Centrul turistic dedicat Parcului Naţional Munţii Rodnei ar putea să nu se materializeze. Primăria Rodna nu are bani nici de TVA
0Cu ajutorul fondurilor europene Rodna trebuia să găzduiască un centru turistic, care are în centru Parcul Naţional Munţii Rodnei şi care include şi două trasee turistice care se întind pe 12 kilometri. Întreg proiectul ar putea să se ducă pe apa sâmbetei pentru că Primăria Rodna nu-şi pemite să plătească nici TVA-ul în valoare de 2,5 milioane de lei.
Centrul turistic de la Rodna va avea o recepţie, o sală de habitate şi specii, una pentru proiecţii video, dar şi una de conferinţe sau una de educaţie ecologică. La etajul al II-lea al clădirii urmează să fie amenajate săli de expoziţie. Construcţia urmează a fi ridicată pe locul dispensarului care va fi demolat.
Pe lângă centrul turistic, proiectul prevede şi amenajarea a două trasee turistice pe o lungime de 12 kilometri, precum şi instruirea personalului Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei în managementul conflictului şi tehnici de negociere cu factori de interes local. Presupune, de asemenea, şi sesiuni informative pentru comunităţile din apropiere şi materiale publicitare.
Potrivit mesagerul.ro, Primăria Rodna nu are nici măcar 2,5 milioane de lei care reprezintă TVA-ul, sumă necesară pentru continuarea proiectului. 80% din proiect este finanţat din fonduri europene, în timp ce 20% de Guvernul României.
"Dacă am putea fi înţeleşi de unii factori de decizie din zona fiscală pentru a primi un avans şi din acest avans să putem deconta şi TVA-ul, atunci ne-am putea apuca de muncă. Singura şansă pentru a nu pierde acest proiect ar fi prelungirea perioadei de implementare," a declarat pentru mesagerul.ro, primarul comunei Rodna, Alexandru Năşcan.
Vă mai recomandăm:
FOTO Pasajele din centrul vechi, transformate din WC-uri publice în reginele balului