada comunistă la ITB, a adunat peste 100 de bancuri apărute în aceea perioadă şi le-a publicat într-o lucrarea intitulată ”Umorul poporului român în faza terminală a socialismului”. Aici se regăseşte forma de frondă a românilor prin umor la adresa ipocriziei comunismului românesc. Iată câteva dintre acestea.
Bancurile despre ”Nicu şi Elena”
Unul dintre bancurile care ironizează lipsa de cultură şi agramatismul liderilor României comunistă, suna cam aşa:
”Într-o noapte când dormea mai bine, nea Nicu e scuturat de nevastă-sa:
-Maiestate....
-Ce spui tu, acolo?! Întrebă el, buimăcit de somn
–Maiestate?!
Trezit de-a binelea, nea Nicu o apostrofează:
- Se poate, Lenuţo, chiar tu, revoluţionar încercat, să-mi spui mie ”maiestate”?
- Nu, mă ...Te întrebam dacă mai e state unde n-am fost încă”.
Un alt banc din acelaşi an ironiza modul în care puteai să ajungi în graţiile conducerii partidului şi care era condiţia esenţială pentru accedere în carieră în România comunistă. ”A fost aleasă emblema Congresului al XII lea: un fund cu două aripi şi deviza: cine nu pupă, zboară”.
Nevoile de bază, cozile şi bancurile
Evident majoritatea bancurilor fie îl ironizau pe Nicolae Ceauşescu, fie se refereau la foamete, cozi şi sacrificii. Un banc din 1981 arată de exemplu criza cumplită care bântuia România comunistă. ”Când a plecat de-acasă Prunariu îi lasă maică-sii un bilet pe masă: «Am plecat în cosmos. Vin peste o săptămână». Când vine, găseşte pe masă un bilet de la maică-sa: «Am plecat după brânză. Nu ştiu când vin»”.
În anul 1985, bancurile despre condiţiile cumplite din România s-au înteţit. Cozile, slugărnicia şi minciuna erau subiectele favorite. ”Bulă, ajuns în America, a murit de foame. Bietul de el nu s-a descurcat, n-a ştiut de unde să-şi ia mâncare pentru că n-a văzut nicăieri nicio coadă”. Altul îl ironizează şi pe Ceauşescu şi îl indică drept principalul vinovat pentru această situaţie. ”Ceauşescu a transformat România într-o ţară de credincioşi pentru că postim şapte zile pe săptămână, aprindem seara lumânări şi mergem duminica la slujbă”. Tot în 1985, un alt banc mergea pe aceeaşi idee: ”De la un timp românii seamănă cu pinguinii: mănâncă peşte congelat, sunt rezistenţi la frig şi bat mereu din palme”.
Un alt banc din 1985 prezintă aceeaşi realitate cruntă. ”Cine vrea să-şi scoată copilul la aer curat îl îmbracă bine şi-l trimite în sufragerie”.
Românii, bancurile şi Ceauşescu
O altă serie de bancuri arată cam ce simţeau mulţi români pentru Nicolae Ceauşescu, activitşti şi lideri politici comunişti. ”Întrebare: Care este cea mai mare performanţă a lui Ceauşescu? Răspuns: A reuşit să propage întunericul cu viteza luminii”, se arată într-un banc din 1988. Un alt banc din 1986 este mult mai tranşant.
”Un tip stă la coada de carne. După câteva ore de stat în frig, enervat, iese din rând şi strigă în gura mare:
-Ştiu eu cine-i de vină pentru toate astea! Mă duc să-l împuşc pe Ceauşescu!
Tipul pleacă nervos. După alte două-trei ore, se întoarce cu coada între picioare şi s-aşază din nou la coadă. Un altul, care asistase la toată scena, îl întreabă zâmbind ironic:
- Ei l-ai împuşcat?
- Aş! Acolo e coadă şi mai mare”.
În anul 1985, un alt banc cu Ceauşescu ca principal protagonist prezenta realitatea cruntă care bântuie şi România actuală. ”În preajma anului 2000 se anunţă sfârşitul lumii. Toţi sunt panicaţi, se vaită,plâng, numai Ceauşescu e liniştit.
-Ce vă agitaţi atâta?! Nu ştiţi că suntem cu o sută de ani în urmă?! Avem tot timpul”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
