Cetăţean ucrainean achitat definitiv după patru luni de arest în România. Poliţistul care „l-a lucrat“, premiat pentru integritate de ministrul Carmen Dan
0Un bărbat în vârstă de 35 de ani, cu dublă cetăţenie - ucraineană şi română, a fost achitat definitiv într-un dosar în care era învinuit pentru dare de mită. Poliţistul de frontieră pe care l-ar fi mituit şi care s-a dovedit a fi instigator a fost premiat de ministrul Carmen Dan pentru că a dat dovadă de integritate.
Cazul a fost instrumentat în septembrie 2017 de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunului Maramureş, în colaborare cu lucrători ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş şi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.
Potrivit rechizitoriului, cetăţeanul româno-ucrainean în vârstă de 35 de ani, tatăl a doi copii, fără antecedente penale, i-ar fi solicitat poliţistului de frontieră să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i furnizeze informaţii privind dispunerea în teren a dispozitivelor de supraveghere a frontierei de stat, astfel încât să poată coordona activitatea de contrabandă.
În schimbul acestor informaţii, bărbatul i-a promis lucrătorului de poliţie suma de câte 2.000 de euro pentru fiecare activitate de contrabandă desfăşurată, iar în situaţia în care „treaba va merge bine“, acesta urma să-i dea câte 2.500 de euro.
Legătura dintre ucrainean şi poliţistul de frontieră
„La prima întâlnire pe care am avut-o au fost doar schimburi de informaţii în legătură cu infracţiuni de frontieră. Nu a fost discutat nimic concret despre sumele pe care acesta mi le-ar oferi mie pentru facilitarea de către mine a săvârşirii infracţiunilor de contrabandă de către acesta. La prima întâlnire, aşa cum am spus, nu mi-a propus nicio sumă de bani.(…) I-am lăsat numărul meu de telefon, dat fiind specificul meu de muncă. De regulă, îmi las numărul meu de telefon. În concret, în acel moment mi-am dat seama că încearcă să racoleze poliţişti de frontieră. Precizez că în concret nu mi-a cerut nimic la acea întâlnire, era destul de reţinut în vorbe”, a arătat poliţistul de frontieră în faţa judecătorilor de la Tribunalul Maramureş.
Ucraineanul pus sub învinuire a arătat că l-a cunoscut pe poliţistul de frontieră la recomandările unor alţi cetăţeni ucraineni, ştiind că acesta trebuia să-i ajute pe cetăţenii ucraineni să introducă ţigări de provenienţă ucraineană pe teritoriul României. Ucraineanul a declarat că abia ulterior şi-ar fi dat seama că omul era poliţist de frontieră şi s-a speriat, însă cetăţenii ucraineni care le-au facilitat întâlnirea l-au asigurat că nu are de ce să-şi facă griji.
2.500 de euro pentru 50 de baxuri de ţigări de contrabandă
La cea dea doua întâlnire, cei doi au stabilit tariful pe care bărbatul ar fi trebuit să îl achite pentru informaţiile pe care urma să le primească. Întâlnirea a fost înregistrată de poliţistul de frontieră în baza unor ordonanţe emise de procuror, discuţia fiind consemnată şi în rechizitoriul pe baza căruia bărbatul a fost trimis în judecată. Acesta ar fi negociat cu omul legii inclusiv zona stâlpului de frontieră unde avea de gând să introducă în ţară ţigările de contrabandă.
„- Cam aşe…. Şi la restu cum stai?
- Poi bine stau.
- Da? La voi?
- Foarte bine.
- Da? Cu tăte?
- Cu tăte.
- Da? Şi te-ai hotărât…la zonă?
- Poi m-am hotărât şi la zonă no şi… vezi că io vreau să ziceţi şi dumneavoastră dacă…poate nu vă convine şi nu vreţi să-mi spuneţi dumneavoastră…dumneavoastră spune-mi-ţi că nu-i nicio problemă.
- Poi nu…
- M-am gândit la 290 (n.r. în zona stâlpului de frontieră 290) dacă se poate. Îi normal acolo?
- 290? Deci nu mai vrei pe 282?
- Vreu şi acolo dacă se poate…dacă dacă nu, aicia… şi aicia îi normal.
- Şi… la câte te-ai gândit?
- Io m-am gândit la 50. Dacă trebe mai după aceea putem şi mai mult, nu…dacă să vă hotărâţi dumneavoastră.
- Bun, da le duci din zonă rapid sau cum faci?
- Da.
- Rapid, rapid? Cu maşina?
- Cu maşina.
- Ai maşină?
- Am.
- Şi le scoţi din zonă de tătu?
- Da, în Sighet…(neinteligibil)…
- Da? Măi…tre să vă hotărâţi voi mai bine, că unde vă dă, unde crezi tu că îţi dă bine.
- No aicea îmi dă bine. Aicia se poate sau nu se poate?
- Nu garantez.
- Nu garantezi. Spuneţi dumneavoastră unde.
- Poi nu aşa…Îmi spui tu măi… voi aţi mai făcut, pe unde vă dă bine rapid.
- Aicia îi mai rapid, aicia îi rapid.
- Da?
- Da… Aici rapid.
- Şi pe 282 nu vă dă bine?
- (neinteligibil)…Mai puţin… no mai mult timp trebe. 15-20 de minute.
- Cum rămâne la mine? Cum am…cum ai zis… 2.000?
- Io am zis că 2.500 (n.r. - de euro)…da prima… (neinteligibil)…să facem prima oară o dată, dacă se poate no. 2.500 ar fi normal…la 50 ( n.r. de baxuri).
- Deci 2.500 la 50?
- Numai să înţelegeţi…(neinteligibil)…Poate să nu fie 50, poată să fie vreo 46 şi poate să fie vreo 56, ori 50 şi ceva.
- Ori ce?
- Cum se convine, no. Să mă înţelegeţi, io, io…(neinteligibil)…prefer cum îi.
- Da nu tu stabileşti asta? Câte îs.
- Eu, eu stabilesc.
- Şi apoi cum? 46,56..
- Depinde ce…avem oamenii, înţelegi? Oameni…şi vin oamenii şi trebe să vie tăţi înţelegi? Nu se lasă unu de altu. No şi vreau toţi să câştige acolo câţi se bagă. Şi cum îs…dacă îs atâţia oameni atât se dau. Că dacă or fi mai puţine nu-i nicio problemă”.
I-a dat banii în maşina personală
Potrivit interceptărilor din dosar, bărbatul nu ar fi dorit să îi dea personal banii poliţistului de frontieră.
„-Eu ţi spun normal. Eu îs băiat cinstit. Îţi spun drept. Eu la mine nu se cere că să fac ceva gălăgie. Nu. Tăt îi normal. Să mă înţelegi. Şi cu banii nu e nicio problemă. Nu-i nicio problemă. Eu nu vreau… Să mă înţelegi normal. Să-ţi dau eu banii în mână eu nu vreu. Deci nu-mi trebuie nici mie, nici dumneavoastră.
-Şi cum vrei?
-Eu ţi-i las undeva şi…stau eu acolo.
-Unde? La…
-Îţi las unde zici. Ni şi aici ni ţi-i pot lăsa. Eu zic că-i mai normal aşa.
-Cum să-i leşi aici?No, cum să-i leşi? Stai tu lângă ei sau ce faci?
-Stă om şi se uită.
-Vin seara. Aduc banii şi plec înapoi.Ce-i rău aşa? Să mă înţelegeţi una. Eu aici nicio treabă nu trebuie să fac. Eu aici am om care face. Eu nu mă pot băga să facă altfel. Mă înţelegi? Aici…vin oamenii… se bagă. Ei tăt ştiu. Şi unde să plece şi unde să margă. Ştiu tot. Eu nu mă pot băga cu ei în maşină să zic: du-te-n acolo şi du-te-n coa.
-Şi apoi ei ştiu tăt?
-Ştiu tăt. Ştiu mai bine ca care trăiesc aicea.
-Da?
-Da. Eu zic că-i mai bine aşa.
-Dacă-s ceva modificări vorbim. Bun?
-Bun”
Poliţistul de frontieră, care colabora în acest caz cu Direcţia Generală Anticorupţie şi avea instalată tehnică de înregistrare, a insistat să primească mita de la ucrainean în dimineaţa zilei de 19 septembrie 2017, în maşina contrabandistului. În interiorul autoturismului, au purtat discuţii despre cantitatea de ţigări pe care bărbatul intenţiona s-o introducă ilegal în ţară în dimineaţa respectivă. În acelaşi timp, poliţistul a încasat de la ucrainean 1.500 de euro şi 600 de dolari. La ieşirea din autoturism, lucrătorului de poliţie i-a căzut din buzunar sau a scapăt intenţionat suma de 200 de euro, în spatele scaunului din partea dreaptă faţă. În aceeaşi dimineaţă, peste o oră mai târziu, ucraineanul s-a prezentat la Punctul de Trecere al Frontierei Sighetu Marmaţiei împreună cu soţia sa, cu intenţia de a trece pe jos frontiera de stat în Ucraina. În momentul controlului, bărbatul le-a indicat oamenilor legii maşina cu care a ajuns în punctul de control. La percheziţia acestuia, pe covorul din spatele scaunului dreapta faţă, au fost găsiţi cei 200 de euro.
Bărbatul a fost arestat preventiv patru luni, după care achitat
Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru dare de mită şi cercetat în stare de arest preventiv. După patru luni, Tribunalul Maramureş a dispus cercetarea lui în libertate, arătând că acesta a stat după gratii în perioada 19.09.2017 - 08.01.2018. La sfârşitul lunii octombrie 2018, judecătorii Tribunalului Maramureş l-au achitat însă pe bărbat, arătând că poliţistul de frontieră a fost cel care l-a provocat pe acesta să-i dea mită.
„În ceea ce priveşte întâlnirile autorizate între inculpat şi investigatorul desemnat în cauză, instanţa apreciază că acestea s-au desfăşurat în baza unui act emis care nu respectă principiul loialităţii administrării probelor, comportamentul organului de urmărire penală depăşind limita atitudinii «esenţialmente pasivă», pe care o impun standardele naţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. (…) Instanţa apreciază că sublinierea făcută de martor că riscul la care se expune martorul este mai mare decât cel căruia se expune inculpatul este de natură a încuraja şi a întări sau chiar a determina decizia infracţională a inculpatului, în scopul obţinerii de probe pentru a putea proba comiterea de către inculpat a infracţiunii investigate. Tribunalul constată că, în cauză, acuzarea se bazează exclusiv pe declaraţiile şi rapoartele martorului denunţător, desemnat investigator în cauză şi a interceptărilor convorbirilor din cadrul întâlnirilor autorizate dintre inculpat şi martor. (...) Instanţa apreciază că în cauză organul de urmărire penală nu s-a limitat să examineze de o manieră pur pasivă activitatea inculpatului, ci a exercitat asupra acestuia o influenţă de natură să-l provoace să comită infracţiunea”, se arată în motivarea sentinţei magistraţilor.
Mai mult, judecătorii au arătat că bărbatul pus sub acuzare s-a arătat îngrijorat şi a arătat că nu îşi doreşte ca, în urma gestului, să fie arestat în România, aspect care a fost semnalat chiar de către poliţistul de frontieră într-o declaraţie dată în faţa instanţei.
„Este adevărat că inculpatul m-a întrebat în mod expres la un moment dat, nu reţin la care întâlnire, mi-a spus că nu doreşte să fie în situaţia unui cetăţean ucrainean care în momentul de faţă este arestat în România, iar eu ce răspuns să-i fi dat, că doresc să fie bine pentru anchetă, ce puteam să-i spun altceva? Deci nu i-am spus acestuia să se oprească”, a declarat poliţistul de frontieră.
După aflarea primei sentinţe, procurorii au depus recurs împotriva deciziei magistraţilor maramureşeni. Astfel, la începutul lunii aprilie 2019, judecătorii Curţii de Apel Cluj au respins recursul formulat, menţinând decizia colegilor din Maramureş.
Poliţistul, premiat de ministrul Carmen Dan
În luna mai a anului 2018, agentul şef adjunct de poliţie Gheorghe Florin Pop, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, a fost premiat de ministrul de Interne Carmen Dan pentru că „a dat dovadă de integritate şi a refuzat sume mari de bani oferite drept mită”. Pop a fost premiat de Ziua Direcţiei Generale Anticorupţie şi numit erou alături de alţi trei poliţişti şi un pompier.
Citeşte şi