FOTO Comunele judeţene mai presus decât reşedinţa judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se spune că prima impresie contează, dar când vine vorba despre intrarea în municipiul reşedinţă de judeţ, Alexandria stă foarte prost fiind singura localitate din Teleorman care nu a avut niciodată şi nu are semnale de intrare în oraş. Până şi cea mai mică localitate rurală a găsit în ultimii ani fonduri pentru realizarea unui modest monument care să semnalizeze intrarea în comună.

Intrările în reşedinţa judeţului Teleorman sunt semnalizate doar de plăcuţele rutiere. Situaţia este cu atât mai neplăcută cu cât toate celelalte oraşe din Teleorman şi chiar şi unele comune au la intrare semnale caracteristice, sub formă de boltă sau de ansamblu arhitectural.

Proiect abandonat

În urmă cu 4 ani, mai exact în 2009, edilul-şef, Victor Drăguşin a sesizat lipsa şi a iniţiat un proiect de hotărâre privind amenajarea a patru semnale la toate cele patru intrări în oraş. În bugetul local, pe anul 2009 a fost prevăzută şi suma necesară construirii celor patru semnale - aproximativ 70.000 de euro.

În acelaşi an în care edilii au aprobat proiectul, au şi renunţat la el. Banii alocaţi cu această destinaţie au fost repartizaţi către alte capitole bugetare, pe motiv că semnalele nu reprezintau o prioritate pentru oraş la acel moment. Porţile nu au reprezentat o prioritate nici în 2010. În 2011, în schimb, bugetul municipalităţii a fost blocat mai bine de trei luni, astfel că toate investiţiile au fost blocate. Anul 2012 a fost unul electoral, iar banii au fost folosiţi în alte scopuri.

Boltă arhitecturală

Monumentele pe care consilierii locali le-au aprobat în 2009  şi care ar fi trebuit să coste 290.000 de lei ar fi fost construcţii verticale din beton armat care să sugereze litera “A” , având deasupra o grindă formată din litere luminoase.

Fiecare din cele patru monumente care ar fi trebuit să întâmpine şoferii la intrările în oraş dinspre Bucureşti, Zimnicea, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele ar fi avut instalaţie de automatizare pentru iluminat. Aceste monumente urmau să fie aşezate de-o parte şi de alta a străzii, ca o boltă.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite