România a luat aur la primul Campionat Mondial de Padbol feminin din istorie. Cum se joacă sportul exotic
0
Florina Chiar, o sportiva din Alexandria, a devenit campioană mondială la padbol feminin. Împreună cu coechipiera sa, Anemaria Gherghel, Florina a participat în noiembrie la primul Campionat Mondial de Padbal feminin din istorie, desfăşurat în Uruguay. Tot în noiembrie, Florina Chiar şi-a adjudecat şi titlul de campioană mondială la fotbal tenis, la Campionatul din Cipru.
Primul Campionat Mondial feminin de Padbol din istorie s-a desfăşurat la finalul lunii noiembrie, la Montevideo, în Uruguay. Florina Chiar şi Anemaria Gherghel, două sportive românce ambiţioase, au intrat în legendă, devenind primele campioane mondiale din istoria Padbolului feminin, după ce au reuşit să câştige în Uruguay aurul.
Performanţa este cu atât mai remarcabilă, având în vedere faptul că Florina Chiar, o sportivă care a făcut performanţă în fotbal tenis, practicase padbolul doar trei luni, înainte de campionatul din Uruguay.
”Practic padbol de numai trei luni. Mă pregăteam în paralel la padbol si fotbal-tenis. Cu toate că timpul nu a fost suficient pentru pregatire, eu şi coechipiera mea Ana Gherghel am reuşit să fim surpriza campionatului şi să ne impunem în toate meciurile. Am participat la Campionatul Mondial de Padbal în urma unui parteneriat între Asociaţia Padbol România şi Federaţia Română de Fotbal-Tenis ”, povesteşte Florina Chiar.
În Uruguay, sportivele au plecat decise să se întoarcă cu o medalie. Florina Chiar recunoaşte că nu au sperat chiar la aur, dar au făcut tot posibilul să câştige. „Nu ne gândeam exact la aur, dar prin jocul nostru am reuşit să-l aducem în România. Am pierdut numai două seturi la acest campionat mondial. Ne-am temut de echipa din Uruguay, am jucat primul meci în grupe cu ele. Au fost lipsite de fair-play, arbitrii erau din Uruguay şi au făcut tot posibilul să le ajute”, povesteşte sportiva despre performanţa de la Campionat.

Ce este padbol
Padbolul este un sport relativ nou, mai puţin cunoscut în România. Până în 2016, competiţiile mondiale au fost destinate exclusiv bărbaţilor. Primul Campionat Mondial pentru padbal feminin a fost cel de la Uruguay, cucerit de românce. ”Padbol seamană mult cu fotbal-tenisul diferenţa este ca padbolul se joaca în cuşca cu pereţii de sticlă, terenul este mult mai mic, iar punctele sunt ca la tenis de câmp. Padbolul este un sport spectaculos care se joacă în viteza”, explică sportiva Florina Chiar.
Titlul cucerit în Uruguay va rămâne în istorie, spune sportiva româncă. ”Acest titlu va ramane istorie deoarece a fost primul campionat mondial de padbol pentru fete. Pentru mine este o performanţa de necrezut. Eu si coechipiera mea Ana Gherghel am reusit in aceasta luna sa fim campioane mondiale la două sporturi diferite”, mai spune sportiva din Alexandria.
”Aceste rezulate le dedic antrenorilor mei”
Titlul de campioană mondială la padbol este al doilea cucerit în luna noiembrie de cele două sportive românce. ”Cu 10 zile de Campionatul mondial de padbol am participat la Campionatul mondial de fotbal-tenis din Cipru unde, atât eu cât si Ana Gherghel, am castigat 5 medalii de aur la probele simplu, dublu si triplu senioare,d ublu si triplu mixt”, spune Florina.
Sportiva din Alexandria recunoaşte că nu ar fi ajuns la performanţele de astăzi, fără sprijinul unor antrenori deosebiţi, cărora le dedică rezultatele: ”Aceste rezulate le dedic antrenorilor mei Frederico Tavares, Dina ionut,Mircea Florinel, fără de care nu as fi fost sportivă!”
De la judo la sportul cu mingea
Florina Chiar a ajuns să practice fotbal-tenis de performanţă dintr-o întâmplare. „Eu făceam judo de performanţă şi, înaintea antrenamentului, jucam tenis cu mingea pe saltea. Antrenorul de acolo m-a văzut, a luat legătura cu domnul profesor de la fotbal-tenis şi aşa am început totul“, îşi aminteşte tânăra, care este studentă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
din Bucureşti.
Îşi aminteşte prima impresie lăsată de practicarea tenisului cu piciorul într-o sală de antrenament: „Nu mi s-a părut deloc uşor. Prima dată când am ajuns în sală, mi s-a părut chiar foarte greu. Eu eram învăţată să joc tenis de cartier, cu terenul desenat pe asfalt. Mi s-a părut foarte greu. Nu ştiam nici regulile jocului foarte bine şi trei-patru luni n-am mai dat pe la antrenamente. Apoi, am fost la o competiţie între licee şi am prins gustul“, rememorează Florina.
În anul 2006, Florina a devenit membru al lotului naţional. A reprezentat România la Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis din Cehia. A concurat în proba de triplu şi a obţinut medalia de bronz la seniori, chiar dacă era încă la vârsta junioratului. Un an mai târziu, a participat la Cupa Balcanică şi a reuşit să obţină tot medalia de bronz, iar în 2008, a participat din nou la Campionatul Mondial, care a avut loc tot în Cehia, şi a obţinut medalia de bronz, atât la dublu cât şi la triplu.

„Ce înseamnă performanţa? Trei antrenamente zilnic”
A devenit pentru prima dată vicecampioană europeană la proba de dublu la Campionatul European de Fotbal-Tenis din 2009. Au urmat alte două titluri de campioană europeană, în 2013 şi 2015. Anul acesta, dintre cele 13 medalii câştigate de România, ţara gazdă a Campionatului European de Fotbal-Tenis, cinci au fost meritul Florinei Chiar, componentă a lotului naţional.
Fără seriozitate, muncă şi ambiţie, tânăra n-ar fi reuşit să câştige atâtea medalii. Până la cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, Florina a petrecut, aproape zilnic, ore în şir în sala de antrenamente. „Ce înseamnă performanţa? Trei antrenamente zilnic. Dimineaţa, la ora 6.00, alergare cel puţin 10 kilometri, după aceea, de la 11.00 la 12.00, alt antrenament cu mingea în sală şi seara din nou în sală. Ne antrenăm cu mingea de baschet. Fiind mai grea, ne dezvoltă forţa. Acesta este, de regulă, antrenamentul din competiţii şi cantonamente“, povesteşte Florina Chiar.