FOTO VIDEO Primul sat medieval s-a deschis la Baia Mare
0Deschiderea oficială a primului sat medieval din ţară a avut loc în data de 31 mai, în apropiere de Baia Mare. „Turnirul Transilvaniei“ este evenimentul principal care va marca deschiderea,în cadrul căruia cavalerii veniţi din România, Ungaria şi Bulgaria vor încerca să îşi dovedească măiestria de luptători.
Din cauza condiţiilor meteorologice precare, reprezentanţii Asociaţiei Historia Viva au avut dificultăţi în finalizarea proiectului. Deşi construcţia caselor de lemn nu s-a finalizat încă, aceştia promit că până la sfârşitul lunii iunie satul va fi perfect funcţional. De asemenea se doreşte ca acesta să devină în timp un mic oraş negustoresc, după modelul celor medievale. „Anul următor dorim să extindem satul la nişte dimensiuni mai mari, să trecem la fortificaţie de piatră, iar apoi încet-încet, aşa cum ar fi evolut o aşezare în mod normal, să transformăm aşezarea din sătuc în sat, din sat în târg, din târg, de ce nu, în viitorul poate chiar apropiat, în bazele unui orăşel negustoresc medieval“, a explicat Andrei Prian, capitanul echipei combat.
Organizatorii se arată entuziaşti de evoluţia proiectului, şi încântaţi de realizările obţinute. „În primul rând mă simt de parcă un vis tocmai mi s-a îndeplinit. Noi doream acest lucru şi doream realizarea acestui parc din 2009, de când ne-am constituit ca trupă de reconstituire istorică. În momentul când reconstiuiam istoria pe parte civilă şi militară nu aveam o casă a noastră. Acum în sfârşit ne simţim de parcă am ajuns acasă“, a arătat Andrada Popa, reprezentant Historia Viva.
Pe parcursul zilelor ce urmează satul medieval va găzdui un concurs pentru arcaşi, lupte HEMA şi concursul HMB. Punctul culminant va fi “Turnirul Transilvaniei”, o lupta full-contact cu armură şi campionat de lupte medievale. Acţiunile se vor încheia cu un concert rock susţinut de trupele Radical Acustic şi Ad-Hoc.
Pe aceeaşi temă:
Vineri se deschide primul sat medieval din România
FOTO Primul parc medieval din România se deschide la Baia Mare