Cod roşu în Bacău. Temperaturi record de până la 44 de grade Celsius şi disconfort termic accentuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile sunt alertate de temperaturile ridicate, care vor atinge un maxim sâmbătă, 1 iulie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, mâine se vor înregistra temperaturi comparabile cu recordurile absolute ale perioadei înregistrate vreodată în România. Sunt vizate jumătate din judeţele ţării, unde termometrul va urca până la 44 de grade Celsius.

Jumătatea de est a judeţului Bacău, în zonele de deal şi câmpie, va fi afectată de temperaturile record care se vor înregistra în cursul zilei de sâmbătă, 1 iulie. Potrivit ANM, care a decretat COD ROŞU, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, precum şi în municipiul Bucureşti şi în zona joasă de relief a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 şi 41 de grade, iar în sudul Olteniei şi al Munteniei valorile termice vor urca spre 42...44 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 şi 84 de unităţi, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat“, precizează meteorologii.

Prognoza nu este îmbucurătoare nici pentru vestul judeţelor Vrancea, Bacău şi Neamţ, unde este alarmă de cod portocaliu, iar disconfortul termic se va menţine accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. „Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 şi 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei“, anunţă ANM.
 

Recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei

– deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat;

– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;

– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

– beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe;

– mâncaţi fructe şi legume sau iaurt, mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

– evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare;

– evitaţi alimentele cu conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

– nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;

– menţineţi legătura cu persoanele în vârstă, interesaţi-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;

– nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

– persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;

– pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

                

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite