Viaţa de film a ucrainenilor care au fugit din calea războiului şi au găsit adăpost în Bistriţa-Năsăud: „La început ziceam «noapte bună» în loc de «poftă bun㻓
0Măgura Ilvei, o comună de munte din judeţul Bistriţa-Năsăud, a devenit de şase luni „acasă“ pentru o familie de ucraineni cu şapte copii. Noii localnici se străduiesc să se obişnuiască cu obiceiurile, limba şi cultura ţării noastre.
Pe ucrainenii Svetlana, Andrej şi pe cei 7 copii ai lor i-am întâlnit prima dată în luna septembrie a anului 2015, la Măgura Ilvei, o comună de munte din Bistriţa-Năsăud. Obosiţi după un drum care s-a întins pe mai bine de 10 ore, cei 9 priveau spre noua lor locuinţă, situată într-o comună din Bistriţa-Năsăud, departe de locurile natale.
Familia Tuchalina, formată din 7 copii cu vârste cuprinse între 7 luni şi 19 ani, a acceptat, fără să clipească, propunerea unei asociaţii româneşti care le-a oferit posibilitatea de a fugi din calea războiului şi a se refugia tocmai în România. „Noi am presimţit că ne paşte un pericol, intuitiv am părăsit locuinţa noastră înainte de a fi bombardată“, spunea, în toamnă, Svetlana.
Acum, după 6 luni, familia Tuchalina se află tot în Măgura Ilvei şi se străduieşte să se adapteze. Toţi copiii fac eforturi de a învăţa limba română şi frecventează şcoala din comună. Svetlana, psiholog de profesie, şi Andrej, inginer constructor şi mecanic, precum şi fiul lor cel mare aşteaptă să se finalizeze formalităţile pentru a căpăta drept de muncă şi a-şi putea întreţine familia. Svetlana (41 de ani) a povestit pentru „Adevărul“ despre experienţa românească, dar şi despre saltul de la o viaţă urbana, la una rurală, la munte, într-o ţară străină.
Viaţa de dinainte de război
„Până să venim în România, am trăit în Lugansk, la graniţa dintre Ucraina şi Rusia. În Lugansk, eu şi soţul meu am avut business-urile noastre: soţul avea firmă proprie în sfera gazului, iar eu - în servicii de sănătate. Nu cu mult timp înainte să înceapă războiul, am închis sala de sport care era sub conducerea mea. În Lugansk, puteam să decidem cu ce să ne ocupăm şi să ne adaptăm necesităţilor noastre. Nevoile au crescut pe măsură ce a crescut şi numărul de membri ai familiei, dar asta nu a fost o piedică în privinţa găsirii locului de muncă care să ne permită realizarea atât a noastră, cât şi a copiilor noştri. Noi singuri ne-am încurajat şi puterile cereşti ne-au ajutat“, rememorează Svetlana.
Ea spune că, înainte de a decide să se mute în România, războiul era în plină desfăşurare atât în oraşul unde locuiau, cât şi în restul ţării natale. Preţ de un an, familia Tuchalina a stat pe unde a putut în Ucraina, sperând ca acel coşmar să ia sfârşit cât mai repede.
Ce le-a mai rămas din fosta viaţă
„Am înţeles că ăsta este doar începutul şi că niciodată nu va mai fi cum a fost. Viaţa ne-a oferit o nouă pagină. Orice alegere pentru noi era o şansă egală pentru realizare, pentru că am rămas cu 7 copii, studiile noastre şi o maşină. Asta e tot ce ne-a rămas. Când ne-au propus România, ne-am gândit că nu pierdem nimic. Decizia am luat-o împreună cu soţul meu, după ce am fost la Măgura Ilvei să cunoaştem locul. În Măgura Ilvei sunt oameni minunaţi care au fost dispuşi să ne ajute, iar noi am acceptat din prima“, explică Svetlana.
Ucraineanca recunoaşte că mereu e greu să ieşi din zona ta de confort şi că nu şi-a propus niciodată să îşi schimbe viaţa atât de radical cum s-a întâmplat. A ştiut însă că, alături de familia sa, o să facă faţă acestei schimbări.
Svetllana a primit inclusiv haine tradiţionale de la săteni, pe care le poartă cu mândrie (Foto: Arhivă Personală)
„Nu pot să spun că ne-am adaptat deja. Procesul de adaptare e încă în desfăşurare. Am venit în altă ţară, cultură, limbă şi mentalitate diferită. Lucrul acesta e dificil pentru orice om care nu cunoaşte locul unde se află. O să fiu sinceră: limba este foarte grea. Mulţumesc oamenilor care sunt în mijlocul nostru, pentru că ne-au corectat. La început, ziceam «noapte bună» în loc de «poftă bun㻓, completează femeia.
Dă lecţii de fitness în comună
Svetlana mai spune că a primit sprijin din partea sătenilor, începând de la ajutor în a învăţa limba până la alimente şi lemne de foc. Ucraineanca a luat cu ea în România şi una dintre cele mai mari pasiuni pe care le are: fitnessul. Culmea, aceasta a fost şi sprijinită de autorităţile locale să-şi urmeze pasiunea, dându-i posibilitatea de a ţine ore de fitness chiar la sala de sport a comunei.
„Eu am venit în sala de fitness, am văzut stepperul, am probat, iar cei care m-au văzut acolo au vrut şi ei să încerce. Aşa că din prima zi am început să dau lecţii de aerobic. Eu nu sunt antrenoare profesionistă, în Lugansk, am fost organizator al unei săli de sport complexe şi tot timpul mă antrenam în diferite locuri. Mie îmi place mult sportul, mi se pare uşor, îl practic cu multă plăcere. Impresionant este că în Măgura Ilvei am găsit oameni cărora să le placă. Sportul este bun pentru sănătate, îţi dă putere şi bună dispoziţie“, completează Svetlana.
Svetllana predă ore de fitness în comuna care a adoptat-o (Foto: Arhivă Personală)
În comuna Măgura Ilvei urmează să fie pusă la punct o sală de sport specială pentru femei şi copii. Acolo, Svetlana va putea să predea fitness, yoga sau pilates. Deşi în Ucraina nu a fost antrenor de fitness, aceasta are cursurile şi acreditările necesare.
Momentan, Svetlana nu poate fi remunerată pentru această activitate, pentru că încă nu are drept de muncă. Ea spune însă că nici nu a vrut să ceară bani pentru orele de fitness, fiind cadoul său pentru comunitatea care i-a primit familia. Întrebată dacă ia în calcul stabilirea definitivă în România, ucraineanca explică: „Nu excludem posibilitatea ca, în decursul anilor, să mergem înapoi la locul natal. Se poate întâmpla orice, e posibil să nu ne adaptăm. Realizarea profesională asigură şederea noastră în România“.
Se încarcă comentariile...
