FOTO Suferinţele lui Isus, aduse în faţa bistriţenilor în plină stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată, anul acesta spectacolul stradal „Drumul Crucii” a ajuns la Bistriţa. Spectacolul a reuşit să aducă pe străzile din Bistriţa o părticică din Ierusalim, cu ajutorul a 70 de actori. Scenele au atras ca un magnet bistriţenii, care s-au adunat în număr mare să vadă „pe viu” ce a pătimit Isus.

„Drumul Crucii” s-a oprit luni şi la Bistriţa pentru prima dată. Spectacolul stradal a reunit în centrul oraşului în jur de 70 de actori amatori din întreaga ţară, care au făcut tot posibilul să aducă o părticică din Ierusalim în faţa bistriţenilor. Momentele de dramatism şi emoţii au reuşit să-i transpună pe mii de bistriţeni într-o altă perioadă istorică.

Marşul este o reprezentare dramatică a Drumului Crucii parcurs de Domnul Iisus Hristos înainte de moartea Lui. Dramatizarea este realizată de un grup de credincioşi din mai multe confesiuni religioase, ca o încercare de a demonstra că în creştinism nu sunt graniţe.

Spectacolul a început la ora 17:00 şi s-a desfăşurat pe traseul Andrei Mureşanu (Apollo) –Strada Crinilor – Prefectura Bistriţa – Biserica Ortodoxă de la Coroana şi s-a încheiat pe Pietonalul Liviu Rebreanu.



Actorul principal este băimăreanul Dan Leş şi seamănă bine cu imaginea lui Isus întipărită în minţile noastre prin filme şi portrete. Potrivit mediacbee.ro, proiectul a fost început chiar de către Dan Leş, artist ceramist de profesie, în urmă cu 10 ani, cu o mână de prieteni:

„Noi, artiştii, lucrăm cu imaginaţia foarte mult, aşa că mi-a apărut o imagine în minte. Dacă acum ar trece pe stradă Mântuitorul Isus Cristos printre chipurile lor cu o cruce în spate. Să nu spună nimic, doar să treacă printre ei. Şi mi s-a aprins un click în minte şi mă întrebam: Doamne, ce înseamnă asta? Acea voce lăuntrică m-a întrebat: eşti destul de nebun să faci lucrul acesta?”, povesteşte pentru mediacbee.ro, Dan Leş.

Actorul amator garantează însă că unele dintre loviturile încasate sunt adevărate. Având în vedere faptul că totul se întâmplă în stradă apar şi lucruri neprevăzute. S-a întâmplat să cadă în urma îmbrâncelilor şi să dea cu capul de bordură, lovitură care i-a cauzat leşinul. O altă dată a căzut cu capul sub roţile unui autobus, care era cât pe ce să treacă peste actor.

image



Actorii îşi doresc să-i apropie prin aceste spectacole stradale care anul acesta se desfăşoară în 7 oraşe din ţară pe români de sărbătorile care în ultimii ani au devenit superficiale şi dictate de consumerism.

image

Cred că această dramatizare este importantă din două perspective: pentru comunitate creează cadrul pentru sărbătorirea învierii Domnului Iisus Hristos, iar pentru fiecare dintre noi poate fi premisa înţelegerii scopului lui Dumnezeu pentru noi”, a declarat Daniel Leş pentru Adevărul Satu Mare.

Vă mai recomandăm:

FOTO Drumul Crucii a fost reconstituit în Capitală. Mântuitorul a fost răstignit în Parcul Cişmigiu

Drumul Crucii revine la Satu Mare după o absenţă de cinci ani. Un artist ceramist maramureşan reface traseul Golgotei Mântuitorului



 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite