Legenda primarului putred de bogat care a murit sărac, într-un sanatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexiu Pokol, în faţa casei sale de pe Valea Borcutului   Sursa foo: Muzeul de istorie
Alexiu Pokol, în faţa casei sale de pe Valea Borcutului   Sursa foo: Muzeul de istorie

Revista Arhivelor Maramureşene a publicat, în 2014, o listă a primarilor municipiului Baia Mare, din 1919 şi până în 1950. De asemenea, câteva rânduri despre cei care au condus destinele oraşului şi date personale fac dezvăluiri neaşteptate despre ei.

Lista publicată în Revista Arhivelor Maramureşene condusă de Klara Guseth numără 30 de primari, iar autorul textului Robert Tokoly justifică apariţia textului prin nevoia de a ”îndrepta greşeli perpetuate de-a lungul timpului şi asumate, inclusiv de către cei din administraţia locală”.

El face referire la faptul că a mai fost publiactă o lită a primarilor, însă incompletă. Astfel, cu această ocazie, cititorul poate să afle din numărul 7 al Revistei Arhivelor Maramureşene şi câteva date personale, dar şi curiozităţi din vieţile lor personale. Unul dintre ei atrage atenţia prin faptul că a avut o viaţă tumultoasă. Alexiu Pokol a fost primar în perioada septembrie 1927 – decembrie 1928. Autorul face corecturi şi în ce priveşte locul naşterii sale şi spune că s-a născut în localitatea Letca, nu Lozna, aşa cum s-a mai vehiculat. El a venit în Baia Mare în jurul vârstei de 20 de ani şi a fost învăţător suplinitor la Şcoala Primar Greco-Catolică din Baia Mare, după care la Şcoala Pimară de pe Valea Borcutului (astăzi cartier al oraşului Baia Mare). Povestea lui de viaţă este una din cele mai interesante. El s-a căsătorit cu văduva Maria Mureşan, care era cu 13 ani mai în vârstă decât el.

Arhivele Maramureşene păstrează documente despre familia Pokol care arată că cei doi au avut împreună şase copii, însă doar doi au spravieţit. Astăzi, însă, din câte se cunoaşte nu mai sunt urmaşi.

Primarul Alexiu Pokol a fost cunoscut pentru activitatea sa politică şi nu numai. ”A fost membru fondator al unei instituţii de credit şi economie, în fapt, o bancă românească, cu numele Mercur. Alxiu Pokol mai era şi membru al Reununii Femeilor Române <Regina Maria> din Baia Mare, începând din anul 1920, alături de soţia şi fiica sa. A fost membru marcant ASTRA şi era membru al Partidului Naţional Român (...). Mai ştim despre el că a fost deputat din partea PNR în Parlamentul de la Budapesta. După o perioadă în care nu mai ştim nimic despre activitatea lui politică, el reapare în centrul atenţiei în toamna anului 1918 în contextul constituirii Consiliului Naţional Român Comitatens şi Cercul Baia Mare”, mai arată Robert Tokoly în textul său.

Legendele care s-au născut în jurul politicianului care a avut acces la înalta societate după căsătoria cu văduva Maria Mureşan nu au fost puţine. Una dintre ele spune că la început, când a căutat aur în mina de pe Valea Borcutului, acesta şi-a epuizat toate resursee financiare fără să găsească nimic. Legenda sune că muncitorii lui, sgiuri că stau pe un important filon de aur, au ales să muncească fără plată, convinşi că se vor îmbogăţi. Aşa a şi fost, pentru că în aproximativ o lună ei au dat de un important zăcământ de aur.

Altă legendă spune că proprietarul de mine, îmbogăţit peste noapte, avea atâţia bani, încât a vrut să pardosească o încăpere cu monede de aur. Legenda spune că ar fi cerut aprobarea Împăratului, însă acesta, convis că nu va avea destu bani, i-a cerut să pună monedele pe cant, pentru ca nimeni să nu calce pe chipul său. O altă poveste despre el arată că era un împătimit al jocurilor de noroc, unde, se pare că şi-a cheltuit cam toată averea. El a oferit 3,6 kilograme de aur pentru coroana Reginei Maria. În timpul războiului, însă, averea lui Pokol a început să se împuţineze, iar la începutul anilor 30 nu mai avea decât o casă şi un automobil. Alexiu Pokol a murit la 63 de ani, în 1935, într-un sanatoriu din Budapesta, unde se trata pentru nefrită. 

Mai puteţi citi:

Elevă bătută cu sălbăticie chiar în sala de clasă a unei şcoli din Baia Mare VIDEO

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite