Directorul Muzeului de Etnografie şi contabila instituţiei, sub control judiciar. Acuzaţii grave în urma percheziţiilor procurorilor DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Robescu, directorul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară şi Doina Petrică, contabila instituţiei, au fost plasaţi sub control judiiar pentru 60 de zile. Ei sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu. Măsura vine ca urmare a descinderilor ce au avut loc ieri, la sediul instituţiei şi la domiciliile unor persoane fizice.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, Biroul teritorial Baia Mare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 15 noiembrie 2016, a inculpaţilor Robescu Pop Gheorghe Vasile şi Petrică Doina, director al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, respectiv contabil în cadrul aceleiaşi instituţii, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, se arată într-un comunict remis presei de către DNA.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2015, în contextul efectuării unor reabilitări la unele obiective din cadrul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, inculpatul Robescu - Pop Gheorghe – Vasile, în calitate de director al acestei instituţii şi ordonator de credite, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a dispus achitarea sumei de 68.108 lei către o firmă care prestase lucrările respective, în condiţiile în care o parte din aceste cheltuieli erau nejustificate.
Plata efectivă a lucrărilor a fost efectuată de inculpata Petrica Doina, în calitate de contabil şef şi responsabilă cu controlul financiar preventiv, în condiţiile în care, în cuprinsul procesului verbal de recepţie, se menţiona neefectuarea lucrărilor de consolidare, izolaţie şi protejate împotriva incendiilor la unele acoperişuri, aspecte cunoscute de ambii inculpaţi.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Robescu - Pop Gheorghe - Vasile şi Petrica Doina, trebuie să respecte următoarele obligaţii: 
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, 
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, 
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare, 
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, 
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. 

Inculpaţilor Robescu - Pop Gheorghe - Vasile şi Petrica Doina li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaţilor Robescu - Pop Gheorghe - Vasile şi Petrica Doina li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în documentul DNA.

Mai puteţi citi:

Percheziţii în Baia Mare. Sunt vizate instituţii publice şi domicilii ale unor persoane fizice

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite