Un peisagist român, despre cum au apărut grădinile terapeutice. În ţara noastră există doar două
0Marcela Nicşanu este un peisagist din Arad. Ea dezvăluie, pentru Adevărul, care este istoria gradinilor terapeutice.
Marcela Nicşanu a şi înfiinţat astfel de grădini, iar acum, la câţiva ani distanţă, se bucură de rezultate. „În anul 2014 am înfiinţat la spitalele de psihatrie din Mocea şi Căpâlnaş (judeţul Arad) două astfel de grădini. Sunt singurele din România. În ele se găsesc plante aromatice, senzoriale prin atingere, bulboase, florifere”, spune inginerul peisagist.
De asemenea, prima dată în ţara noastră despre grădinile terapeutice a scris tot arădeanca în lucrarea de disertaţie. Coordonator de lucrare a fost Dorina Chambree.
Marcela susţine că terapia horticolă a fost concepută prin îmbinarea mai multor concepte din diferite domenii precum terapia ocupaţională, arhitectura peisagistică, gerontologie, reabilitare etc. Unul din principiile sale de bază este acela că participarea la ciclul de viaţă al unei plante, de la stadiul de sămânţă şi până la stadiul de maturitate, este vindecătoare. Acest efect vindecător se realizează prin estetica naturală, care prin verdele său intens incită la petrecerea timpului în afara casei, precum şi prin furnizarea unui spaţiu de desfăşurare pentru o serie de activităţi precum explorare, plimbare, odihnă, observaţie, îngrijirea plantelor, etc.
Arădeanca precizează că ideea de grădină terapeutică este atât veche cât şi modernă (Cooper Marcus & Barnes 1999). Grădina persană, grădina zen japoneză şi grădinile mănăstirii monahale sunt unele exemple de “grădini vindecătoare“ care au apărut în istorie în diferite părţi ale lumii. Dar cel mai mare succes a fost începând cu anul 1980, când grădinile terapeutice au reapărut în mare vogă. In general vindecarea este un proces care promovează bunăstarea generală, iar în mod special este un proces pe care organismul îl restabileşte sau îl recuperează fizic şi mintal. Mai mult decât atât, e un proces multidimensional, care include aspecte fizice, mentale, spirituale, emoţionale şi sociale.
Poate cea mai veche datare a unei grădini terapeutice a fost în anul 2000 î. Hr. în Mesopotamia. Terenuri agricole luxuriante se aflau în văile râurilor între Tigru şi Eufrat, ce ofereau inspiraţie pentru primele grădini. În secolul V d. Hr.gGrădinile au fost în general concepute pentru a contribui la îmbunătăţirea sănătăţii, pentru a servi ca un loc pentru personale bolnave sau care se recuperează după o boală sau pentru a izola pe cei bolnavi sau infirmi de persoanele sănătoase. In plus şi mănăstirile de atunci deţineau o astfel de curte, unde se puteau adăposti persoanele ce călătoreau sau aveau probleme de sănătate.
In Europa astfel de grădini au apărut în jurul Evului Mediu. Spitalele şi mănăstirile erau de asemenea utilizate pentru creşterea plantelor medicinale atât de consum, dar mai ales în scop medicinal. Spaţiul utilizat pentru astfel de grădini era în mod tradiţional împărţit în anumite zone, iar în partea centrală se afla un izvor sau o fântână. Acest interes pentru spaţiile exterioare a rezultat din teoria despre “vapori nocivi” – o infecţie cu germeni dedusă atunci ca o urmare a lipsei de aer proaspăt.
Grădinile erau foarte apreciate de egipteni. Casele aveau grădini de flori şi legume şi erau înconjurate de ziduri care asigurau intimitatea. Verdele – Wadj era considerat o culoare sacră. Culoarea era predominant asociată cu Nilul, cu Marea Mediterană (numită Wadj-Wer), cu pământul şi vegetaţia. Egiptenii antici foloseau sintagma ”a face lucruri verzi” pentru a vorbi despre lucruri benefice. Verdele era un simbol puternic pentru renaştere. Din acest motiv, imaginile decedaţilor erau pictate cu verde pentru a le garanta renaşterea în lumea de apoi. Wadj însemna şi ”a înflori” sau ”a fi sănătos”. Malachitul verde era un simbol al bucuriei. ”Câmp de malachit” era expresia egiptenilor pentru ţinutul celor binecuvântaţi în viaţa de după moarte.
Jannah este denumirea arabă pentru conceptul islamic de viaţă după moarte şi înseamnă în traducere ”Grădină”. În textul Coranului apar cuvinte precum Jannat al-Sadn – Grădinile Păcii Eterne, Jannat al-Khuld – Grădinile Eterne, Jannat al-Na‘īm – Grădinile Plăcerii.
Grădinile romane erau locuri de solitudine, un refugiu în faţa vieţii urbane. Persoanele de vază din Imperiul Roman erau foarte interesate de agricultură, horticultură şi botanică. Seminţele şi plantele erau frecvent obiecte ale schimbului.
New York 1879 -organizaţie de caritate oferea buchete de flori proaspete pacienţilor din spitale
„De-a lungul timpului însă, rolul vindecător al naturii a fost înlocuit de mijloace mai tehnice, precum imagistica medicală, chirurgia şi terapiile medicamentoase, având loc astfel o separare între afecţiunile corpului fizic şi disconfortul spiritual. Grădinile au devenit un accesoriu pur decorativ sau, pur şi simplu, doar investiţii financiare pentru a mări preţul unei proprietăţi. Utilizarea horticulturii pentru a îmbunătăţi îngrijirea veteranilor a fost un mare pas în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numărul mare de veterani răniţi din spitalele americane a precipitat utilizarea horticulturii în clinici. Iniţial terapia horticolă a fost folosită ca terapie ocupaţională şi de agrement, ca parte a reabilitării psihiatrice, dar în 1959, la Institutul Rusk, în asociere cu Centrul Medical Universitar din New York, se adaugă o seră cu plante la unitatea de reabilitare interdisciplinară. Apoi în 1972 Fundaţia Menninger, în colaborare cu Departamentul de Horticultură de la Universitatea Kansas, au oferit formare pentru studenţi în domeniul sănătăţii mintale. Aceste etape au dezvoltat enorm de mult importanţa grădinilor terapeutice în America. În prezent spitalele moderne încorporează grădini terapeutice în construcţia lor cu spaţii active sau pasive pentru consiliere individuală sau de grup, exerciţii fizice, plimbări”, spune inginer peisagist Marcela Nicşanu.
Aceasta mai declară că elementele de grădina şi echipamentele sunt toate selectate sau modificate pentru a oferi locuri accesibile, activităţi şi experienţe in cea mai mare măsură posbilă.
„Fiecare modificare a grădinii terapeutice va fi menită să uşureze grădinaritul şi/sau va îmbunătăţi experienţa horticolă pentru pacient sau grădinar care să le permită de a vedea şi chiar să studieze plante, de a le atinge, mirosi sau de a le urmări creşterea. Designul grădinii terapeutice va fi conceput pentru oameni de toate vârstele, stimulând întreaga gamă de simţuri, inclusiv memoria, auzul, simţul tactil, mirosul şi uneri gustul ca şi alternativa plăcută la experienţa vizuală a grădinii”, încheie arădeanca.
Vă mai recomandăm: Cum selectezi cel mai bun tip de copac pentru a-l planta lângă casa ta şi de ce este esenţial să ai şi arbori în grădină
Se încarcă comentariile...
