Urmărire ca în filme, urmată de un accident rutier
0
Un maramureşean a ajuns la spital după ce, încercând să fugă de poliţiştii de frontieră, a intrat cu maşina într-un parapet de la marginea drumului. Oamenii legii au găsit în maşina lui câteva mii de pachete de ţigări de contrabandă.
Miercuri, 17 ianuarie, în jurul orei 18.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a identificat, pe DN 18, în localitatea Berbeşti, jud. Maramureş, un autoturism despre care existau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană. Poliţiştii de frontieră au semnalizat conducătorul auto să oprească, însă acesta a ignorat semnalele poliţiştilor de frontieră şi a continuat deplasarea în mare viteză. „Poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea maşinii, iar la scurt timp conducătorul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe carosabil, lovind un parapet de pe marginea drumului. Conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului Bogdan G., cetăţean român în vârstă de 25 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea lui”, arată Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.
La verificarea maşinii, în interior au fost găsite mai multe colete cu ţigări de provenienţă extra-comunitară, fapt pentru care bărbatul, împreună cu maşina, a fost dus la sediul poliţiei de frontieră pentru continuarea cercetărilor. În urma inventarierii coletelor descoperite a rezultat cantitatea de 5.000 pachete cu ţigări a căror valoare se ridică la suma de 58.900 lei. „Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Totodată, autoturismul în valoare de 3.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea anchetei”, mai arată el.
În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Mai puteţi citi:
Circulaţie rutieră în condiţii de iarnă, pe drumurile naţionale din judeţ