Sărbători Regale la Săvârşin: trei zile de primit colindători din ţară şi împărţit daruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi în acest an Familia Regală va participa la slujba de Crăciun
Şi în acest an Familia Regală va participa la slujba de Crăciun

Familia Regală a României a anunţat oficial că va petrece sărbătorile de iarnă la castelul de la Săvârşin. Acolo va primi colindători, va împărţi daruri şi va participa la slujba de Crăciun.

Este vorba despre perioada 22-25 decembrie 2013. Astfel, duminică, 22 decembrie, la ora 13.45, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României oferă premiul „Principele Radu” câştigătorului Concursului anual de lectură, organizat de Transylvania College, competiţie aflată sub Inalt Patronaj Regal.

Începând cu ora 14.00, Familia Regală primeşte grupurile de colindatori de la Cluj Napoca şi Simeria. Grupurile de colindatori vor fi primite in Muzeul Regal al automobilului, în Satul Regal situat la intrarea pe Domeniul Regal Săvârşin. De la ora 16.00, Familia Regală va participa la concertul de colinde susţinut de Corul Catedralei Episcopale din Deva. La eveniment vor lua parte reprezentanţi ai autotităţilor locale, oameni de afaceri şi Furnizori ai Familiei Regale a României.

Luni, 23 decembrie, la ora 11.30, Majestatea Sa Regele împreună cu Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principesa Elena şi Principele Nicolae ai României oferă cadouri familiilor nevoiase din Săvârşin.

Majestatea Sa oferă şi în acest an, cu sprijinul comapniei Electrolux, 300 de pachete cu alimente şi produse necesare casei. Tot luni, de la ora 14.00, Familia Regală primeşte grupurile de colindători din municipiile Craiova, Cluj Napoca şi Sibiu. Grupurile de colindatori vor fi primite în Muzeul Regal al automobilului. De la ora 16.30, Familia Regală participă la concertul de colinde susţinut de maestrul Nicolae Furdui Iancu. În deschiderea concertului reprezentanţii comunităţilor locale din Călan şi Ghioroc vor colinda Familia Regală.

De la ora 18.00, Familia Regala oferă daruri de Crăciun angajaţilor şi colaboratorilor de la Castelul Regal Săvârşin, Ocolul Silvic Regal şi SPP.

Marti, 24 decembrie, Familia Regală primeşte, potrivit tradiţiei, Dubaşii din Săvârşin. De la întoarcerea la Săvârşin a Familiei Regale a României, în anul 2001, se păstrează neîntrerupt obiceiul de a primi în ziua Ajunului Crăciunului colindul Dubaşilor din Săvârşin.

Miercuri, 25 decembrie, Familia Regală participa la Slujba de Crăciun, la biserica ortodoxă din Săvârşin. Tot miercuri va fi făcut public Mesajul de Crăciun 2013 al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

Primul Mesaj de Crăciun al Regelui Mihai către naţiune a fost transmis, de la Radio România, în decembrie 1940. Anul 2013 este, aşadar, al 74-lea an în care Majestatea Sa adresează un mesaj românilor, cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou.

Vă mai recomandăm: Familia Regală va petrece sărbătorile de iarnă la Castelul de la Săvârşin

UPDATE FOTO VIDEO Vizită regală la Cluj. Principele Radu: ”Suntem ultima ţară din Uniunea Europeană care cumpără cărţi. E o realitate neplăcută”

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite