Anii în care românii au murit de foame. Sovieticii i-au transformat pe basarabeni în canibali, iar autorităţile române şi-au bătut joc de ţăranii flămânzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În istoria cunoscută a României au existat două episoade marcate de o foamete cumplită. Anii războiului au dus la o accenturare a sărăciei, la încetarea sau împuţinarea producţiei agricole. Pentru a supravieţui, oamenii au fost capabili de acte cumplite - crime, jafuri, chiar şi consumul de cadavre.

Războiul, în sine o calamitate, a avut consecinţe devastatoare mai ales asupra populaţiei civile. Efectele celor două războaie mondiale au fost ample şi au provocat nenumărate drame naţionale. Foametea a fost una dintre cele mai cumplite consecinţe ale războiului. Sute de mii de oameni care altădată arau ogoarele şi produceau hrană, au fost luaţi pe front, ucişi sau schilodiţi în tranşee. 

Sute de mii de hectare de teren arabil au fost răscolite de obuze, tancuri şi trupe aflate în mişcare. Întregi suprafeţe cultivate au fost distruse de fria războiului. Tocmai de aceea apariţia foametei nu a fost o surpriză. Rămasă fără hrană, în special populaţia rurală, se stingea în suferinţă. De notorietate au fost episoadele de foamete din Europa belică şi post-belică. Inclusiv România a fost atinsă de acest flagel, care transforma oamenii fie în cadavre, fie în criminali sau canibali.

Copiii omorâţi de foamete şi oameni transformaţi în canibali

Primul mare episod, cunoscut, de foamete a izbucnit pe teritoriul României în anii grei ai Primului Război Mondial. Un conflict armat de uzură, în care România a îndurat cumplit. În prima parte, aproape desfiinţată ca stat, România a reuşit să supravieţuiască pe teritoriul Moldovei datorită eroismului soldaţilor. Consecinţele mizeriei, a distrugerii câmpurilor agricole şi a mobilizării în armată a celei mai importante forţe productive în agricultură, ţărani, nu s-au lăsat mult timp aşteptate. Pe lângă epidemiile de tifos eczantematic care decimau taberele militare şi populaţia, în sudu Moldovei s-a instalat foametea. O foamete cumplită. 

Pe lângă sutele de mii de hectare rămase nelucrate de ţăranii transformaţi în soldaţi, seceta din 1916 a lovit şi ea cumplit, lăsând regiuni întregi fără pic de hrană. Foametea bântuia în toată Moldova, dar cel mai cumplit chinuia populaţia pe linia frontului în judeţele sudice ale Moldovei, precum Vasluiul şi Galaţiul. Nici Tulcea sau Brăila în zonele învecinate nu o duceau mai bine. Populaţia din mediul rural murea pe capete. Cei mai afectaţi erau bineînţeles copiii şi bătrânii. Un raport trimis de autorităţile locale din judeţele Galaţi, Covurlui, Tecuci şi Tutova, Ministerului Sănătăţii indică faptul că în sudul Moldovei în anul 1917, au murit aproximativ 70% dintre copii nou-născuţi. Îi secera foametea dar şi bolile aferente. O adevărată catastrofă demografică. 

Mai mult decât atât în acelaşi raport se aminteşte că sătencele disperate că nu au cu ce-şi hrănii pruncii, îi ucid cu bună ştiinţă. Se bănuieşte că din cauza foametei, oamenii au început să practice canibalismul.  „Cadavrul unei tinere femei decedată din cauza bombardamentului a fost găsit parţial descărnat. Cei din casă au spus că părţile lipsă au fost mâncate de câinii de pripas, însă pe trup existau tăieturi precise ce se păreau a fi făcute de mână omenească”, se arată în acelaşi document, citat într-un articol pentru ziarul ”Adevărul„, scris de jurnalistul Costel Crângan.

Autorităţile combăteau foametea cu speculă şi rechiziţii

Culmea deşi rapoartele indicau o adevărată tragedie în sudul Moldovei, în special, autorităţile s-au dovedit incapabile să gestioneze situaţia sau au dat dovadă de cinism şi au profitat de această dramă. Aşa cum eşecul campaniilor din anul 1916 s-au datorat incompetenţei militare şi politice, aşa şi efectele foametei din 1917 au fost amplificate de o incompetenţă administrativă. În loc să fie ajutaţi, ţăranii decimaţi de foamete au fost pur şi simplu împovăraţi cu rechiziţii. Mai precis armata a făcut rechiziţii pentru efortul de război, inclusiv din aceste zone, luându-le oamenilor şi ultimele rezerve şi vite. 

Ziarele locale ale vremii spuneau că ţăranii au ajuns să-şi dorească să fie ocupaţi de nemţi, numai să scape de aceste rechiziţii. Mai mult decât atât, cererea Primăriei Galaţi,  de a lăsa oamenii să pescuiască din iazurile proprietate a statului, tocmai pentru a supravieţui a fost exploatată în mod inuman de Ministerul Agriculturii. Oamenii înfometaţi puteau să pescuiască pentru a-şi salva copii, dar bineînţeles doar contra cost. În mod firesc, crimele şi jafurile s-au înmulţit considerabil. Bande de înfometaţi, jefuiau de la acei care aveau mai mult. Nu se dădeau în lături de la crimă dacă întâlneau opoziţie.

Pârjolul din 46 în Moldova

După al doilea război mondial în 1946, cum era de aştepat, România, o ţară beligerantă, aflată deja sub în sfera de influenţă sovietică, a avut de suferit. Pe lângă sovietizarea ţării, bolile şi dezastrul demografic produs de război, foametea şi-a arătat şi ea colţii. Moldova a fost cea mai afectată. Pe lângă lipsa acută de forţă de muncă şi câmpuri devastate de război, seceta a început să facă ravagii. În vara lui 1946 au fost înregistrate temeperaturi record, ziarele vremii consemnând şi temperaturi de 61 de grade Celsius la umbră. În acste condiţii recoltele de grâu şi porumb au fost complet distruse. Oamenii în special din mediul rural au fost lăsaţi să flămânzească. Pâinea era dată cu porţia, inclusiv apa era raţionalizată iar vitele mureau de foame în grajduri complicând şi mai mult situaţia. În Moldova au apărut trenurile foametei, oameni fără nicio sursă de hrană, mergând inclusiv pe vagoane încărcate către regiunile agricole din sudul ţării, pentru a se salva. 

Acolo însă situaţia era aproape la fel de grea. Deopotrivă ţăranii şi orăşenii din mahalale mureau de foame. ” Seceta comportă jale în sufletele şi colibele ţărăneşti. Dacă parte din orăşeni au asigurată pâinea, mahalalele şi satele suferă cumplit şi mor literalmente de foame„, se arăta în ziarul România Liberă din vara acelui an. Fântânile şi izvoarele au secat masiv iar ziarele vremii spuneau că până şi pădurile au început să se usuce. Autorităţile au căutat sprijin la noii parteneri de la est, mai ales presa propagandistică a vremii relatând că URSS a trimis românilor pentru a supravieţui peste 2000 de vagoane cu cereale. Situaţia s-a redresat abia în 1947, când practic a început să plouă.

Jaful care i-a făcut pe basarabeni să moară de foame

Foametea care a bântuit România în vara lui 1946 a fost uşoară faţă de marele dezastru din Basarabia acelui an. Ocupată de sovietici în baza pactului Ribbentrop-Molotov chiar la începutul celui de-al doilea război mondial, Basarabia a fost intregrată în URSS. A fost supusă inclusiv sistemului de taxare sovietic şi cerinţelor de productivitate şi sprijinire a trupelor ruseşti. În 1946, Basarabia însă nu mai reuşea să facă faţă acestor cerinţe. Taxarea execesivă, rechiziţiile coroborate cu seceta masivă şi distrugerea câmpurilor agricole a dus la o adevărată catastrofă. „Ceea ce a provocat şi întreţinut foametea a fost aşa numita postavcă(asemănătoare şi totuşi diferită de regimul cotelor obligatorii din România, introdus la 26 iunie 1947), adică predarea obligatorie la stat a producţiei agricole  în cantităţi şi în termeni fixaţi arbitrat de autorităţi, care nu ţineau cont de situaţia anului agricol sau de capacităţile economice ale gospodăriilor ţărăneşti. 

Dimpotrivă directivele organelor superioare de partid (n.r. sovietice) şi de stat stabileau că rechiziţiile se făceau „neatârnat de ceea cât s-a semănat de fapt” şi că, mai mult decât atât,produsele agricole trebuiau să fie „predate în avans”, adică cu depăşirea cotelor stabilite de aşa-zisul plan de colectări obligatorii.”, scria Ion Ţurcanu în lucrarea sa ”Istoria românilor: cu o privire mai largă asupra culturii„. În aceste condiţi, odată cu apariţia secetei, s-a produs dezastrul. În Basarabia în perioada 1946-1947, s-a murit efectiv de foame. 

Oameii mâncau doar borhot şi lobodă, iar cohorte de oameni flămânzi cerşeau pe unde apucau. „jaful practicat de autorităţile sovietice în Basarabia a adus asupra populaţiei de aici o foamete cum nu mai fusese niciodată în istoria acestui pământ. La începutul lunii iunie 1946, conducerea de partid a judeţului Bălţi, constata că în toate raioanele şi satele judeţului, foarte multă lume nu avea niciun fel de hrană, se alimenta cu borhot şi lobodă, şi mulţi copi, ai căror părinţi muriseră de foame, umblau de la casă la casă, din sat în sat, cerşind şi hrănindu-se cu buruieni„, scria Ion Ţurcanu în aceeaşi lucrare.

Canibalism în Basarabia

Oamenii se hrăneau deja cu ce apucau. Inclusiv cu animale marte, şobolani şi chiar paie. Disperaţi din cauza foametei, oamenii îşi pierdeau minţile şi au început să practice canibalismul. La început oamenii mâncau cadavrele, apoi treceau sistematic la crime pentru a-şi procura hrană. ”Primele cazuri de canibalism, semnalate de autorităţi în mai multe sate din judeţul Bălţi, datează de la începutul lunii iunie 1946, ceea ce este o dovad sigură că foametea se declanşase mult mai devreme. 

În anul următor, canibalismul se răspândise atât de mult încât se impusese ca o preocupare specială a organelor de partid şi de stat.(....)De-a dreptul înfiorătoare sunt numeroasele cazuri de omoruri în scopuri canibalice sau de consum de cadavre umane„, preciza Ion Ţurcanu. Moartea secera din cauza foametei. Statisticile vremii arată că numai din cauza distrofiei cauzate de foamete mureau câte 5-6000 de oameni, iar în intervalul 1946-1947, se estimează că au murit din cauza foametei nu mai puţin de 250.000 de basarabeni.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Preşedinţii Ucrainei şi Belarusului marchează împreună 31 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl

Satul blestemat din sudul Moldovei: în ultimii patru ani a fost lovit de trei inundaţii, de sute de cutremure şi de alunecări de teren FOTO VIDEO

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite