Legende uluitoare şi misterioase din Ţara Lăpuşului: de la pietrele care cresc în pământ la ctitorirea Mănăstirii Rohia

Maramureşul este un loc unde vizitatorii găsesc de toate, iar zona din împrejurimile oraşului Târgu Lăpuş oferă turiştilor câteva obiective unde realitatea şi ficţiunea s-au împletit în mod spectaculos.

La ieşirea din Târgu Lăpuş, capitala Ţării Lăpuşului, drumul spre Rohia trece printre nişte dealuri şi pâlcuri de pădure. La scurt timp după ce ieşi din oraş, pe partea dreaptă, pe un versant se iţesc nişte formaţiuni geologice bizare, care au stârnit curiozitatea multora. Din solul aparent moale, ies la suprafaţă rocile sferoidale despre care legenda spune că ar creşte singure.

Oamenii de ştiinţă nu acceptă această explicaţie, însă chiar şi aşa, acestea apar ca nişte curiozităţi, fiind chiar o atracţie pentru turişti. Ioan Denuţ, managerul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, geolog de profesie, spune despre aceste roci că sunt formate prin consolidarea nisipului, însă nu se ştie cu exactitate de ce au această formă sferoidală. „Sunt mai multe teorii, dar lucrurile nu sunt lămurite clar din acest punct de vedere. Sunt nişte concreţiuni în rocă sedimentară de tipul gresiilor, care se formează prin consolidarea nisipului. Însă de ce capătă forma asta sferoidală, nu e foarte clar lămurit. În ţară mai sunt zone de genul ăsta“, explică el.

„Ideea că «pietrele cresc» nu e acceptată“

Ioan Denuţ spune despre trovanţi că lumea ştiinţifică nu acceptă ideea că ar fi pietre care cresc, iar explicaţia ar fi aceea că, de fapt, solul se erodează în jurul lor, ieşind o parte tot mai mare din roci la suprafaţă. „Din punct de vedere ştiinific, ideea că «pietrele cresc» nu e acceptată. Un cristal, de exemplu, poate să crească într-o soluţie foarte concentrată. Dacă într-un vas cu apă punem sare, o dizolvăm şi continuăm să punem sare, la un moment dat, pe fundul vasului, sarea se va depune. Aceea este o creştere a cristalelor. Aceşti trovanţi se formează prin procesul de diageneză: când sedimentele neconsolidate se transformă în roci consolidate, adică exact ceea ce spuneam mai devreme. Aici avem nişte nisipuri cu granulometria specifică, neconsolidate şi în timpul acestui proces care decurge în milioane de ani, denumit diageneză, rocile sau sedimentele neconsolidate, se consolidează. Şi acolo se întâmplă ceva inexplicabil, pentru că se formează anumite zone care sunt ceva mai dure şi ulterior, prin eroziune, noi le vedem la suprafaţă. Dar nu este real că ele cresc acolo, ci se erodează solul în jurul lor şi ele rămân la suprafaţă“, este explicaţia specialistului.

Astfel de formaţiuni mai sunt întâlnite şi în zona fostei mine Şuior, după cum spune managerul Muzeului de Mineralogie. El arată că, deşi sunt diferite în conţinut, au aceleaşi forme sferoidale, ceea ce le face la fel de misterioase. „Geologii le spun pseudoconglomerate. Dar acolo sunt roci magmatice, andezite, care au fost fisurate sub formă de coloane, deci fisuri orizontale şi fisuri verticale, iar acolo s-au format oarecum ca şi nişte paralelipipede. Apa, circulând pe fisuri, le-a erodat pe la margine şi astfel s-au rotunjit. Deci, să zicem că şi acolo există nişte formaţiuni de formă sferoidală, dar în conţinut sunt total diferite, fiind roci magmatice, însă, oarecum, tot eroziunea de la suprafaţă le-a scos în evidenţă şi le-a modela“, mai spune Denuţ. De asemenea, pasionatul de natură şi montaniard Ionică Pop spune că în Maramureş există mai multe locuri în care se află astfel de roci, ba mai mult, că există chiar roci care s-au format în jurul unor materiale vegetale. În ţară există un muzeu al trovanţilor, la Costeşti, în judeţul Vâlcea, singurul muzeu din lume dedicat acestor formaţiuni.

Mănăstirea Rohia, pol al turismului ecumenic

După ce au admirat trovanţii, vizitatorii Ţării Lăpuşului pot să-şi continue drumul către Mănăstirea Rohia, un pol al turismului ecumenic. De construirea lăcaşului de cult se leagă o frumoasă legendă, pe care majoritatea localnicilor o cunosc. Mănăstirea a fost construită de preotul din satul Rohia, Nicoale Gherman, în urmă cu peste 90 de ani. Preotul a avut zece copii, însă una dintre fetiţe, pe nume Ana, a murit la numai 10 ani. Legenda spune că pierderea fiicei l-a îndurerat atât de mult, încât el o vedea în vis. Într-un astfel de vis, Ana i-a spus tatălui ei să construiască o biserică, idicându-i şi locul unde s-o înalţe: Dealul Viei, locul unde se află acum mănăstirea. Temându-se să nu fie considerat nebun, preotul nu a spus nimănui despre visele şi frământările sale, însă legenda spune că într-o zi, o femeie credinciosă din sat, cunoscută ca Floarea lui Ilie, a venit la el şi l-a întrebat de ce nu ascultă glasul lui Dumnezeu, care-i porunceşte prin copila Anuţa, să facă o casă a Maicii Domnului. Nedumerit, parintele a întrebat-o ce casă să facă, iar ea i-a răspuns: „Mănăstire să faci, parinte!“. Astfel, părintele a decis să construiască mănăstirea.

Legenda vorbeşe şi despre alte minuni, din perioada când s-a decis construcţia mănăstirii, când existau îndoieli cu privire la locul în care să fie amplasată. Pentru că locul indicat în vis era greu accesibil, preotul, împreună cu mai mulţi săteni, a vrut să schimbe amplasamentul, într-o poiană numită „La stejarul lui Pintea“, unde, potrivit obiceiului, a fost înfiptă o cruce. Însă peste noapte, crucea era luată şi mutată pe pintenul dealului, pe o stâncă. Legenda spune că au mutat crucea la locul ei şi peste noapte au pus un om de pază. Însă cum a început să ningă, omul s-a dus acasă. Spre uimirea tuturor, dimineaţă crucea era din nou mutată, iar pe zăpadă nu se vedeau deloc urme de paşi. Acest lucru a fost, de asemenea, considerat un semn divin.

Mai mult, se spune că la mănăstire există o icoană făcătoare de minuni, care a scăpat intactă dintr-un incendiu care a mistuit biserica. În timpul comunismului, atunci când s-a dorit închiderea lăcaşului de cult, călugării au scăpat ca prin minune punând cheia bisericii lângă icoana făcătoare de minuni, astfel niciun securist care a venit să pună lacăt biericii nu a îndrăznit să ia cheia bisericii de la locul ei, de teama unui blestem.

Mănăstirea Rohia a fost construită între 1923 şi 1926 şi, potrivit stareţului, a fost prima mănăstire construită în Ardeal după 1918. „Chiar aşa s-a spus în actul fundaţional: 
«Prima mănăstire de acest feliu, în Ardealu alipit». În Transilvania au existat peste 150 de mănăstiri care, în secolul al XVIII-lea, au fost distruse în mare parte de către generalul Bukov, din ordinul împărătesei Maria Tereza“, a menţionat streţul mănăstirii. Până în 1990, Rohia a fost singura mănăstire cu rol misionar din partea de
nord-vest a ţării. ;

Biserica de lemn de la Rogoz şi sălbăticia râului Lăpuş

Tot în Ţara Lăpuşului, nu departe de Rohia, se află satul Rogoz, cu o biserică de lemn din secolul al XVIII-lea, care pare că îmbrăţişează pământul. Construcţia, datată din 1661, este un important obiectiv turistic. Datarea ei este susţinută de inscripţia de la intrare, care evocă invazia tătară din 1661.

Defileul Lăpuşului este o altă destinaţie ce merită atenţia vizitatorilor. Defileul urmăreşte râul Lăpuş şi este una dintre ultimele zone rămase, încă, sălbatice, din Maramureş. Când plouă suficient, râul devine unul dintre locurile preferate ale amatorilor de rafting. La Cheile Babei, situate în sudul Ţării Lăpuşului, se poate ajunge trecând prin satul Baba. Cheile sunt arie protejată din anul 2000, fiind o rezervaţie geologică şi unul dintre principalele obiective turistice. Cheile Babei reprezintă un sector de îngustare realizat în calcare eocene pe o lungime de 1 kilometru de către pârâul Poienii, un afluent de dreapta al Someşului.

Peştera cu Oase de la Poana Botizii este o altă atracţie turistică a zonei, ceva mai cunoscută. Rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată în 2000 şi se întinde pe o suprafaţă de 0,50 hectare. Aria naturală reprezintă o peşteră fosilă cu o importanţă speologică deosebită, datorită descoperirilor făcute aici de-a lungul timpului: oase de urs ce aparţin unei specii dispărute (Ursus spelaeus), oase de ierbivore şi urme de locuire. Peştera prezintă săritori, holuri şi galerii ascendente şi descendente cu forme concreţionare şi mici denivelări rezultate în urma dizolvării rocilor de către apele subterane. Este situată la 21 de kilometri de Târgu Lăpuş, în apropierea satului Poiana Botizii, la o altitudine de 665 de metri.

Ca şi multe alte locuri din Maramureş, Peştera cu Oase are o legendă, care spune că aici ar fi fost ascunzătoarea haiducului Pintea Viteazul.

Mai puteţi citi:

Colecţie impresionantă de ceasuri: cel mai vechi este din perioada Revoluţiei Franceze