VIDEO Tânără, „potolită“ de jandarmi cu o amendă de 3.500 de lei, pentru că a împiedicat încătuşarea unei rude cu urlete, lacrimi şi un leşin regizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia, alături de o altă tânără au încercat să-i împiedice pe jandarmi să-l încătuşeze pe scandalagiu FOTO: Captură video
Femeia, alături de o altă tânără au încercat să-i împiedice pe jandarmi să-l încătuşeze pe scandalagiu FOTO: Captură video

Urletele, lacrimile şi leşinul regizat au costat-o scump pe o tânără de 20 de ani din Bistriţa. Aceasta a fost amendată de jandarmi după ce a încercat cu un scandal monstru să-i împiedice să-l încătuşeze pe un bărbat. Culmea este faptul că femeia a fost amendată cu 3.500 de lei pentru circul făcut, în timp ce scandalagiul a primit doar 1.000 de lei.

Liniştea de pe Pietonalul Liviu Rebreanu a fost zdruncinată sâmbătă seara de doi bărbaţi care s-au luat la ceartă la una din terase. Jandarmii care se aflau în zonă au încercat să intervină, însă unul dintre scandalagii a devenit agresiv, iar oamenii legii s-au văzut nevoiţi să îl imobilizeze şi să-l încătuşeze.

Intervenţia jandarmilor s-a dovedit a fi cu atât mai dificilă, cu cât una dintre rudele bărbatului a făcut un circ în toată regula, presărat cu urlete, lacrimi şi chiar şi un leşin regizat. Cu toate acestea, jandarmii nu au avut nevoie de mai mult de 5 minute pentru a-l imobiliza pe bărbat.

„După încătuşare, Alin M. din Bistriţa a fost condus la Poliţie. Totodată acesta a fost sancţionat de jandarmi cu 1000 de lei amendă, în conformitate cu prevederile legii nr. 61 din 1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru proferarea de înjurii şi expresii jignitoare la adresa unor persoane aflate în zonă şi la adresa organelor de ordine”, precizează reprezentanţii Jandarmeriei bistriţene într-un comunicat de presă.

Culmea este faptul că soţia scandalagiului s-a ales cu o amendă mai mare, de 3500 de lei, pentru că a împiedicat jandarmii să-şi facă treaba şi pentru că a refuzat să se legitimeze.

Se pare că cele două amenzi i-au calmat destul de bine cei doi, o oră şi jumătate mai târziu, aceştia savurând în linişte un suc la o altă terasă de pe Pietonalul Liviu Rebreanu.

 Vă mai recomandăm:

VIDEO Un poliţist local, la un pas să se ia la bătaie cu un şofer. Incidentul este presărat cu amenzi usturătoare şi acuzaţii de şantaj

Un nou scandal în care sunt implicaţi agenţi BGS: un bodyguard l-ar fi atacat pe un taximetrist cu un spray lacrimogen. Şeful BGS:  „A fost legitimă apărare“

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite