Strategia de dezvoltare locală a municipiului Alexandria 2014-2023, în dezbatere publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentul poate fi consultat pe site-ul Primăriei Alexandria
Documentul poate fi consultat pe site-ul Primăriei Alexandria

Strategia de dezvoltare locală a municipiului Alexandria 2014-2023 fost publicată pe site-ul Primăriei Alexandria şi se află în dezbatere publică. Cetăţenii care doresc să contribuie la definitivarea acesteia o pot consulta pe site-ul Primăriei Alexandria până pe 7 noiembrie şi pot propune implementarea unor proiecte noi.

Documentul aflat în dezbatere publică are două părţi, 13 capitole şi 374 de pagini. Potrivit strategiei, în perioada 2007-2013 la nivelul judeţului au fost finalizate şi implementate 102 proiecte de interes local. Din acelaşi document rezultă că municipiul Alexandria este un nod de comunicaţie important, făcând legătura cu capitala ţării şi cu multe oraşe din zona sudică, iar apropierea graniţei cu Bulgaria duce la dezvoltarea parteneriatelor transfrontaliere.

Printre punctele slabe se regăsesc spaţiile de parcare insuficiente, lipsa pistelor pentru biciclişti pe arterele principale, lipsa sensurilor giratorii şi a autospecialelor de stins incendiile, 60% din cele existente având termenul de folosinţă expirat, dar şi lipsa unor sisteme de irigaţii.

Printre oportunităţi, realizatorii strategiei au considerat necesară organizarea unor campanii de conştientizare a populaţiei privind colectarea selectivă a deşeurilor şi achiziţionarea de echipamente necesare înfiinţării, avertizării şi alarmării populaţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, conflict armat şi dotarea posturilor de protecţie civilă.

Până în anul 2023 primăria municipiului Alexandria şi-a propus implementarea a 142 de proiecte prin care se consolidează clădiri, se extinde reţeaua de iluminat public, se amenajează spaţii de agrement, se modernizează unităţi de învăţământ, străzi, se reabilitează cantina de ajutor social, centrul de transfuzii şi se realizează un cămin de bătrâni.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite