Un cadavru tranşat a fost descoperit într-o fântână din Scrioaştea Suspect de crimă este un bătrân de 92 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva
Foto arhiva

Cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit ieri într-o fântână părăsită, de la marginea localităţii Scrioaştea din Teleorman. Trupul neînsufleţit aparţine unui bărbat din comună, dat dispărut de două săptămâni. Cadavrul a fost găsit chiar de băiatul victimei.

Descoperirea macabră a fost făcută de un  copil de 14 ani, chiar fiul victimei . Aceasta îşi căuta tatăl de două săptămâni, după ce bărbatul se făcuse nevăzut în ziua de Florii. Băiatul a trecut pe lângă fântâna părăsită şi a observat că în adâncul acesteia se zăresc nişte mâini de om. Speriat, copilul a anunţat poliţia. 

Procurorii s-au deplasat la faţa locului şi au demarat cercetările. Anchetatorii au descoperit că, în fântână, era un cadavru făcut bucăţi. Criminalul tăiase capul şi mâinile victimei şi le aruncase acolo. În urma cercetărilor efectuate de anchetatori s-a găsit şi suspectul-un bătrân de 92 de ani din comună, partenerul de pahar al victimei. Omorul s-a petrecut de chiar în ziua de Florii. Cei doi au petrecut împreună şi pe fondul consumului de alcool se presupune că s-au luat la ceartă. Bătrânul a reuşit să omoare bărbatul de 39 de ani, după care l-a tranşat, i-a tăiat capul şi mâinile şi a încercat să scape de cadavru. 

Bătrânul de 92 de ani a cărat trupul făcut bucăţi până la fântână şi l-a aruncat acolo. În satul există martori care susţin că l-au văzut pe bătrân cărând ceva într-un cărucior, dar nu şi-au imaginat că omul de 92 de ani ar fi capabil de aşa ceva.

Vreme de două săptămâni, nimeni nu a ştiut nimic despre bărbatul dat dispărut. Descoperirea macabră făcută ieri a scos la iveală crima sinistră.  Procurorii au întocmit dosar penal pentru omor şi continuă cercetările.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite