Majoritatea PSD-PNL din Consiliul local Alexandria a decis să amâne punerea în practică a deciziei Tribunalului Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Validarea mandatului de consilier local al lui Florea Laurenţiu (PDL)a ajuns, astăzi, din nou, în atenţia Consiliului local Alexandria. Nu pentru că proiectul cu pricina ar fi apărut la mape, la decizia primarului, ci pentru că opoziţia a ţinut să le aducă la cunoştinţă aleşilor decizia Tribunalului Teleorman, cerându-le să respecte soluţia dată de instanţă.

 Consilierul local PDL ,Florin Titirişcă,a cerut introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind validarea mandatului lui Florea Laurenţiu, prezentându-le tuturor decizia Tribunalului Teleorman.

Aleşii au studiat adresa prin care se solicita punerea în aplicare a deciziei judecătoreşti, dar au ezitat să dea un răspuns. ” Luminarea” a venit din partea primarului Victor Drăguşin care spunându-şi părerea în plenul şedinţei a elucidat direcţia de vot asupra proiectului .

”Domnule consilier am primit şi eu, prin mapa de corespondenţă,  o solicitare din  partea domnului Florea Laurentiu însotita de un extras după net (nr. site-ul Tribunalului Teleorman) a deciziei hotărârii instanţei de judecată. Conform legii, trebuie trimisă de la instanţa de contencios administrativ hotărârea şi motivarea pentru a şti cum să acţionăm. De regulă, aşa se lucrează în statul român. Până nu văd ceea ce se scrie şi până nu motivează instanţa.... Poate nu este atributul nostru, poate că dânsul este acum, de drept, consilier local şi nu mai trebuie proiect. Nu ştiu care este procedura pentru că nu a mai fost cazul”, a spus Victor Drăguşin.

Deşi primarul  Alexandriei a ţinut să precizeze în intervenţia sa că problema aparţine consilierilor locali şi nu domniei sale, direcţia de vot a fost inevitabil trasată, în urma interveţiei.

Preşedintele de şedinţă Andreea Broşteanu a supus la vot introducerea proiectului privind validarea mandatului lui Florea Laurenţiu pe ordinea de zi :”  Supun la vot introducerea pe ordinea de zi a propunerii domnului Titirişca . Cine este pentru? Împotrivă? ..Împotrivă? Câţi suntem..? Abţineri?Având în vedere că nu avem adresa oficial, deci nu a trecut...continuăm şedinţa”.

Şi, astfel, consilierii au mai spus încă o dată ”pas” validării mandatului de consilier local al lui Florea Laurenţiu propunerea PDL.

PDL rămâne în continuare cu un loc vacant în Consiliul local, deşi există o hotărâre judecătorească prin care validarea mandatului lui Florea Laurenţiu este declarată legală şi deşi Tribunalul Teleorman a obligat Consiliul local să pună în aplicare decizia judecătorească potrivit căreia:  ”Admite acţiunea astfel cum a fost precizată . Anulează măsura de invalidare a mandatului de consilier local privind pe reclamant ca nelegală . Constată îndeplinite condiţiile legale privind validarea mandatului de consilier local şi obligă pârâtul la validarea madatului de consilier local privind pe reclamant . Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi , 19.03.2014”.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite