Bacău: CAMPANIE: Bacăul aspiră la titlul de capitală economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul speră să se dezvolte prin atragerea investitorilor

Bacăul şi Iaşiul se află în competiţie pentru statutul de capitală economică a Moldovei, ambele lăudându-se cu afaceri importante dezvoltate în zonă.

„Bacăul nu a fost niciodată un oraş turistic, iar singura direcţie în care putem evolua este legată de partea economică", este de părere primarul Romeo Stavarache care se laudă că Bacăul este considerat, fără drept de veto, capitala economică a regiunii. Unul dintre principalele argumente îl reprezintă activitatea intensă în domeniul petrolier, Bacăul fiind unul dintre puţinele localităţi care exploatează zăcămintele de ţiţei.

„Am lucrat foarte mult la partea de infrastructură tocmai pentru a face oraşul cât mai accesibil celor care vor să vină să facă investiţii. Ne lăudăm deja cu prezenţa a trei companii de top în Bacău", adaugă edilul.

Turismul şi activitatea culturală, invizibile

Specialiştii îi încurajează pe şefii oraşului să lucreze la această imagine, pentru că alt profil ar fi foarte greu de cucerit de muncipiul care este destul de puţin vizibil la alte capitole precum turismul sau activitatea culturală. „Bacăul este într-adevăr un centru economic puternic care se poate dezvolta pe viitor foarte mult, dacă va şti să atragă şi alte firme mari care să facă investiţii. Şi infrastructura îi ajută, căci se prezintă mai bine decât în cazul altor oraşe", este de părere Adrian Mironescu, designer independent.

Pentru că oraşul este destul de sărăcăcios la capitolul oferte de petrecere a timpului liber, oficialii au depus proiecte pentru a obţine fonduri europene cu ajutorul cărora vor moderniza Insula de Agrement şi vor amenaja în Pădurea Tamaş, câştigată de curând în instanţă, un sat de vacanţă.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite