Cine a fost cu adevărat Tudor Vladimirescu, primul „revoluţionar“ român. Era negustor şi cârciumar foarte bogat şi a fost decorat de ruşi

Cine a fost cu adevărat Tudor Vladimirescu, primul „revoluţionar“ român. Era negustor şi cârciumar foarte bogat şi a fost decorat de ruşi

Tudor Vladimirescu IMAGINE: Historia.ro

Tudor Vladimirescu este unul dintre personajele exponenţiale ale istoriei românilor. Înainte de a se ridica, mai ales împotriva turcilor, Tudor din Vladimiri a fost negustor, cârciumar şi mercenar în armatele ruseşti, reuşind să adune o avere destul de importantă atât cu sabia, cât şi cu negustoria.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tudor Vladimirescu este un personaj exponenţial al istoriei românilor. De altfel mult timp în istoriografia românească s-a considerat că mişcarea lui Tudor Vladimirescu din 1821 a reprezentat începutul epocii moderne în Principatele Române. În perioada comunistă în special, mişcarea lui Tudor Vladimirescu a fost considerată o adevărată revoluţie. 
 
După 1990, istoricul Florin Constantiniu şi alţi specialişti au reconsiderat şi au precizat că de fapt Tudor Vladimirescu a condus o răscoală planificată împotriva stăpânirii fanariote şi a suzeranităţii otomane, mascată de o revoltă împotriva boierimii, în colaborea cu patrioţii greci, membrii ai societăţii secrete Eteria. Răscoala lui Tudor Vladimirescu este bine cunoscută publicului larg. Mai puţin popularizată a fost însă viaţa lui Tudor de până la izbucnirea revoltelor. Acesta a strâns o avere însemnată din mercenariat, negoţ şi cârciumărit. Era un personaj descurcăreţ, umblat prin lume şi obişnuit cu şiretlicurile târgurilor şi porturilor. Fiu de ţăran, s-a ridicat în mod spectaculos datorită priceperii sale.
 
Tudor, copilul orfan din Vladimiri, ajuns fecior de suflet al unui boier oltean
 
La sfârşitul secolului al XVIII-lea principatele române se aflau sub controlul total al Imperiului Otoman. Atât Moldova, cât şi Ţara Românească, erau vasale şi tributare Porţii, fiind conduse de fanarioţi, greci şi albanezi din renumitul cartier Fanar al Istambulului. Aceşti fanarioţi cumpărau tronul de la otomani şi încercau să se îmbogăţească în timpul domniei, evident după ce-şi recuperau cheltuielile uriaşe făcute pentru primirea tronului. În acelaşi timp boierimea românească, lăsată în plan secund de fanarioţi şi protejaţii lor, era ostilă acestui regim şi căuta momentul prilenic al organizării unei mişcări de eliberare. Fie că a fost vorba de memorii adresate marilor puteri care purtau războaie cu otomanii în apropierea sau pe teritoriul principatelor române, fie de comploturi secrete care se încadrau perfect în curentul de eliberare naţională din sud-estul Europei. 
 
Totodată, boierimea română se baza şi pe un ajutor rusesc. De altfel, fără ajutor extern orice revoltă împotriva stăpânirii otomane ar fi însemnat un eşec sigur şi o sinucidere pentru capii revoltei. Deşi planurile şi dorinţa de eliberare existau, un lider providenţial lipsea cu desăvârşire boierimii pământene. Acesta a venit însă la începutul anilor 20, a secolului al XIX lea, în persoana lui Tudor Vladimirescu. Acest personaj s-a născut cel mai probabil în satul Vladimiri, judeţul Gorj, în anul 1780. Tatăl său era Constantin Ursul, originar din Mehedinţi, plaiul Cloşanilor iar mama sa se numea Ioana şi era fiica preotului Grigore Bondoc din Vladmiri. Tânăra familie s-a mutat în satul popii Bondoc, unde a primit pământ drept zestre, şi au reuşit să-şi ridice o casă. Aici, la Vladimiri, s-a născut şi Tudor, unul dintre cei trei copii ai lui Constantin Ursul şi ai Ioanei Bondoc. 
 
Părinţii lui Tudor, zis din Vladimiri, erau moşneni, adică ţărani liberi, proprietari de pământ. De la o vârstă fragedă, Tudor rămâne orfan de tată, rămânând, alături de fraţii săi, doar în grija mamei. Pentru Ioana viaţa era deosebit de grea, fără bărbat, adică fără singurul întreţinător al familiei, dar şi cu trei copiii. În acest context, Tudor, un puşti ager la minte şi voinic, după cum se spune, a fost luat drept copil de suflet de boierul Ioniţă Glogoveanu şi crescut alături de fiul său Neculai. Boierul avea de altfel planuri mari pentru copilul orfan de tată. Dorea să-şi formeze un administrator de moşie competent şi credincios, dar şi un bun intermediar în negoţul de vite pe care-l făcea cu transilvănenii. Aşa că l-a dat la învăţătură de carte pe micul Tudor din Vladimiri. La început, acesta a învăţat să scrie şi să citească cu preotul Pârvu Ciuhoi, iar mai apoi a deprins greceşte. 
 
A fost trimis apoi la condicarul Lupu, la Craiova, să continue învăţătura. De altfel, Tudor va ajunge după vârsta adolescenţei să ştie greacă, turcă, rusă şi germană. La Craiova a învăţat şi viaţa orăşenească furând din secretele negustorilor craioveni. La un moment dat, după ce şi-a desăvârşit educaţia, boierul Glogoveanu i-a încredinţat administrarea moşiilor Baia de Aramă şi Glogova. Fiind deosebit de priceput şi arătând o ascuţime aparte a minţii, boierul Glogoveanu îi încredinţează o misiune importantă. Mai precis îl trimite să facă negoţ cu vitele sale în Transilvania. Face mai mult drumuri în Transilvania şi exportă nu mai puţin de 2.000 de capete. Din comisioanele obţinute, Tudor pleacă în afaceri pe cont propriu.
 
Neguţător, cârciumar şi moşier
 
Tudor din Vladimiri era un tânăr ştiutor de carte, isteţ, aşa cum îl descriu contemporanii, şi cu o experienţă deja făcută în negoţul cu Transilvania. Investeşte în negoţul cu animale şi vinde cereale, vite, porci, peşte sărat şi ceară atât în Transilvania, cât şi la Orşova, Craiova şi chiar la turcii de pe insula Ada Kaleh. De altfel, era o perioadă când Tudor nu-şi punea problema unei revolte anti-otomane. Era preocupat, după cum arată mărturiile vremii, să-şi facă o stare materială bună. Până la 35 de ani a strâns o avere destul de bună, devenind un mic moşier. Mai precis, cumpără moşii la Cerneţi, Cloşani, Purcari, Topolniţa, Baia de Aramă. Ajunge ctitor de biserici la Prejna şi Cloşani. Îşi rotunjeşte veniturile deschizându-şi cârciumi prin satele Olteniei. Pe câteva moşii are mori de apă, iar afacerile sale cresc de la un an la altul. 
 
Cârciumile lui Tudor se înmulţesc, iar negoţul lui se extinde către Balcani şi Europa Centrală. Ajunge chiar să plece personal sau să-şi trimită oamenii la Pesta, Viena şi alte oraşe de la sud de Dunăre. Cu atâta avere, Tudor capătă slujbe şi mici ranguri, boierindu-se. Mai precis, în timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, în perioada 1802-1806, primeşte rangul de comis. Mai apoi mai îndeplineşte funcţia de sluger şi în 1806 vătaf de plai la Cloşani, adică un fel de administrator al unui district de munte. În 1815 este numit polcovnic de poteră, funcţie care-l însărcina cu paza judeţelor Saac şi Prahova, având peste 30 de panduri în subordine. În 1819 este numit şi vătaf de plai la Câineni.
 
Pandur şi războinic priceput
 
Pe lângă abilităţile negustoreşti, Tudor Vladimirescu dovedise şi calităţi războinice. Era cunoscut ca un bun călăreţ dar şi foarte priceput în mânuirea pistoalelor şi a hangerului. La numai 18 ani, atras de viaţa militară, se înrolează în trupele de panduri, corpuri de oaste neregulate destinate hărţuirii adversarului, inclusiv cu tehnici de guerrilă, înrolaţi în diferite armate ale Europei de la aceea vreme. În cazul lui Tudor, acesta avea să servească ca pandur în armata neregulată a Imperiului Ţarist. 
 
Ca pandur, Tudor era scutit de impozit şi se bucura de o serie de privilegii. Tudor participă la războiul ruso-turc din 1806-1812, înrolându-se cu pandurii olteni. În anul 1807, Tudor lasă negustoria în mâna oamenilor săi de încredere şi pleacă la război. A fost încadrat în detaşamentul generalului rus Isaiev. Pentru curajul său în luptă a fost numit comandir, adică comandant de panduri. 
 
În anul 1811 conducea peste 6.000 de panduri şi a luptat alături de oamenii săi la Cerneţi, Rahova, Negotin şi Cladova, respingând expediţiile de jaf turceşti. S-a distins în lupte prin curaj şi pricepere, fiind de altfel decorat cu ordinul Sfântul Vladmir. A fost totodată ridicat la rangul de locotenent şi a primit un inel gravat cu iniţialele ţarului. 
 
După război a devenit sudit, adică protejat al Imperiului Rus. Întors la viaţa civilă a reluat negustoria şi a vândut vite în Transilvania şi oriunde era cerere. Totodată a practicat şi arendăşia. A fost numit şi zapciu, rotunjindu-şi considerabil averea. ”După încheierea războiului, Tudor Vladimirescu s-a angajat atât în activităţi negustoreşti cât şi în cariera administrativă. Era un om energic, decis, cu spirit de iniţiativă şi cu lecturi istorice”, preciza Florin Constantiniu în lucrarea sa, ”O istorie sinceră a poporului român”. 
 
Un contemporan reuşeşte să-l descrie fizic pe viteazul comandant de panduri, pe vremea când acestea avea în jur de 40 de ani. ”Om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine proporţionată, faţă blondă, mustaţa galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică bărbie, om nu urât. Sta drept, ţanţoş, vorba brevă, răstită şi destul de elocventă, aier de comandant. Netăgăduit este că era om de inimă. Cine ştie ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit”.
 
Transformat în revoluţionar după un congres, o propunere şi un jaf al turcilor
 
În anul 1814 Tudor Vladimirescu era sluger. Nu era încă Tudor din Vladimiri, revoluţionarul. Era în schimb un prosper negustor şi un om cu ambiţii sociale. În aceea perioadă a fost trimis de Nicolae Glogoveanu la Viena pentru a-i rezolva o serie de probleme personale. Mai precis pentru a lichida moştenirea Elena Glogoveanu, soţia boierului, moartă în capitala Imperiului Austriac. 
 
Slugerul Tudor din Vladimiri era persoana cea mai indicată pentru astfel de treburi. Era de încredere, învăţat şi pe deasupra cunoştea bine limba germană. Cu acest prilej Tudor a participat şi la dezbaterile din capitala imperială privind politica europeană, cu ocazia congresului de pace. A purtat inclusiv discuţii cu reprezentanţii Rusiei. S-a întors în ţară cu treburile rezolvate. 
 
Era la începutul anului 1815 şi cum a ajuns acasă a aflat că turcii de la Ada-Kaleh au prădat toată Oltenia şi mai ales, ceea ce-l nemulţumise cel mai tare, moşia lui de la Cerneţi. „Hoţomanii de la Ada-Kaleh au prăpădit lumea du pe la noi, şi de la mine şi de la dumneata au luat toate bucatele şi tot ce au găsit. Încă şi pe oameni i-au pedepsit tare. Cerneţu l-au ars tot”, scria revoltat slugerul Tudor boierului Glogoveanu. La scurt timp Tudor avea să primească o propunere interesantă de la un grup de boieri pământeni. 
 
Să pornească o revoltă anti-otomană, mascată iniţial de una contra boierimii şi a stăpânirii Ţării Româneşti. Omul asupra căruia şi-au îndreptat privirile fruntaşii boierimii a fost slugerul Tudor (Theodor) din Vladimiri, numit de aceea şi Vladimirescu.(...) Capacitatea de comandă şi prestigiul de care se bucura în Oltenia erau temeiuri hotărâtoare de a-i încredinţa lui conducerea mişcării de emancipare”, scria Florin Constantiniu. Totodată Tudor a luat legătura şi cu Eteria, societatea secretă de eliberare şi emancipare a grecilor. Iar ceea ce a urmat este binecunoscut.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 
citeste totul despre: