Problema absenţei medicilor specialişti din spitalele din Maramureşul Istoric, departe de rezolvare. Spitalul Judeţean, sufocat de cazurile de peste Deal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maramureşul are mari probleme în ceea ce priveşte medicii specialişti care sunt absenţi cu desăvârşire din anumite unităţi spitaliceşti din Maramureş. Cele mai mari probleme sunt la spitalele din Borşa, Vişeu de Sus, Sighetu Marmaţiei, respective la Spitalul Tg. Lăpuş.

Al n-lea semnal de alarmă a fost tras recent de către preşedintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, Viorel Deghid. Acesta a ţinut să arate că aceste spitale nu au decât de pierdut din cauza absenţei medicilor specialişti.

“Am prelungit prin acte adiţionale trimestrul I cu luna aprilie, practice asigurăm finanaţarea pe luna aprilie din bugetul pe 2015, prin acte adiţionale la toţi furnizorii de servicii medicale cu care eram în contract, iar de la data de 1 mai vor putea intra în contract cu noi şi alţi furnizori, pentru că sunt şi furnizori noi, inclusiv în partea serviciilor stomatologice şi pe segmentul de medicină primară, lucruri pozitive. 

Este o perioadă foarte grea pentru noi pentru că am cerut documentele în ceea ce priveşte evidenţa tuturor serviciilor medicale care pot fi efectuate la nivelul unităţilor medicale pe care le avem şi constatăm o caracteristică, care se dezvoltă în continuare, de lipsă de personal medical şi mai ales de

medici. Acest lucru este vizibil la toate spitalele pe care le avem în Maramureşul Istoric, respectiv spitalele din Sighet, Borşa, Vişeu de Sus şi din Târgu Lăpuş”, a declarat Viorel Deghid, preşedintele-director al CAS Maramureş.  Acesta a mai menţionat faptul că lipsa de medici pe anumite specialităţi face ca unităţile respective să nu poată contracta servicii medicale de performanţă care să poată fi bine plătite.

“În continuare se apelează 112 şi se sufocă, cu toată sinceritatea, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, pentru că sunt din ce în ce mai puţine lucruri care se pot face în aceste unităţi medicale, care practic ar trebui să asigure rezolvarea a foarte multe probleme în teritoriu.

Este o luptă continuă între ceea ce îşi doresc spitalele pe partea de finanţare şi ceea ce le putem oferi noi conform normelor contractului-cadru. Dacă ei nu-şi rezolvă această problemă în viitor, pe an ce trece finanţarea pentru ei va fi tot mai mică”, a concluzionat Viorel Deghid. 

Citeste si: Mituri despre controversatul vaccin ROR (rujeolă, oreion, rubeolă). Ce e fals, ce e adevărat?

Nouă lege pentru vaccinarea copiilor, care să contracareze campaniile anti-imunizare. Curentul anti-vaccinare, o problemă mondială

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite