UPDATE FOTO EXCLUSIV Dorin Buda versus Mihai Pătraşcu. Aerogara Baia Mare riscă să piardă finanţarea pentru că nu se ştie cine conduce aeroportul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din nou despre Aeroportul Internaţional Baia Mare. Situaţia Aerogării Baia Mare este una destul de complicată. Din nu se ştie ce motive, Finanţele Maramureş încă nu şi-a desemnat reprezentantul în Consiliul de Administraţie al Aeroportului, deşi au trecut luni bune de când trebuiau să facă asta.

UPDATE 1 Şedinţa de astăzi, 22 decembrie, nu a fost una liniştită. Voturile care s-au dat au fost pentru două nume, câte două voturi pentru Mihai Pătraşcu, respectiv Dorin Buda, fostul subprefect al Maramureşului. 

În condiţiile date Aeroportul Internaţional Baia Mare riscă să piardă finanţarea fiindcă nu se poate alege şeful acestei instituţii. 

Dacă unii au propus numirea unui director interimar până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, alţii au venit cu propunerea ca până la organizarea acestui concurs interimatul să fie asigurat de către actualul director.  

UPDATE Numele noului director al Aerogării Baia Mare ar fi Ioachim Făt. Informaţia nu a fost confirmată şi nici infirmată. Se ştie ca Ioachim Făt a participat la acel concurs organizat pentru şefia Aerogării Baia Mare. 

În baza Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş din 8 iulie 2014, privind desemnarea membrilor Consiliului de Administraţie la Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Baia Mare şi a comunicării Ministerului Finanţelor Publice privind reprezentantul lor în Consiliul de Administraţie, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, în calitate de autoritate tutelară, a convocat membrii Consiliului de Administraţie în data de 22 decembrie.  

Motivul - semnarea contractului de mandat şi stabilirea condiţiilor de exercitare a acestuia, precum şi declanşarea procedurii de elaborare a planului de administrare, care include şi strategia de administrare pentru atingerea obiectivelor şi criteriilor stabilite de contractul de mandat.

Citeste si: Forţaţi să construiască un aeroport în perioada interbelică, gălăţenii şi brăilenii nu reuşesc, de mai bine de două decenii, să reconstruiască unul nou

Finanţare de 4 milioane de euro pentru Aeroportul Internaţional Baia Mare

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite