ÎNOT Sportivii români se vor pregăti în Baia Mare pentru olimpiadele din 2016 şi 2020
0
Centrul naţional de juniori pentru pregătirea înotătorilor la olimpiadele din 2016 şi 2020 în Baia Mare. Aceăti sportivi ar urma să reprezinte România la competiţiile interne şi internaţionale de înot care vor avea loc în perioada următoare.
Ca şi o recunoaştere a faptului că Baia Mare are sportivi buni, care aduc cinste României la competiţiile la care participă, recent s-a înfiinţat Centrul naţional de juniori pentru pregătirea olimpiadelor din 2016 şi 2020.
”Este un pas important care ne recunoaşte munca noastră ca antrenori, a mea, a fratelui meu, Ştefan Ioan Gherghel, dar şi a profesoarei Luminiţa Lăzărescu Pop. Sportivii sunt ambiţioşi şi încercăm să trecem cu bine peste toate momentele grele.
Nu este uşor să faci performanţă de înaltă calitate în România, dar cu perseverenţă reuşeşti. În prezent Robert Glinţă şi Andrei Roman sunt cei doi sportivi care au fost acceptaţi să facă parte din acest centru", a declarat Adrian Gherghel, directorul Liceului cu Program Sportiv Baia Mare.
Acesta a mai subliniat faptul că lunar Federaţia Română de Nataţie va aloca aproximativ 4.000 de lei pentru fiecare sportiv, pentru cazare, masă, asistenţă medicală, masaj de recuperare şi tot ceea ce implică pregătirea în bune condiţii a unui sportiv care vrea să ajungă la olimpiadă.
”Urmează să fim prezenţi la Campionatele Naţionale de Juniori şi Seniori. Competiţia se va desfăşura în Bacău. Noi vom fi prezenţi cu un număr de 27 de sportivi şi ne aşteptăm ca rezultatele să fie pe măsura pregătirii lor”, a mai menţionat Gherghel.
Citeste si: Camelia Potec, fostă campioană olimpică la nataţie: „Părinţii mei n-au vrut să fac înot“
CS Dinamo şi-a inaugurat bazinul olimpic de polo şi nataţie, care a costat zece milioane de euro