Mărturisire inedită a IPS Ioachim Băcăuanul despre Patriarhul Teoctist: „Acea întâlnire de la Mănăstirea Bistriţa a fost chintesenţa vieţii mele de mai târziu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a povestit experienţa care i-a marcat viaţa, în 1980, când era monah la Mănăstirea Bistriţa. Ilie Giosanu (Ioachim Băcăuanul)  a primit atunci numele de călugăr Ioachim iar viaţa i-a dat şansa să fie secretar, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, al ultimilor doi mitropoliţi, deveniţi patriarhii României. Patriarhul Teoctist s-a stins din viaţă la 92 de ani, pe 7 februarie ar fi împlinit 102 ani.

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, IPS Ioachim Băcăuanul,  a dezvăluit recent momentul care i-a marcat întreaga viaţă. Ierarhul povesteşte despre un moment emoţionant produs odată cu tunderea la monahism şi evocă şi anii în care i-a fost ucenic şi secretar la Iaşi, în perioada 1985-1990, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Arhiepiscopul Ioachim a publicat în premieră şi poze de la o altă întâlnire importantă cu mitropolitul Teoctist. După 1990, Ioachim Băcăuanul devine secretarul noului Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Daniel Ciubotea, actualul Patriarh al României. Obţine doctoratul în Franţa, iar din 1998, până în 2014 este vicar al Episcopiei Romanului şi Bacăului, iar din 2014, (după moartea episcopului Eftimie) devine arhiepiscop.

„Unul dintre marii ierarhi ai Ortodoxiei româneşti, pe care i-am cunoscut şi care mi-au influenţat decisiv activitatea şi modul de a înţelege fenomenul religios românesc, a fost vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, de la a cărui naştere se împlinesc astăzi 102 ani. L-am cunoscut îndeaproape şi mă pot socoti un ucenic al Preafericirii Sale, căci timp de cinci ani (1985-1990), la Iaşi, i-am fost secretar de cabinet, perioadă pe care o socotesc ca pe o şcoală specială unde am învăţat cele mai importante lucruri de administraţie bisericească şi de conducere a înaltelor instituţii eclesiale. Îl pomenesc cu veneraţie şi pentru faptul că m-a hirotonit în treapta de diacon şi m-a hirotesit arhidiacon“, precizează IPS Ioachim Băcăuanul.
„Din buchetul de amintiri pe care le port cu bucurie în suflet, una îmi revine de fiecare dată în minte. Era în anul 1980, când Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a trecut în vizită canonică pe la Mănăstirea Bistriţa, Jud. Neamţ.
De-abia terminasem Facultatea de Teologie de la Bucureşti şi depusesem cererea de tundere în monahism pe seama acelei mănăstiri. Stareţul, profitând de acea vizită chiriarhală, mă prezintă înaltului oaspete, pentru binecuvântare.
Îmi amintesc cu emoţie de acele momente. Preafericitul, după ce m-a binecuvântat, a început să povestească despre începutul vieţii sale călugăreşti în obştea acestei mănăstiri. Istorisirea m-a impresioant foarte mult. Îmi amintesc că, luminându-se la faţă, cu vocea blândă, povestea cu lux de amănunte despre începutul ostenelilor sale monahale la Mănăstirea Bistriţa, pe timpul stareţului Ghenadie Caraza. Atunci am aflat pentru prima dată că Preafericirea Sa a fost tuns în monahism la praznicul Schimbării la Faţă al anului 1935.
Înaltul ierarh derula cu o limpezime impresionantă toate evenimentele pe care le-a trăit personal în obştea mănăstirii. Din expunerea aceea, mi-am dat seama că este o enciclopedie vie, un om al detaliilor precise, un ales de Dumnezeu care trăieşte fiecare eveniment, fiecare crâmpei al vieţii bisericeşti în care a fost implicat, direct sau indirect. Acea întâlnire, de fapt, a constituit pentru mine chintesenţa vieţii mele de mai târziu. Aveam de acum un model, o paradigmă, în cel care era atunci Înaltpreasfinţitul Părinte Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei (pe atunci). După acea convorbire mi-am dat seama că viaţa monahală, dacă este trăită plenar, devine raiul din care nu te poate izgoni nimeni.

image
image

Viitorul Patriarh al României, Mitropolitul Teoctist Arăpaşu îi binecuvântează pe IPS Ioachim Băcăuanul FOTO epr.ro

Despre Mănăstirea Bistriţa am avut prilejul, în multe rânduri, să mai vorbim, mai ales că, după ce am fost tuns în monahism, am avut imensa şansă să fiu hirotonit întru diacon chiar de către Preafericirea Sa, pentru ca apoi, după câţiva ani, în 1985, să fiu chemat la Centrul mitropolitan de la Iaşi, unde am activat sub directa sa ascultare ca arhidiacon şi secretar de cabinet. Mănăstirea noastră de metanie a rămas permanent ca un liant care ne unea în lucrarea Bisericii. Mai târziu, am făcut o analiză a evenimentelor care au urmat după intrarea în monahism a Preafericirii Sale la Mănăstirea Bistriţa. Dacă în 1935 mănăstirea era bine oganizată, nu după multă vreme au venit anii grei ai războiului şi apoi instalarea regimului totalitar comunist. Mănăstirea de metanie a Preafericitului a trecut şi ea prin greutăţi inimaginabile, numărul călugărilor diminuându-se foarte mult. Doar osârdia unor stareţi vestiţi, între care Arhim. Eftimie Luca, mai târziu episcop şi, în cele din urmă arhiepiscop al Romanului, Arhim. Dionisie Velea sau Arhim. Ciprian Zaharia au făcut ca mănăstirea să nu fie total desfiinţată. Preafericitul Teoctist, deşi nu mai activa în Moldova, ştia de toate acestea. De aceea, atunci când mi-a dat binecuvântare de intrare în viaţa monahală, mi-a spus: «Să ştii, frăţia ta, că de 30 de ani nu s-a mai călugărit nimeni în această mănăstire». Nu ştiam atunci de acest amănunt, dar aşa era. Preafericitul ştia precis multe lucruri despre mănăstirea sa de metanie. De aceea, el, ca monah de vocaţie, niciodată nu a uitat pe vieţuitorii sfintelor noastre mănăstiri. Astfel se explică şi faptul că una dintre marile preocupări ale Preafericitului Teoctist, ca întâistătător al eparhiilor prin care a trecut, dar mai ales în calitatea sa de Patriarh al Bisericii noastre, a fost şi aceea de restaurator al mănăstirilor şi novator al vieţii monahale.

Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist este unul dintre cei care au fost aleşi de Dumnezeu să facă joncţiunea între două perioade de înflorire a monahismului românesc. Este vorba de monahismul dintre cele două Războie Mondiale şi cel de după Revoluţia din decembrie 1989. Atunci când Preafericitul a intrat în monahism la M-rea Bistriţa, în mănăstirile româneşti îşi duceau viaţa peste şapte mii de călugări. Cam acelaşi număr însumează şi monahismul actual, ceea ce înseamnă că Preafericitul este unul dintre corifeii revigorării vieţii monahale din România, după o perioadă de grea încercare din vremea comunismului. Preafericitul a fost ierarhul care a înţeles că cinul monahal constituie factorul determinant în viaţa unei Biserici. Cred că Preafericirea Sa a reuşit să depăşească cu abilitate toate greutăţile unei perioade sumbre din istoria Bisericii, pentru că a fost călit încă de tânăr în austeritatea unor mănăstiri de tradiţie, cum sunt Mănăstirea Vorona şi Mănăstirea Bistriţa.

Patriarhul Teoctist a avut o legătură aparte cu Eparhia Romanului, aici fiind hirotonit în prima treaptă a preoţiei, cea de diacon. În ziua de 4 ianuarie 1937, la recomandarea conducerii Mănăstrii Bistriţa, Mitropolitul Moldovei, Pimen Giorgescu, aproba hirotonia în diacon a monahului Teoctist. Slujba a fost oficiată de către Arhiereul Ilarion Bacăuanul, în Biserica „Prescista” din Roman. De-a lungul timpului a participat la multe evenimente cultural bisericeşti derulate pe cuprinsul jurisdicţional canonic al eparhiei Romanului, ultima fiind manifestarea prilejuită de împlinirea a celor 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare.
A cunoscut personal pe toţi ierarhii care s-au succedat pe scaunul vlădicesc de la Roman în secolul al XX-lea, însă cea mai strânsă prietenie a avut-o cu IPS Eftimie, pe care el l-a supranumit „cel Bun”.

image

Mormântul Episcopului Eftimie Luca din curtea Arhiepiscopiei din Roman FOTO Mircea Merticariu

Dumnezeu l-a învrednicit pe cel de-al cincilea patriarh al României cu vârsta patriarhilor Vechiului Testamen. În cei 92 de ani de viaţă pe care i i-a dăruit Dumnezeu, fiii şi fiicele Bisericii Ortodoxe Române au avut un autentic ierarh-păstor, care s-a uitat pe sine şi a făcut totul pentru poporul român binecredincios, pentru ţara sa, pentru cultura şi spiritualitatea acestui neam binecuvântat. De aceea, avem convingerea că va rămâne ierarhul insubstituibil al Ortodoxiei româneşti“, afirmă IPS Ioachim Băcăuanul (FOTO), într-un text de pe epr.ro, site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

image

Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite