Un român a renunţat la oierit şi şi-a deschis o tipografie în şura casei părinteşti
0
În Fersig, judeţul Maramureş, toată lumea ştie unde se află tipografia pe care consăteanul lor, Mircea Remeţean, a deschis-o în urmă cu şapte ani.
Maramureşeanul Mircea Remeţean şi-a deschis tipografia în şura casei părinteşti. „Ştiam că voi reuşi, dar nu aşa de greu. La început nu aveam niciun client. Nu am vrut să iau din clienţii de la tipografiile unde am lucrat, că nu era fair play. În 2010 am început aici, în prag de iarnă. Am făcut pe puţinii bani ai noştri, m-am mai împrumutat de la cumnaţii mei, care-s plecaţi în străinătate. Datorită lor m-am dezvoltat aşa de repede. Dar şi de la bănci am luat împrumut. Am început cu doar câteva mii de euro, dar pe parcurs ne-am dezvoltat”, începe el.
Începutul a fost cu cel mai ieftin utilaj ce putea fi găsit atunci pe piaţă, dar suficient de bun ca să scoată produse de calitate. „Era un utilaj vechi, dar bun. Eu sunt de meserie şi am ştiut cum să fac să nu se vadă diferenţa că e făcut pe un utilaj vechi sau nou. Mă întrebau clienţii cum am reuşit să scot aşa bună calitate, mă întrebau în câte grupuri mi-e utilajul. Grupuri înseamnă unităţile de tipărire. Şi eu întrebam: în câte grupuri ai vrea să fie? Ei ziceau: minim patru. Eu răspundeam: atunci, patru să fie”, spune el, râzând. De fapt, utilajul fiind vechi, obţinea culorile dintr-o singură maşină.
Intrarea în tipografie, prin şură
Intrarea în tipografia lui este, de fapt, prin şură. Nu a demolat-o, nici saivanul oilor, din respect pentru tatăl său. „Eu sunt pui de cioban. Tatăl meu a fost ciobanul satului, avea grijă de oile noastre şi de ale satului. Aveam 150 de oi. Eu am umblat la oi desculţ, cu cartea sub braţ. Eram mic, nu aveam nici copii cu care să mă joc acolo, la oi, aşa că citeam, învăţam. Dar din munca de jos, la sapă, la oi şi vaci, am fost întreţinut la liceu în Bucureşti. Îmi aduc aminte că în fiecare a treia miercuri din lună, mama îmi trimitea cu «naşuʼ» mâncare. Cu atâta drag îmi amintesc cum miroseam prima dată ce era în pungă, ca să-mi amintesc de acasă. Nu veneam prea des acasă, că era scump trenul”, mai povesteşte el.
Aşa se face că, din respect pentru tată său, care îndrăgea oile enorm şi care, până la urmă, din oierit a reuşit să-l întreţină la şcoală, s-a gândit să nu strice saivanul, ci a construit extinderea grajdului prin saivan. În locul unde a fost ieslea, acum tronează o bibliotecă mare în care sunt expuse cărţi care au fost tipărite acolo. Pe locul unde era uşa pe care intrau vacile în grajd este acum un geam mare, prin care intră lumină. Doar că în clădire se intră prin şură, pe care nu a demolat-o, tot din respect pentru munca tatălui său. De asemenea, poarta şurii este păstrată exact aşa cum a fost originală. De altfel, de afară, din stradă sau din curte, nu ai zice că în interior sunt utilaje de zeci de mii de euro.
Afacere pornită de nevoie
Acum priveşte mândru la realizarea lui, însă nu a fost aşa de la început, iar amintirile perioadei de început aproape că îl copleşesc. El a pornit afacerea asta după ce viaţa lui a ajuns la un moment critic. La acea vreme, lucra la o mare tipografie din Baia Mare. „Când s-a îmbolnvit mama, în 2010, am stat mai mult cu ea prin spital. În patru luni de zile a murit. Sigur că producţia nu a mai mers la fel de bine, pentru că eu nu am mai putut fi acolo mereu. Dar nu am găsit înţelegere la patron şi m-am cam supărat. Eu nu m-am certat cu el, nu m-am certat cu nimeni, dar faptul că nu a avut încredere în mine m-a dezamăgit. După nouă ani trebuia să mă cunoască. Aşa că am plecat, nu am stat la discuţii”, povesteşte el acum.
Astfel, în momentul acela era la o răscruce. „Am vrut să mă bag la ciurdă în Fersig, când m-am lăsat de servici. Toţi au râs, dar la ciurdă, pe un sezon, câştigi cam 500 de milioane (lei vechi), din mai până în octombrie. Eu am fost cioban şi ştiu cum e. Şi tata a fost cioban, dar mulţi directori de fabrici nu au făcut bani cât a făcut tata din oi”, îşi mai aminteşte el. Nu a mers la ciurdă, pentru că a primit ajutor financiar de la cumnaţii lui, care sunt în străinătate. De asemenea, s-a împrumutat la bănci şi a reuşit să pornească afacerea cu un utilaj mai vechi, dar cu tot talentul lui pus în joc. „Nimeni nu a avut încredere în mine. Râdeau când le ziceam ce vreau să fac. Îmi pare rău că nu am filmat sau nu am făcut poze, să arăt de unde am pornit”, mai spune el acum.
Început dificil
De altfel, începutul a fost mult mai greu decât şi-a imaginat. „Duceam fetiţa la grădiniţă în oraş cu benzină de 10 lei în rezervor, şi ăia împrumutaţi. Mergeam pe jos din poartă în poartă în tot oraşul şi lăsam cărţi de vizită. Nu mă băga nimeni în seamă. Am umblat un an şi ceva cu rezervorul mai mult gol, pe roşu, niciodată nu era plin. Fetiţa era la grădiniţă. Lăsam maşina parcată de dimineaţa de la 8 şi până la 4, când ieşea ea. Oricum, nu aveam de lucru şi nu îmi permiteam să mă întorc acasă şi să revin la 4 după ea. Alimentam doar cât să nu rămân în pană. Căutam clienţi, oameni pe care să-i conving ce pot să fac. Şi când o luam pe fetiţă, ea mă întreba: tati, ai primit vreo comandă? Stătea în spate, în scaun. Îmi dădeau lacrimile. Îi spuneam că nu, nu am primit. Şi ea răspundea: o să primeşti multe, o să vezi. Mă suna soţia pe drum şi zicea, când vin, să iau o pâine. Eu ziceam: pe ce? Aveam acasă cinci porci, vaci, oi, aveam de toate acasă. Dar nu aveam bani. Şi toate discuţiile ajung la bani. Dar acum, când merg la benzinărie, mă răzbun. Fac plinul de fiecare dată”, spune el acum, amuzat.
Astăzi munceşte de dimineaţă de la 6 şi până noaptea, de multe ori. A vândut animalele şi se ocupă de ceea ce ştie el cel mai bine. Şi nu regretă, iar clienţii lui sunt mulţumiţi. „Noi am început colaborarea mai de mult, firma la care sunt asociat a lucrat foarte mult cu el. Am tipărit material publicitar şi tipografic pentru produsele noastre. Noi facem export în Europa şi Australia, iar etichetele făcute de el ajung în toată lumea”, spune Walter Ubelhart, care este şi autorul cărţii „În umbra lui Shakespeare”, tipărită tot la Fersig. Cartea a fost tradusă în mai multe limbi, iar termenele au fost întotdeauna respectate, spune autorul.
Mai puteţi citi:
Cine e Sorina Pintea, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Sănătăţii
Se încarcă comentariile...
