VIDEO FOTO Drumeţie pe Valea Vaserului şi povestea Cascadei Cailor, cea mai frumoasă din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O călătorie cu Mocăniţa durează aproximativ 8 ore
O călătorie cu Mocăniţa durează aproximativ 8 ore

Pe parcursul acestor ultime luni, am avut plăcerea de a vă prezenta doar câteva locuri cu care Maramureşul se mândreşte. Dar am păstrat ce e mai bun pentru final. Nu există român să nu fi auzit vreodată de Valea Vaserului şi de Mocăniţă, la fel cum nu există maramureşean care să nu se mândrească cu Cascada Cailor, una dintre cele mai frumoase cascade din România.

„Adevărul“ vă prezintă, în cadrul celei mai frumoase campanii „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un colţ de rai din ţara noastră. Pe lângă multe alte lucruri cu care Maramureşul se mândreşte, cel mai de seamă este, indiscutabil, Valea Vaserului. Este micul colţ de rai, o zonă de nedescris în care, dacă vrei să te rupi de toate problemele cotidiene, nu trebuie decât să faci un pas către o lume de poveste. 

Valea Vaserului, care măsoară 50 de kilometri din Vişeu de Sus până la staţia terminală Comanu, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Călătoria pe Valea Vaserului, fie o excursie de o zi cu trenul sau o drumeţie mai lungă cu cortul, este până astăzi o aventură. În mijlocul pădurii întunecate, sau pe pajiştile invadate de soare, în gările singuratice sau în tabăra energică şi zgomotoasă a muncitorilor din pădure, se deschide o lume fascinantă, o altfel de lume.


Zeci de mii de turişti vizitează anual această zonă şi tot atâţia promit că se vor întoarce. Valea Vaserului este un loc nealterat total de om şi este locul în care o călătorie nu va face altceva decât să te bine dispună. Încă de la intrare semnalul telefonic se pierde, astfel fiecare se va putea deconecta de tot. Pe parcursul ascensiunii spre ultima staţie drumul devine tot mai feeric, iar privelişte e incomparabilă cu orice aţi văzut până în acel moment. 

În cazul în care sunteţi un iubitor al legendelor, să ştiţi că şi în acest caz povestea este una de neegalat. Dacă vreţi să vă aventuraţi în căutarea unei poveşti frumoase pe Vaser, veţi căuta bradul mitic despre care se spune că ajungea până la cer. Localnicii povestesc şi astăzi că mulţi oameni au căutat pomul, însă nimeni n-a reuşit să dea de el. Potrivit legendei, în vremuri de mult timp uitate exista un brad înalt până la cer pe care s-au coborât oamenii întâia oară pe pământ când au venit din rai.


Un alt punct de atracţie pentru Valea Vaserului este o plimbare unică cu Mocăniţa. Numită şi obiectivul turistic numărul 1 al României în 2013, Mocăniţa este cea mai iubită metodă de transport în Munţii Maramureşului. Mocăniţa porneşte de la Vişeu de Sus şi traversează, în drumul ei către destinaţia finală, păduri şi văi din munţii Maramureşului. Pasagerii pot să observe cum locomotiva care tractează trenul este alimentată cu lemne si cu apă. După sosirea la destinaţie, urmează o pauză pentru încărcarea materialului lemnos, timp în care turiştii pot să facă o scurtă drumeţie în pădure şi să servească masa în natura. 


Pe drumul de întoarcere călătorii pot să audă fluierul locomotivei prin care mecanicul transmite semnale. Traseul de aproximativ 50 de kilometri se parcurge în aproape 8 ore, perioadă în care fiecare turist va putea vedea în toată Valea Vaserului.


Pentru a putea vizita Valea Vaserului va trebui să mergeţi până în oraşul Vişeu de Sus. Acesta se află la aproximativ 115 kilometri de municipiul Baia Mare, însă pe traseu veţi putea vedea multe alte obiective turistice. În ceea ce priveşte cazarea la Vişeu, există peste 30 de pensiuni care practică preţuri de la 60 de lei pe noapte, până la 210, în funcţie de pretenţiile fiecărui client. Un lucru însă trebuie să-l ştiţi. Dacă aţi v-aţi hotărât să mergeţi cu Mocăniţa pe Valea Vaserului, trebuie neapărat să aveţi la dumneavoastră haine groase, încălţăminte pentru o expediţie în munţi şi neapărat mâncare. 

Cea mai impresionantă cascadă din România este în Maramureş


Dacă tot aţi ajuns în Maramureş şi dacă tot sunteţi în Vişeu un alt loc superb al judeşului nostru se află doar la câţiva kilometri de aceast oraş. Situată în nord-estul Munţilor Rodnei, Cascada Cailor este una din principalele atracţii turistice a Maramureşului. Aflându-se la o altitudine de 1.300 de metri şi având o cădere de apă de aproximativ 100 de metri, cascada este considerată a fi cea mai mare din România. Dimensiunile impresionante, legendele ţesute de-a lungul anilor în jurul cascadei, dar şi amplasamentul în inima muntelui crează un tablou perfect, care subliniază cu desăvârşire frumuseţea sălbatică a naturii. 

După două ore de mers agale, pornind din oraşul Borşa înspre inima muntelui, prin văi adânci şi pe poteci abrupte, ajungeţi la una dintre cele mai frumoase cascade din România. Situată la o altitudine de 1.300 de metri, cascada are o lungime de aproape 100 de metri şi este formată din trei trepte succesive de cădere a apei. Învăluită de legende, oferind o imagine de neuitat, Cascada Cailor este, la rândul ei, o atracţie pentru mii de turişti în fiecare an. 


Localnicii din apropierea ei povestesc de unde a venit numele cascadei. „Era odată locul cel mai frecventat de borşeni pentru a-şi duce caii la păscut, până au apărut urşii. Când au atacat urşii, caii au sărit în hău şi aşa i-a rămas numele de Cascada Cailor”, spune un localnic. O altă legendă populară în zonă spune că în vremuri demult apuse, când zona era asaltată de cotropitori, o herghelie de cai, dintre cei mai frumoşi ai ţinutului, şi-a găsit sfârşitul în prăpastie. Aceştia s-au aruncat în gol evitând astfel să fie capturaţi de inamici. Lacrimile borşenilor, supăraţi pentru pierderea suferită, ar fi format cascadă, cunoscută până în zilele noastre sub denumirea de Cascada Cailor. 


Accesul la cascadă se poate face fie pe jos, pe poteci, sau cu ajutorul telescaunului. Pentru cei ce aleg cea de a doua variantă, distanţa rămasă între locul unde opreşte telescaunul şi cascadă este la aproximativ 15 minute de mers pe jos. Căderea de apă este greu accesibilă iarna, din cauza stratului gros de zăpadă şi a cărărilor abrupte, dar pe timpul verii se transformă într-o atracţie irezistibilă pentru turişti. Sursa principală de apă a cascadei o constituie topirea zăpezilor şi este întreţinută de precipitaţiile din timpul anului. 

Cei dornici să petreacă mai multe zile în complexul turistic Borşa au numeroase oferte de cazare. Preţurile variază între 50 de lei/noapte/persoană la o pensiune de două margarete, putând să ajungă până la 180 de lei pentru un apartament într-un hotel de 3 stele. De asemenea, dacă ajungeţi în zona Borşa nu trebuie trecute cu vederea nici Lacul Iezer, Rezervaţiile Pietrosul Rodnei, Salhoi, Piatra Rea, Cornu Nedeii şi, pe timp de iarnă, pârtiile de schi.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Mănăstirile medievale UNESCO, bijuteriile de pe tărâmul de basm al Bucovinei

FOTO VIDEO Invincibila Cetate de Scaun reface atmosfera perioadei de glorie a Moldovei

FOTO VIDEO Vacanţă în România. Minunăţiile din adâncurile Salinei Cacica

FOTO VIDEO Munţii Rarău - Giumalău, ţinut de poveste. Legenda uriaşei comori de sub Pietrele Doamnei

Mănăstirea Voroneţ, „Capela Sixtină a Estului”, recomandată călătorilor de compania Austrian Airlines

FOTO Paradisul din Ţara Dornelor şi Munţii Călimani, locurile care-ţi taie răsuflarea

FOTO VIDEO Argeşul de poveste: peşteri, creste, baraje şi mânăstiri în stâncă

FOTO VIDEO Invitaţie la meditaţie: povestea mânăstirii construite după ce trei călugări au visat un cocoş, dar şi a „drumului Golgotei“ reprodus la Cerbu

Se împlinesc 20 de ani de la reconstrucţia sfintei Mânăstiri Mraconia. Lăcaşul a fost demolat de comunişti

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite