FOTO Culisele primului concurs de miss din România
0
În luna martie a anului 1929, presa dedica spaţii importante primului concurs de miss care se organiza la noi în ţară. Prima frumoasă a României, care a reprezentat ţara la Paris şi în SUA, a fost Magda Demetrescu, o tânără de 17 ani din Bucureşti. Concursul avea să fie un experiment reuşit şi s-a îmbogăţit, în anii ce au urmat, cu reguli stricte de participare şi cu selecţii riguroase.
PRIMUL TITLU DE „MISS“, LUAT DE O ORFANĂ
Competiţia de pe 3 martie 1929 a fost organizată de publicaţia „Realitatea Ilustrată“, stârnind interesul a peste 800 de tinere frumoase din toate colţurile ţării, după cum relatează presa vremii.
S-a crezut, la început, că lumea feminină nu va da importanţa cuvenită acestei iniţiative, care a introdus şi la noi un obiceiu de mult adoptat în ţările cele mai civilizate de pe glob. Totuşi, în ziua fixată pentru alegerea «Reginei frumuseţii româneşti», 800 de concurente, frumoase din toate unghiurile ţării, au defilat în faţa juriului exigent, răspândind în jurul lor farmecul tinereţii şi al distincţiei, aprecia un jurnalist din inima Transilvaniei.
În urma unei selecţii riguroase, au fost alese 72 de tinere, fiecare reprezentându-şi judeţul de provenienţă, Regatul României numărând în acea perioadă 71 de judeţe, la care se adăuga Capitala. Juriul competiţiei era format din ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod, profesorul Tzigra Samurcas, prinţesa Alexandrina Cantacuzino, Liviu Rebreanu, sculptorul Karl Storck, pictorul Jean Steriadi (director al muzeului Kalinderu), şi ministrul şi prozatorul Nicolae Batzaria.
Prima care a primit titlul de „Miss România“ a fost Magda, o orfană de doar 17 ani, fiica arhitectului Nicolae Demetrescu. Mama ei s-a stins la şase săptămâni după ce a venit pe lume Magda, iar tatăl său a plecat dintre cei vii când fata avea doar 5 ani. Tânăra a fost adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.
Câştigătoarea premiului întâiu este o dobrogeancă de frumuseţe impresionantă, statură înaltă, brună, graţioasă şi elegantă. Înfăţişează tipul de frumuseţă caracteristic al neamului românesc şi va reprezenta la Paris pe cele mai frumoase fete din câte s-au prezentat la concursurile de frumuseţe, ţinute în provincie şi Capitală, scriau jurnaliştii bistriţeni în publicaţia „Săptămâna“.
Vestea că este cea mai frumoasă dintre românce a emoţionat-o teribil pe tânăra de 17 ani, care ar fi leşinat de emoţie, potrivit presei vremii. „Mă înduioşează şi mă stinghereşte această atenţie deosebită. Cu ce am meritat-o şi voi putea oare, Doamne, Doamne, să înfăţişez în America toată frumuseţea ţării mele?“ a fost prima declaraţie a Magdei.
DE LA PARIS, ÎN AMERICA
Următorul pas a fost participarea Magdei la două dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe din lume: „Miss Europa“, care se desfăşura la Paris, şi „Miss Univers“, care avea loc în America. La „Miss Europa“, românca a reuşit să se claseze printre primele, locul I fiind însă adjudecat de unguroaica Simon Öske.
«Miss România» era cât p-aci să fie «Miss Europa», dacă nu interveneau unele cauze neînchipuite. (...) Lumea întreagă ştie azi că acel popor, ungur coborât din ţările asiatice, a câştigat prin o femeie titlul frumuseţei europeneşti de un sovenir fără seamăn şi, mai ales, de un iredentism feroce, notau indignaţi jurnaliştii bistriţeni.
Nici în America, unde concursul exista deja de zece ani, românca nu a reuşit să ajungă pe podium, însă a plecat acasă cu un onorabil loc 6 şi cu câteva premii de consolare. Magda a fost recompensată cu 100 de dolari şi un ceas-brăţară. Titlul de „Miss Univers“ a fost adjudecat în 1929 de către Lisl Goldarbeiter, Miss Austria, care a plecat acasă cu 2.000 de dolari, la care s-au adăugat mai multe cadouri.
REGULI NOI, DIN 1931
Un an mai târziu, în 1930, România s-a dovedit a fi mai pregătită, reprezentanta ţării noastre, olteanca Mariana Mirica, clasându-se pe poziţia a treia, după americancele Dorothy Dell Gof şi Helen Hannan. În 1931, selecţiile pentru „Miss România“ devin mult mai riguroase, organizatorii competiţiei venind cu noi reguli. Astfel, candidatele erau obligate să aibă cetăţenie română şi vârsta cuprinsă între 17 şi 25 de ani.
De asemenea, una dintre condiţii era ca tinerele să locuiască împreună cu părinţii, să aibă o profesie „cinstită“ şi „mijloace onorabile de a trăi“. La concurs nu erau admise actriţele de teatru sau de cinema şi nici manechinele. Marea câştigătoare nu mai era aleasă de un juriu, ca până atunci, ci de
public.
„PARADA FRUMUSEŢII“
Selecţia iniţială se făcea pe baza fotografiilor trimise de candidate, urmând ca acelea care rămâneau în competiţie să fie filmate, după un scenariu predefinit.Clipurile erau mai apoi unite şi luau forma filmului „Parada Frumuseţii“, care era difuzat în toate cinematografele din ţară, spectatorii având posibilitatea să o voteze pe cea pe care o considerau potrivită pentru titlul de Miss România.
Participanta cu cele mai multe voturi avea şansa să reprezinte România la cele mai mari concursuri de frumuseţe din lume.Existau reguli şi pentru prezentarea în faţa juriului, fiind interzise corsetele sau brasierele, precum şi fardul. Concurentele erau obligate să defileze îmbrăcate în rochii cât se poate de simple, care să permită aprecierea liniilor corpului.
Mă înduioşează şi mă stinghereşte această atenţie deosebită. Cu ce am meritat-o şi voi putea oare, Doamne, Doamne, să înfăţişez în America toată frumuseţea ţării mele?, spunea Magda Demetrescu, Miss România 1929.
Anuţa Berbecaru,Miss Năsăud
La selecţia organizată în sala de festivităţi a prefecturii Năsăud pentru desemnarea frumoasei care avea să reprezinte judeţul la primul concurs de miss din România s-au prezentat doar patru fete. Printre membrii juriului s-au numărat subprefectul Alexandru Pălăgeşiu, primarul oraşului Năsăud, Carol Sanchen, un medic primar, un profesor şi un pictor. Cele patru tinere au fost: Eva Massler, Anuţa Berbecaru, Leontina Flămând şi Margareta Balázs.
Ziarele locale nu au ignorat nici ele primul concurs de miss care a avut loc în judeţul Năsăud. Câştigătoarea titlului de „Miss Năsăud“ a fost Anuţa Berbecaru, o brunetă de 17 ani, despre care gazetarii de la „Săptămâna“ scriau: „Albeaţa desăvârşită a feţei a contrastat frumos cu haina neagră, simplă, cu care s-a prezentat în faţa juriului. În timpul când s-a oprit în faţa juriului, umerii obrajilor i s-au îmbujorat, fapt care a făcut-o şi mai frumoasă. Juriului poate i-a plăcut şi această timiditate copilărească, care a avut de rezultat o medie mai mare“.
COAFURĂ PARIZIANĂ
Deşi simplitatea şi naturaleţea au fost observate şi de jurnaliştii vremii, primele fotografii ale câştigătoarelor ne spun că acestea nu ignorau tendinţele modei care-şi făceau simţită prezenţa şi în România. Dacă Eva Massler era clasică, optând pentru un coc, Margareta Balázs era tunsă bob, coafură foarte la modă în Europa anilor 1920. Coafura Anuţei Berbecaru se încadra însă în noul val parizian, care miza pe bucle ample.
Emanciparea femeii, care era vizibilă încă de atunci, se poate observa şi în declaraţiile tinerelor. „Când mă voiu prezenta în faţa juriului din Bucureşti nu voiu mai avea emoţii. Sunt cea mai frumoasă din Năsăud, de ce n-aş avea curaj?“, le spunea Anuţa Berbecaru celor de la publicaţia „Săptămâna“.
Despre moda din România anilor ’30
După 1925, direcţia vestimentară începe să se modifice uşor, făcându-şi simţită prezenţa mai intens moda pariziană în spaţiul românesc. Tunsoarea bob este înlocuită de coafura pariziană cu bucle lejere. Doamnele cu „stare“ încep să poarte „la petite robe noir“, rochia neagră făcută celebră de Coco Chanel.
Ţinutele sunt accesorizate cu mănuşi, pălărie şi, adesea, perle. Pantofii pentru care optau reprezentantele sexului frumos erau din catifea sau tafta (pielea fiind o raritate), aveau patru sau cinci centimetri şi erau decoraţi cu barete şi aplicaţii.
ACCESORIILE, NELIPSITE DIN GARDEROBĂ
Potrivit Adinei Nanu, singurul designer care a scris despre parcursul costumului în moda românească, după 1928, accesoriile devin de nelipsit din garderoba unei dame respectabile. Nu lipseau poşetele cu mânere de varii dimensiuni, voletele din mătase cu funde sau panglici şi pălăriile accesorizate cu agrafe, flori sau strasuri.
Totuşi, sociologii susţin că diferenţa dintre cum priveau doamnele din lumea bună moda şi cum percepeau noile tendinţe fetele simple din mahala sau de la ţară era destul de importantă.
Astfel, în lumea mahalalelor, grija pentru modă era foarte redusă. La ocazii deosebite, femeile se îmbrăcau curat, cu rochii înflorate, pantofi din piele şi batic din caşmir, iar în zilele „de lucru“ purtau rochii din materiale proaste şi ieftine şi batic din pânză colorată.
Lucrurile se schimbă când privim zona urbană, îmbrăcămintea fiind mult mai variată, întrucât şi stratificarea populaţiei era mai accentuată. Ritmul alert al vieţii moderne a impus o simplificare a modei, dar şi o diversificare în funcţie de activităţi şi ocazii. Moda a devenit tot mai comodă şi mai „adaptabilă“.
Doamnele cu o vârstă mai înaintată nu renunţau la vestimentaţia antebelică, optând pentru rochii lungi, până în pământ, încărcate cu tot felul de dantele, funde şi alte accesorii. Nelipsite erau şi pălăriile cu boruri mari, extrem de încărcate cu pene, agrafe sau funde.
INFLUENŢE VIENEZE ÎN BANAT ŞI ARDEAL
Fetele tinere urmăreau tendinţele modei occidentale, mai ales cele care veneau de la Paris. Excepţie făceau Banatul şi Transilvania, unde influenţele mai prezente erau cele vieneze. Atât în Bucureşti, cât şi în principalele oraşe din ţară existau „magazine de modă“, unde se confecţionau haine sau încălţăminte la comandă.
Rochiile devin încet, încet, mai scurte, trei sferturi sau chiar până la genunchi. Se utilizează cu încredere materialul transparent, în special în cazul bluzelor, iar pălăriile devin mai mici şi mai puţin accesorizate.
EVANTAIUL, UN „MUST HAVE“
În lumea bună, la modă erau rochiile cu spatele foarte decoltat, mantourile sau diademele cu pene. Regina ţinutelor de gală era blana, preferată fiind cea de vulpe argintie, la care se adăugau bijuterii cu aur şi pietre preţioase. „Must have“ erau şi evantaiul, umbreluţele japoneze sau pudra albă.
În România anilor ’30, doar cei din lumea bună a oraşelor erau preocupaţi de noutăţile vestimentare din Occident, cei din zonele rurale sau din mahalale arătându-se neinteresaţi de acest aspect.
Se încarcă comentariile...
