Compania israeliană implicată în dosarul primarului Mazăre, nu-şi face datoria în Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile o delegaţie a Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale s-a aflat în judeţul Maramureş pentru a verifica stadiul lucrărilor pe DN 18 şi pentru stabilirea documentaţiei necesare în vederea demarării investiţiei Pod peste Tisa. Cu această ocazie, directorul CNADNR a spus că Shapir Structures a realizat doar 14% din lucrarea pe care a câştigat-o la licitaţie.

Prefectul judeţului Anton Rohian împreună cu directorul general al CNADNR Narcis Neaga, directorul de întreţinere al Companiei Andrei Cristian şi cu şeful DRDP Cluj Eugen Cecan, au efectuat deplasări pe tronsoanele de drum unde se desfăşoară lucrări, pe DN 18, precum şi la locaţia noului Pod peste Tisă. Au avut loc discuţii cu reprezentanţii firmelor care execută lucrările, iar în după-amiaza zilei de marţi  s-a desfăşurat o conferinţă de presă la sediul Prefecturii Maramureş, întâlnire la care a aluat parte şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Gabriel Zetea.
 

Directorul CNADNR Narcis Neagă a prezentat stadiul lucrărilor pe DN 18, lucrări ce sunt executate de către 3 firme, respecctiv Aktor, UMB şi Shapir Structures. Până la această dată firma greacă Aktor a efectuat circa 30% din lucrare, iar UMB, firma românească a finalizat lucrarea. În schimb probleme sunt pe tronsonul administrat de firma Shapir, o firmă din Israel, unde s-a realizat circa 14% din lucrare. „Felicit public firma românească pentru seriozitate, însă atrag atenţia firmei Shapir să-şi respecte angajamentul şi memorandumul pe care şi l-a asumat. După discuţiile din aceste zile, atât reprezentanţii Shapir cât şi cei de la Aktor au promis că vor continua lucrările şi că le vor finaliza până cel târziu în primăvara anului viitor. Nu este normal ce se întâmplă în Borşa, unde utilajele firmei Shppir au blocat accese şi şanţuri, creând astfel disconfort locuitorilor. Au promis că vor rezolva problema. Aşteptam să-şi respecte promisiunea, dacă nu , cu orice risc ne gândim la rezilierea contractului“, a spus Narcis Neaga.

În ceea ce priveşte investiţia la Podul peste Tisa, directorul CNANDR a declarat că în aceste zile va fi trimisă documentaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate, astfel încât până la finele lunii martie 2015 constructorul să demareze lucrările la noul pod. 

În urma protestelor, săptămâna viitoare se reiau lucrările de reabilitare pe DN18

Radiografia afacerii Shapir Structures, firma care i-a pavat lui Radu Mazăre drumul spre DNA

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite