Accident în lanţ pe o stradă din Baia Mare. Cum te poţi trezi cu maşina lovită în timp ce aştepţi la trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accident în lanţ pe strada Progresului din Baia Mare. Unde un tânăr de 26 de ani, atent fiind la alte cele, nu a păstrat distanţa cerută de lege faţă de maşina dinaintea sa şi a acroşat-o. În total în carambol au fost implicate patru maşini.

Totul s-a petrecut pe strada Progresului din municipiul Baia Mare, în urma tamponărilor un tânăr de 28 de ani din Baia Sprie fiind rănit, fiind transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat faptul că un tânăr de 26 de ani care a condus un autoturism pe strada Progresului, din municipiu, nu a păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era oprit în coloana formată înaintea trecerii pentru pietoni. Impactul a făcut ca alte două maşini să fie avariate. 

De remarcat faptul că dintre toţi şoferii implicaţi, numai conducătorul primului autoturism acroşat a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a arătat faptul că toţi cei patru şoferi implicaţi în accident nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările, iar la final cel vinovat va răspunde pentru fapta sa. 

Citeste si: VIDEO Grav accident rutier pe o trece de pietoni din Baia Mare

Accident cu trei morţi după ce un tir încărcat cu lemne s-a răsturnat într-o localitate din Suceava

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite