Romii din ghetou, relocaţi în centrul oraşului Baia Mare. Sute de viitori vecini anunţă că vor protesta cu vehemenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii de pe strada Arieşului din Baia Mare sunt revoltaţi şi vor protesta în faţa Prefecturii, nemulţumiţi de faptul că primăria vrea să amplaseze locuinţe modulare pentru 60 de familii defavorizate în apropierea lor.

Circa 300 de oameni au ieşit afară din case şi şi-au arătat nemulţumirea, urmând ca marţi dimineaţă, 22 noiembrie, să manifeste în faţa autorităţilor. Oamenii spun că nu doresc cu niciun chip ca locuinţele modulare destinate persoaneor defavorizate, majoritatea romi, să ajungă în vecinătatea lor, arătând că primăria a eşuat în mai multe rânduri în încercarea de a amplasa acele locuinţe modulare.

”Au încercat pe strada Dragoş Vodă, au încercat şi în altă parte, dar peste tot au fost refuzaţi de localnici. Cei de la combinat vor să plece, pentru că acolo trebuie plătit chirie. Ei nu vor s plătească. Au distrus tot la Combinat”, spune Emil Tyukodi, un locuitor de pe strada Arieşului.

El se referă la faptul că în urmă cu trei ani, mai multe familii dintre cele care locuiau în locuinţe improvizate au fost mutate în clădirea fostelor birouri ale Combinatului Phoenix, un veritabil ghetou, unde în prezent încăperile sunt distruse, iar zona este înconjurată de gunoaie. „Ei nu se gândesc cum ne va afecta pe noi dacă îi aduc aici”, mai spune omul, susţinut de majoritatea locatarilor.

Blocurile de pe Arieşului, refăcute de locatari din bani proprii, după ce au fost distruse de romi

Cele patru blocuri de pe strada Arieşului, construite la sfârşitul anilor '80, au fost iniţial locuinţe sociale pentru romi. Aceştia însă au fost mutaţi de acolo după ce apartamentele au fost devastate. Oamenii povestesc că atunci când le-au cumpărat nu existau decât pereţii, lipseau instalaţiile sanitare, electrice şi chiar balustrada din casa scării. Pereţii erau arşi, arătau ca şi cum ar fi scăpat dintr-un incendiu. Ei au cumpărat locuinţele şi au curăţat zona, blocurile au fost zugrăvite, iar acum arată ca un cartier civilizat.

”Ei n-au plătit curent, n-au plătit apă, n-au plătit nimic. Dar au băgat cai şi porci în apartamente. Nu vă imaginaţi ce am găsit noi când am venit aici. Primăria a preluat blocurile şi le-au vândut cu câte 5 milioane, doar să scape de ele, dar oamenii au muncit să le aducă la nivelul ăsta. Noi nu vrem să vină aici din nou. Nu suntem de acord cu amplasarea modulelor aici. Nu vă daţi seama ce-i la combinat? Gândiţi-vă cum au distrus acolo tot. Dar nu le-a convenit că au avut de plătit apă, taxe, curent. Au mers înapoi şi şi-au construit colibe din nou pe Craica. Unii au rămas, dar mulţi au plecat înapoi. Au mers la combinat, au distrus tot şi după aia s-au dus înapoi pe Craica”, mai spune Tyukodi.

”Dacă vor să facă zona din nou aşa, să ne facă nouă nu alte blocuri şi în momentul când sunt gata, ne mutăm noi şi le cedăm lor blocurile astea”, spune Liviu Mălaimare, un alt locatar de pe strada Arieşului.

Decizia amplasării locuinţelor modulare aparţine Consiliului Local

Locatarii au făcut deja solicitare la primărie prin care îşi exprimă refuzul de a avea în preajmă locuinţele modulare, însă primăria spune este proprietară pe terenul respectiv şi poate dispune de el cum doreşte. Oamenii sunt cu atât mai nemulţumiţi cu cât ei au solicitat în nenumărate rânduri ca pe terenul respectiv să se construiască un parc de joacă pentru copii, iar autorităţile locale le-au spus atunci că nu sunt proprietari pe teren şi că nu se poate face. Potrivit locatarilor, în cele patru blocuri de pe strada Arieşului din cartierul Vasile Alecsandri locuiesc acum circa 800 de persoane, iar aproape 200 de copii merg la şcoală sau la grădiniţă.

Directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS), Bogdan Gavra, spune că a fost vorba despre o decizie a Consiliului Local şi că nu poate face nimic în acest sens, chiar dacă şi părerea lui este aceea că nu e o zonă potrvită pentru amplasarea locuinţelor modulare.

 ”A fost decizia Consiliului Local să amplaseze locuinţele modulare pe strada Arieşului, cartierul Vasile Alexandri. Le-am explicat şi în acel moment, dar şi cu mult timp înaintea luării deciziei, că trebuie găsite alte zone pentru aplasarea lor. Ideea e să găsim locuri cât mai multe, în care să fie amplasaţi cât mai puţini. Aşa am ajuns la maxim 60 de familii. Dar eu am spus de la început că ce amai bună zonă e Pirita (altă zonă marginaşă a oraşului care a fost invadată de locuinţe improvizate, n.r.). Oamenii au dreptatea lor, acele blocuri au fost odată devastate”, a explicat Bogdan Gavra.  

Potrivit lui, locuinţele modulare ar urma să stea acolo pentru trei ani, până când se vor fi construit locuinţe sociale pentru ei. Aproximativ 500 de persoane defavorizate ar urma să fie cazate în locuinţe modulare, dintre care circa 60 de familii ar ajunge pe strada Arieşului. Bogdan Gavra spune că a solicitat deja Direcţie de Patrimoniu din cadrul Primărie Baia Mare să caute şi alte soluţii pentru amplasarea modulelor, iar locatarii au făcut deja un memoriu cu care s-au prezentat în audienţă la viceprimar. Totuşi, decizia rămâne la Consiliul Local, care se va întruni în şedinţă la sfârşitul lunii.

Locatarii de pe Arieşului au anunţat că marţi dimineaţă vor protesta în faţa Prefecturii. 

Mai puteţi citi:

Directorul Muzeului de Etnografie şi contabila instituţiei, sub control judiciar. Acuzaţii grave în urma percheziţiilor procurorilor DNA

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite