HCM Baia Mare, trei victorii din trei meciuri în Liga Naţională. Joc dezamăgitor făcut de campioanele României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HCM Baia Mare se impune la Deva FOTO:Rares Moise/Adevarul
HCM Baia Mare se impune la Deva FOTO:Rares Moise/Adevarul

A treia victorie din tot atâtea meciuri pentru HCM Baia Mare. Echipa din Baia Mare s-a impus în faţa celor de la Cetate Devatrans, în a treia etapă a Ligii Naţionale, cu scorul de 32-28.

Cu Cartaş bătăioasă în atac şi cu Miskovic inspirată în poartă, gazdele au avut un început de meci neaşteptat de puternic, punând probleme HCM-ului. 

Potrivit hcmbaiamare.ro, după trei goluri consecutive reuşite de echipa din Deva, distanţa ajunge la trei goluri, scorul fiind 7-4 în minutul 12, moment în care antrenorul băimărencelor solicită time out şi "mută", luând-o pe Cartaş om la om. În minutul 24 băimărencele restabilesc egalitatea, iar două minute mai târziu se află pentru prima dată la conducere: 12-13. Prima repriză se termină cu scorul de 13-15.

În repriza a doua handbalistele din Deva nu mai reuşesc decât să se apropie la un gol, fără să mai aibă puterea să egaleze sau să revină la cârma jocului. Băimărencele, însă, reuşesc să se desprindă până la maximum şase goluri. Victoria este obţinută la scorul de 32-28, dar campioana nu a strălucit în această partidă.

Cetate Deva: Miskovic (9), Poenaru (6, a apărat un 7m), Şuba (2) - Cartaş 9 (6 din 7m), Krnic 6, Simion 4, Din 4, Malac 2, Şovar 2, Petrinja 1, Toth, Stângu, Nicu. Antrenor: Gligore Czari;

HCM Baia Mare: Ungureanu (3), Arenhart (6) - Buceschi 12 (2), Lobach 3, Makeeva 3, Davydenko 3,  Marin 3 (1), Tiron 3 (2), Herrem 2, Oltean 1, Ardean Elisei 1, Nechita 1, Gjorjijevska, Tătar, Artsiukhovich, Szucs. Antrenori: Costică Buceschi şi Magda Kovacs.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite