Primarii din Poeni şi Săceni, la un pas să îşi piardă mandatele
0
Ilcuş Ionel, primarul din Poeni (PNL) şi Marin Vişănoiu, primarul din Săceni (PSD), sunt la un pas să îşi piardă mandatele de edili, la doar câteva luni după ce le-au câştigat în urma scrutinului din 5 iunie.
În cazul primarului din Poeni, Agenţia Naţională de Integritate a constatat, încă din decembrie 2013, starea de incompatibilitate. Potrivit ANI, Ilcuş Ionel a deţinut, simultan, funcţia de viceprimar al Comunei Poeni şi calitatea de administrator la două societăţi : S.C. CORNAGRO S.R.L., în perioada 04 iulie 2008 – 17 septembrie 2013 şi S.C. BRAD CON S.R.L., în perioada iulie 2008 – 2013. Deşi edilul a intentat proces , instanţa de judecată s-a pronunţat în defavoarea acestuia şi starea de incompatbilitate a fost stabilită prin decizie judecătorească.
Marin Vişănoiu, primarul comunei Săceni, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând sub influenţa alcoolului. Incidentul s-a petrecut în anul 2015, iar la începutul anului 2016 instanţa din Roşiorii de Vede s-a pronunţat pentru pedepsirea edilului cu închisoare cu suspendare. Edilul a atacat soluţia la Curtea de Apel Bucureşti care s-a pronunţat în data 29.06 2016, prin sentinţă definitivă, respingând ca nefondat apelul primarului.
Instituţia Prefectului judeţului Teleorman este în procedură de emitere a ordinelor de încetare a mandatelor înainte de termen pentru cei doi primari teleormăneni, după ce aceştia au primit sentinţe definitive ale instanţelor de judecată. După emiterea ordinelor de încetare a mandatelor, în ambele localităţi s-ar putea organiza alegeri locale anticipate, odată cu alegerile parlamentare din decembrie.