Primarii din Maramureş certaţi cu legea. De ce sunt acuzaţi ultimii doi edili ai oraşului Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, este în vizorul procurorilor DNA Serviciul Geritorial Cluj din 2013, potrivit comunicatului de presă nr. 567/VIII/3 din 18 iunie 2013 emis de DNA.

Faptele pentru care este cercetat sunt, potrivit aceluiaşi document, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte. Mai precis, se precizează în comunicat, în cursul anilor 2011 – 2013, primarul a pretins şi primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite de la reprezentanţii a cinci societăţi comerciale, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a favoriza aceste societăţi comerciale în procedurile de achiziţie publică organizate de Primăria municipiului Baia Mare. De asemenea, în perioada februarie - mai 2013, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine. Concret, în cursul lunii mai 2013, în scopul achiziţionării unei licenţe pentru un post de televiziune, el a făcut demersuri pentru modificarea acţionariatului celor două firme astfel încât apropiaţii săi să devină acţionari şi/sau administratori ai acestor societăţi comerciale.

Cătălin Cherecheş a fost ales în 2012 cu un procent covârşitor de peste 86 la sută, fiind la cel de-al doilea său mandat, după unul scurt, de doar un an, pe listele USL, după arestarea lui Anghel. După ce a fost membru PSD, el a activat în PNL, iar din 2013, printr-un comunicat de presă îşi anunţa apartenenţa la UNPR.

Şi fostul primar al municipiului, Cristian Anghel, a făcut 10 luni de închisoare din cei doi ani şi jumătate, la cât a fost condamnat pentru abuz în serviciu. El a fost condamnat în 2010, după 17 ani de mandat (cinci la număr) şi eliberat condiţionat la începutul anului 2011. Judecătorii care au dat sentinţa au luat în considerare un prejudiciu de 394.000 de euro, produs în urma cumpărării unui imobil de locuinţe sociale la un preţ supraevaluat. Cu excepţia primului mandat când a candidat ca independent, el a fost pe listele Partidului Naţional Liberal, unde activează şi acum.

Nici primarul de la Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, nu se scaldă în ape mai limpezi. Acesta a fost trimis în judecată anul trecut, pentru abuz în serviciu. 

Mai puteti citi:

Oameni de afaceri vs. Consiliul Local; Prefectura analizează legalitatea HCL care interzice transportul de lemn şi piatră prin municipiu

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite