Superstiţii de nuntă de acum un secol. Mirii nu se încălţau cu cizme la biserică, miresele ridicau soacrele în braţe ca să aibă autoritate în casă

În urmă cu un secol, românii îşi legau destinele ţinând cont de o serie de obiceiuri şi superstiţii. Mirii nu mâncau carne la nuntă pentru ca trupul să le fie uşor şi să trăiască fericiţi. Mireasa trebuia să plângă în carul cu care pleca la biserică, pentru a avea noroc la semănat de cânepă. Dacă la casa mirelui mireasa putea ridica în braţe soacra, acesta era semn că tânăra va fi noua stăpână a casei şi că soacra va asculta de ea.

În urmă cu mai bine de un secol, românii aveau zeci de superstiţii legate de nuntă şi cununie. Mirele nu mergea oricum încălţat la biserică, mireasa ţinea cont de o serie de obiceiuri până în ziua nunţii şi cei doi nu mâncau orice la masa de nuntă. Totul, pentru ca legarea destinelor să se facă sub bune auspicii şi cei doi să aibă noroc şi viaţă lungă.  

Cele mai trăznite superstiţii de nuntă ale strămoşilor au fost culese în ”Mica colecţiune de superstiţiile poporului român” apărută în 1888, sub semnătura lui G .S. Ioneanu. O logodnă nu se făcea niciodată marţea, miercurea sau vinerea, acestea fiind considerate ” zile păgubitoare ”.

După ce o fată se logodea, nici ea, nici mama sau surorile ei nu mai torceau până la nuntă. Potrivit superstiţiei, cele care încălcau obiceiul, riscau să ”întoarcă” logodna şi să rămână nemăritate.

”În seara în care peţitorii se duc la o fată, după ce bea şi ea din plosca cu vin, pe nebăgate de seamă pune în acea ploscă o bucăţică de lemn dintr-un jug, că de va lua în căsătorie pe feciorul ce o peţeşte, să fie amândoi nedespărţiţi ca doi boi într-un jug”, spune o altă superstiţie din cartea lui G .S. Ioneanu. 

Ginerele nu mergea niciodată încălţat la biserică cu cizme din credinţa că ”ginerele se va căsători cu altă mireasă , netrăindu-i cea dintâi”.

”Ziua de nuntă, mirii nu mănâncă carne, ca să le fie corpul uşor, să aibă noroc şi să trăiască ani mulţi”, spune o altă superstiţie veche a românilor.

Miresele credeau că, dacă în drumul spre biserică, în ziua nunţii, întâlneau alt alai de nuntă, exista riscul ca una dintre mirese să moară sau căsniciile să nu reziste.

Dacă mireasa putea ridica soacra în braţe, urma să aibă autoritate în casă

Ca să fie siguri că vor avea doi copii, fată şi băiat, cei doi tineri apelau la următorul obicei: ”După ce mireasa se suie în car să pornească la biserică, se uită spre răsărit şi zice-un porumbel şi o porumbiţă, adică să facă un băiat şi o fată”.

Se mai credea, de asemenea, că numărul copiilor care urmau să provină din căsnicie depindea de un alt obicei al miresei: ”Mireasa care ajunge la uşa bisericii să se cunune punea deasupra uşii atâtea degete câţi copii vrea să facă”.

Care dintre cei doi soţi va avea mai multă autoritate în casă, în noua familie, se explica tot printr-o superstiţie : ”Când miri stau în biserică la cununie, mireasa pe nebăgate de seamă să pună un picior peste al  ginerelui, ca să fie mai mare şi mai cu autoritate în casă”.

În urmă cu un secol românii credeau că, dacă naşa e însărcinată, mireasa nu va mai putea face copii.

Miresele astupau focul din vatră ”ca să astupe gura soacrei şi a bărbatului”

” Mireasa când se suie în car să meargă la biserică să se cunune, plânge ca să aibă noroc la semănat de cânepă”, spune o altă superstiţie.

Dacă vreunul dintre miri pierdea ceva în drumul de la biserică către casă se credea că aceasta este un semn rău: unul dintre ei va muri.

”Când mirii vin de la cununie acasă, mireasa să ia în braţe pe soacră şi de o va putea ridica, ea va fi mai mare în casă, iar de nu, soacra”, se mai menţionează în colecţia de superstiţii publicate în 1888.

Miresele ajunse acasă de la biserică, înveleau repede focul din vatră în credinţa că ”vor astupa gura bărbatului şi a soacrei, ca să nu zică vreodată ceva”.

Ca să le meargă bine, după nuntă, amândoi mirii mâncau un ou ”ouat de o puicuţă întâie”, ca să trăiască amândoi nedespărţiţi până la moarte.

Dacă voiau să facă numai băieţi, tinerele mirese ţineau cont de alt obicei: ”A doua zi după nuntă, când mireasa se lega la cap, şedea pe un fedeleş, ca să facă numai băieţi şi nu fete”.

Existau şi superstiţii legate de durata de viaţă a soţilor: ”La câteva zile după nuntă, miri pleacă la un târg de unde cumpără două scule de mătase: unul roşu pentru mire şi unul alb pentru mireasă. Acasă măsoară acele scule şi al cui va fi mai lung, acela va trăi mai mult”.