Cum a ajuns un liceu din Baia Mare dator vândut la primărie. Schema prin care echipa de handbal a oraşului este finanţată pentru stingerea creanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva şcoli din Maramureş au ajuns să aibă datorii de sute de mii de lei către bugetul local. O legislaţie contradictorie şi un proces pierdut în instanţă au adus cele câteva şcoli în această situaţie, iar cea mai gravă situaţie se înregistrează la Liceul „Emil Racoviţă“ din Baia Mare care a ajuns să aibă datorii de 400.000 de lei către primărie.

În general, unităţile şcolare fac foarte puţini bani din venituri proprii, cel mai adesea din închirierea unor spaţii. Sălile de sport au fost, cel mai adesea, spaţiile pe care le-au putut închiria pentru a obţine câiva lei.

A fost o întreagă euforie în urmă cu câţiva ani, când mai multe şcoli din judeţ şi din municipiu s-au bucurat de săli de sport nou-nouţe. Şi cum programul elevilor permitea acest lucru, acestea au început să fie închiriate pentru activităţi sportive.

Numai că, din păcate, bucuria a fost destul de scurtă, după ce Curtea de conturi a constatat că nu li se cuvin toţi banii. Un ordin de ministru permitea unităţilor de învăţământ să păstreze banii încasaţi ca venituri proprii, în timp ce o altă lege le oblia să dea jumătate din ei la bugetul local, după cum explică Lia Mureşan, secretara Primăriei Baia Mare.

„După cum ştiţi, şcolile au posibilitatea să închirieze spaţiile excedentare. Potrivit Legii 213, 50% din veniturile obţinute se virează la bugetul local, în baza unei hotărâri de Consiliu Local. În 2012, când Curtea de conturi a venit în control, a constatat că nu există o hotrâre de consiliu local din care 50%  să se vireze la bugetul local, drept pentru care au calculat veniturile din închirieri pe perioada 2006-2011, deci pe ultimii cinci ani fiscali. La vremea respectivă, şcolile au contestat în instanţă aceste sume, bazându-se pe ordinul de ministru care prevedea că veniturile din închirieri sunt venituri proprii ale şcolilor. Curtea de conturi n-a luat în seamă acea prevedere din ordinul de ministru, mergând strict pe lege, iar în instanţă, şcolile au pierdut. Drept pentru care au rămas acele datorii care, ca şi debit, nu erau aşa de mari, dar penalităţile sunt foart mari”, a explicat ea.

Din păcate, a continuat secretara, totul se învârte într-un cerc vicios. „Şcolile nu au posibilitatea să le achite decât din alte venituri proprii, nu din subvenţiile sau finanţarea pe care le-o acordăm noi, ca municipiu sau bugetul de stat, ci doar din venituri proprii”, mai spune ea. Numai că, închiriind din nou acele săli de sport, banii încasaţi trebuie împărţiţi cu primăria, situaţie în care datoria creşte din nou. Ea a arătat că după ce s-au unificat leceele Emil Racoviţă cu Carmen Sylva, datoria lor a ajuns la aproximativ 400.000 de lei.

Primăria încearcă să le vină în ajutor

Consiliul Local a votat alocarea sumei de 200.000 de lei pentru clubul de handbal Minaur Baia Mare, pentru a-i folosi la închirierea sălilor de sport de la liceele cu datorii mari. Consilierul local Cristian Niculescu Ţâgârlaş, însă, susţine că în momentul în care o sală de sport va fi închiriată pentru suma de 200.000 de lei, se va crea o nouă creanţă de 100.000 de lei către primărie, având în vedere că jumătate din banii obţinuţi trebuie să meargă spre bugetul local.

„Trebuie să luăm în calcul toate datoriile şi să vedem care sunt soluţiile ca să le stingem, fără a crea alte creanţe”, a spus el. Din păcate, fiind cu datorii, instituţiile de învăţământ nu mai pot accesa fonduri, astfel că unele proiecte vor fi puse sub semnul întrebării.

Posibilitate de plată în 66 de ani

Mariana Pop, directorul Liceului Emil Racoviţă, spune că şcolile cu asfel de datorii au făcut un angajament de plată, cu o sumă pe care şi-o pot permite lunar. „Noi suntem un caz fericit, pentru că ne permitem să plătim 500 de lei pe lună”, spune ea. Plătind această sumă lunar, după un calcul aritmetic, şcoala va reuşi să achite datoria în 800 de luni, respectiv în 66 de ani.

„Noi avem în continuare, din închirieri, venituri proprii şi ne permitem această sumă. Mai greu este pentru şcolile care nu mai au nici posibilitatea de a face venituri proprii. Însă partea delicată este că în momentul în care vrei să depui documente pentru un proiect ce are nevoie de cazier fiscal, accesul la proiecte este blocat”, mai spune Mariana Pop.

De asemenea, ea a mai arătat că din suma de 400.000 de lei, penalităţile au ajuns să fie mai mari decât datoria în sine.

Mai puteţi citi:

Premieră la Spitalul din Baia Mare. Pacient cu infarct miocardic, cu şanse minime la viaţă, operat cu succes

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite