METEO Amestec de ploaie, frig şi soare până la jumătatea lunii mai în Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vreme schimbătoare în Maramureş până la jumătatea lunii mai. Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut o estimare a valorilor care se vor înregistra în regiunea Maramureş până în data de 17 mai.

Potrivit ANMH, vremea va fi din ce în ce mai caldă în primele trei zile de prognoză, însă, începând cu data de 7 mai valorile termice vor scădea accentuat, cu aproximativ 8 grade. 

Astfel că maximele diurne vor fi cuprinse între 20 şi 22 grade şi minime nocturne de aproximativ 8 grade, temperaturi care, susţin meteorologii, caracterizează un regim termic normal pentru această perioadă. 

După data de 7 mai şi "până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile se vor menţine în jurul acestor valori, cu menţiunea că între 10 şi 12 mai, se va consemna o scădere uşoară, cu 2...4 grade. 

Vor fi posibile averse aproape zilnic, iar pe 6 mai, precum şi în intervalul 10 – 12 mai, creşte probabilitatea pentru cantităţi de apă mai însemnate". 

Citeste si: Procurorul Daniel Horodniceanu, propus pentru şefia DIICOT, a primit aviz pozitiv de la CSM: Mă recomandă faptul că am o viaţă socială foarte săracă

Petru Jurchescu, o altă victimă a regimului comunist, va fi deshumat

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite