Cluburile, discotecile, barurile şi munca la negru. Poliţiştii au verificat existenţa contractelor de muncă la angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care prestează servicii fără a avea contracte de muncă s-au aflat în atenţia poliţiştilor băimăreni, respectiv în atenţia celor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul de Acţiuni Speciale.

În perioada 28-29 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul comerţului cu produse contrafăcute şi al contrabandei cu ţigări.

Au fost verificaţi 15 agenţi economici, persoane fizice şi mijloace de transport. Astfel, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni dintre care patru la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice şi o infracţiune de contrabandă. 

De asemenea, ei au indisponibilizat obiecte de îmbrăcăminte şi ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 4200 de lei. Cercetările continuă în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor.

Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru identificarea persoanelor care prestează servicii fără contract de muncă, poliţiştii de la Poliţia Municipiului Baia Mare, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul de Acţiuni Speciale au acţionat în zona cluburilor, discotecilor, barurilor şi a altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar. La activităţile desfăşurate au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş.

Astfel au fost verificate nouă societăţi comerciale şi au fost legitimate 31 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 8000 de lei. De asemenea, au fost invitate la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş 11 persoane, în vederea clarificării situaţiei contractelor de muncă.

Citeste si: 600.000 de euro din amenzi pentru munca la negru în 5 zile de controale

Muncă la negru la un salon de masaj erotic din Alba Iulia. Firma a fost amendată cu 40.000 de lei

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite