”Opera de artă” care se ridică la intrarea în Alexandria costă 1,7 miliarde de lei vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima poartă se ridică la intrarea în Alexandria dinspre Bucureşti
Prima poartă se ridică la intrarea în Alexandria dinspre Bucureşti

Alexandria este singurul municipiu din reşedinţa de judeţ  care nu are porţi de intrare. Edilii se ”chinuie” de mai bine de cinci ani să pună în aplicare proiectul de hotărâre privind realizarea a patru porţi la cele patru intrări în municipiul Alexandria. Lucrarea  a început, în sfârşit, anul acesta. Costul unei porţi este de 1, 7 miliarde de lei vechi.

 Din 2009 şi până în prezent, proiectul privind semnalele a fost aprobat de mai multe ori în Consiliul local. Banii necesari s-au găsit însă, mult mai greu. Abia în 2014, la una dintre intrările în oraş, a început să se construiască o poartă. După ritmul greoi în care avansează lucrările, nu sunt şanse ca opera de artă să fie finalizată curând.

Povestea semnalelor de intrare în Alexandria este veche. Municipalitatea  invocă de ani buni necesitatea ridicări unor astfel de porţi care să semnalizeze intrarea în reşedinţa de judeţ. De la necesitate până la punerea în practică a ideii a fost cale lungă.

 În 2009 a fost aprobat în Consiliul local un proiect privind realizarea unor semnale de intrare, investiţia fiind evaluată la aproximativ 70.000 de euro, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi la data respectivă . 

În următorii ani nu s-au găsit bani în bugetul local şi nici alte surse extrabugetare pentru concretizarea investiţiei şi în aceste condiţii semnalele de intrare au rămas doar la stadiul de intenţie, creionate frumos  pe o planşă.

În fiecare an semnalele au apărut în bugetul local, sub forma  proiectului  aflat în intenţia edililor.

Valoarea indicatorilor tehnico-economici pentru semnalele de intrare în oraş s-a tot actualizat, ajungând, în 2011,  la 183.000 de euro.

Porţile tot n-au apărut la intrările în oraş, pentru că nici în 2011 nu s-au găsit bani.  Şi nici în 2012. În 2013, la şedinţa Consiliului local din luna martie, semnalele reapar pe ordinea de zi, iar municipalitatea actualizează indicatorii tehnico-economici. Şi aşa ajunge, în 2013,  valoarea semnalelor de intrare la aproape 9 miliarde de lei vechi (878.000 lei ). Construcţia ”operelor de artă”, aşa cum a numit primarul Alexandriei, Victor Drăguşin, semnalele de intrare, a început, în sfârşit,  anul acesta.

În bugetul local al municipiului Alexandria pe anul 2014, la capitolul  ” Obiective de investitii pe anul 2014 cu finantare partiala sau integrala din bugetul local”, apare alocaţia bugetară de 169.000 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 1, 7 miliarde lei vechi. Pentru o singură poartă. Atât va cheltui municipalitatea pentru opera de artă care se ridică la intrarea în Alexandria dinspre Bucureşti. 

Lucrarea avansează destul de greoi. Deocamdată, doar scheletul metalic s-a ridicat peste şosea. Aşa cum prevede proiectul iniţial al semnalelor, la final, poarta aflată acum în lucru va trebui să aibă instalaţie de automatizare pentru iluminat. La finalul lucrării şoferii vor fi întâmpinaţi la intrarea în Alexandria de o construcţie verticale din beton armat care va sugera litera “A”  şi care va avea deasupra o grindă formată din litere luminoase

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite