Eram singur aşa că, fără să întreb pe nimeni, m-am oprit şi l-am pozat. Nu sunt multe lucruri care să mă facă să opresc atunci când mă grăbesc spre părinţi. Mereu pe fugă, încerc să nu pierd vremea pe coclauri şi să profit cât se poate de mult de timpul pe care-l am. De data asta panoul de intrare în judeţ, de cum treci Siretul venind de la Suceava, m-a oprit în loc.

L-am privit atent, am zâmbit puţin, l-am pozat şi am plecat mai departe. Am zâmbit pentru că pe panoul ăsta vedeam cumva răzbunarea sudalmei ”băi, moldovene!” pe care o aud tot mai des în traficul din Bucureşti. Intrarea asta, pe care nu ştiu cine s-a gândit să-i aşeze pe Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga şi Ştefan Luchian, a şters toate gropile din şoseaua pe care mergeam, a curăţat şi zăpada, a purificat aerul din jur şi mi-a dat un straniu sentiment de mândrie care nu m-a încercat des cu privire la locul naşterii.

Mai văzusem intrarea asta, panoul nu e nou, nici măcar nu ştiu de când e acolo şi cine-a avut ideea, dar cred ca a meritat efortul. Mai ales că fix acolo, la Vârfu Câmpului, la graniţa cu judeţul Suceava, începe complexul celor născuţi în Botoşani faţă de bucovineni. Au case mai trainice, mai arătoase, nu-şi zic moldoveni, spun că ei au făcut parte din ”Imperiu” etc. 

Acum îl văd ca pe un  panou contra complexelor, un panou medicament. Mi s-a dovedit faptul că este o inscripţie inspirată când l-am pus pe facebook şi, uitându-ma peste vreo două zile am văzut peste 300 de amici care l-au distribuit mai departe. Ce puţin îi trebuie omului să se simtă mândru, să i se trezească sentimentele de apartenenţă la ceva, la un loc, la un spaţiu, faţă de nişte oameni.

Călătorind prin ţară nu ştiu să-mi fi atras atenţia alte intrări din judeţele patriei în afară de poarta ţărănească imensă pe sub care trece E 85 şi pe care scrie ”Bine aţi venit în Bucovina, ţinutul mânăstirilor”.